Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că în programul anticriză al partidului Pro România este propusă și redeschiderea tuturor afacerilor (companiilor), inclusiv a cafenelelor și a restaurantelor, în ciuda creșterii numărului de cazuri de coronavirus.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat că această redeschidere ar trebui să se facă cu condiția testării permanente a angajaților.
„Toate restricțiile acestea pe care guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici. Mici cafenele, restaurante, făbricuțe etc. Toate cu proprietari români. Oare în marile lanțuri de magazine nu circulă virusul? Oare nu putem lua aceleași măsuri de siguranță și în micile restaurante sau cafenele pentru a le ține deschise și a nu lăsa oamenii pe drumuri în prag de iarnă? Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor, cu măsuri de protecție, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo. Soluția închiderii este o excepție nu o regulă și se aplică doar acolo unde se dezvoltă focare!”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu într-un mesaj postat pe Facebook.