11 C
București
marți, 21 septembrie 2021

Tammy, din ring, direct în topurile XXX

Cu toate că s-a retras de mulți ani din ringul de wrestling, „veterana ” Tammy Sytch este din nou sub lumina reflectoarelor, dar de această dată nu datorită sportului care a făcut-o celebră. Cunoscută sub pseudonimul de „Sunny”, fosta luptătoare din circuitul WWE s-a reprofilat, iar acum face senzaţie pe un site pentru adulţi, acolo unde are venituri anuale de 250.000 de dolari.

Blonda care în anii ’90 avea lumea wrestlingului la picioare a fost inclusă în Hall of Fame-ul WWE, însă acest lucru nu a împiedicat-o să facă pasul spre industria filmelor pentru adulți.

Totuși, veniturile generate de noua îndeletnicire nu au mulțumit-o pe Tammy, așa că după ce a apărut într-o peliculă interzisă minorilor şi după o încercare nereușită în apele învolburate ale videochatului, americanca a tras lozul câștigător. Diva de 47 de ani şi-a deschis un cont pe platforma OnlyFans, acolo unde câştigă sume considerabile din pozele şi videoclipurile pe care le trimite fanilor. Fosta luptătoare chiar s-a lăudat într-o postare pe Twitter: „În 1996 am fost cea mai downloadată personalitate pe AOL. 24 de ani mai târziu, în 2020, scopul meu este să fiu pe primul loc pe OnlyFans”.

Ultima oră
Pe aceeași temă