6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăLifestyleSTUDIU. Medicamentele antidepresive, asociate cu un risc crescut de dementa

STUDIU. Medicamentele antidepresive, asociate cu un risc crescut de dementa

La acest studiu, publicat miercuri în revista medicală BMJ (British Medical Journal), au participat circa 350.000 de persoane vârstnice din Marea Britanie. Cercetătorii au descoperit că persoanele care au folosit un anumit tip de medicamente anticolinergice, cum ar fi cele folosite pentru tratarea depresiei, bolii Parkinson sau incontinenţei urinare, pentru un an sau mai mult, aveau un risc cu 30% mai mare de a dezvolta demenţă ulterior, citează Agerpres.

Şi chiar dacă studiul indică o legătură între cele două, “ceea ce nu ştim cu certitudine este dacă tratamentul este cauza”, a explicat George Savva, unul dintre autorii studiului, cercetător la East Anglia University.

Legătura “ar putea fi explicată şi prin faptul că aceste tratamente sunt prescrise pentru simptome foarte timpurii care indică apariţia demenţei”, a continuat el.

Autorii studiului sunt de părere că medicii ar trebui sa evite prescrierea pe termen lung a medicamentelor anticholinergice la pacienţii cei mai în vârstă. Cu toate acestea, ei fac apel la pacienţii care iau aceste tratamente să nu le întrerupă singuri fără a discuta cu medicul lor.

Medicamente anticolinergice acţionează prin blocarea mecanismelor necesare impulsurilor nervoase şi sunt folosite pentru a controla anumite mişcări musculare involuntare – în cazul incontinenţei sau al bolii Parkinson, spre exemplu.

Unele dintre ele pot fi, de asemenea, indicate în cazurile de depresie, de boli pulmonare cronice sau de astm.

“Peste 50 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de demenţă şi se estimează că acest număr ar putea creşte la 132 de milioane până în 2050. Acesta este motivul pentru care dezvoltarea unei strategii de prevenire a acestui fenomen este o prioritate la nivel global”, a subliniat George Savva.

În 2015, un studiu american stabilise o legătură între administrarea de medicamente anticolinergice în doze mari sau pentru perioade lungi de timp şi forme de demenţă (fiind vorba în special de Alzheimer).

Cele mai citite

O femeie din Republica Moldova și soțul ei rus au fost uciși în atacul de la Moscova

O femeie originară din Republica Moldova a fost ucisă în atacul terorist care s-a produs la Moscova în seara de 22 martie 2024. Confirmarea acestui...

Un avion TAROM a fost lovit de trăsnet. Niciun om nu a fost rănit

Un avion al Companiei TAROM cu pasageri la bord, care urma să realizeze un zbor București - Chișinău, a fost lovit de trăsnet. Accidentul s-a...

Cum îți poate afecta corpul o alimentație nesănătoasă?

Alimentația este extrem de importantă pentru ca organismul nostru să funcționeze la capacități maxime. O dietă bogată în substanțe nutritive ne va ajuta să...
Ultima oră
Pe aceeași temă