Echipa națională de fotbal U21 a debutat cu o victorie în preliminariile pentru calificarea la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă. Schimbul de mâine al tricolorilor a obținut o victorie facilă, 2-0 la Vaduz, în deplasare, cu modesta selecționată a Liechtensteinului.
Formația noastră a dominat jocul copios, însă acest avantaj teritorial s-a fructificat abia în ultimul minut al primei reprize, atunci când George Pușcaș a trimis balonul în plasă. Golul a fost unul psihologic, în condițiile în care gazdele nu au reușit să ne pună probleme prea serioase. În repriza a doua, același George Pușcaș a recidivat și a stabilit scorul final la 2-0.
Atacantul și-a redemonstrat apetitul deosebit pentru gol, după ce a fost decisiv în promovarea în premieră a echipei sale de club, Benevento, în Serie A. Pușcaș, care a fost cedat sub formă de împrumut de celebra Inter Milano, a marcat, în tricoul lui Benevento trei goluri în patru partide, inclusiv în ultimul meci de play-off, câștigat pe teren propriu cu 1-0, în fața celor de la Carpi.
Revenind la meciul din Liech-tenstein, tricolorii au avut 21 de ocazii de gol, față de 5 ale amfitrionilor, iar la șuturi pe poartă am dominat cu o diferență de 7-3. Elocvent a fost și raportul cornerelor, 14-1 pentru noi.
Antrenorul Daniel Isăilă a mizat pe următoarea formulă de echipă: I. Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, A. Radu – Casap, Dulca – Moruțan, Ianis Hagi, Mățan – Pușcaș. Au mai intrat, pe parcursul meciului: Oaidă, Coman și Ciobanu.
Turneu final în Italia
Turneul final al Campionatului European de tineret U21 va avea loc în anul 2019, în Italia și San Marino, fiind criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Echipele care se vor califica în semifinalele Campionatului European vor obține, în mod implicit, biletele pentru turneul olimpic nipon. România nu a mai participat la o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, cu echipa de fotbal, din anul 1964 când, frumoasă coincidență, tot Japonia a fost scena gazdă a desfășurării. Atunci, la Yokohama, România pierdea un meci epic în sferturile de finală, contra puternicei -selecționate a Ungariei, cu scorul de 2-0. Cu un minut înainte ca maghiarii să înscrie al -doilea gol, regretatul Constantin a ratat o lovitură de pedeapsă.
Desigur că grupa de calificare din care facem parte este una foarte dificilă, cu 5 candidate serioase la primele poziții, însă antrenorul Daniel Isăilă are pe mână o generație foarte bună care, în scurt timp, poate face joncțiunea cu seniorii, pentru o viitoare națională redutabilă. Coroborat și cu victoria echipei mari din amicalul cu Chile, 3-2, în care au fost utilizați mai mulți debutanți și cvasidebutanți, se poate afirma că data de 13 iunie 2017 poate fi cea a veritabilului restart al fotbalului românesc. Este și motivul pentru care am considerat că un succes „cenușiu“ cum este cel din Liech-tenstein, trebuie valorizat ca atare și trecut în prim-plan, chiar înaintea spectaculosului reviriment în fața dublei campioane sud-americane.
Victorie entuziasmantă cu Chile
Echipa națională de fotbal a României a obținut o victorie entuziasmantă cu dubla campioană sud-americană Chile, 3-2 (1-2) într-un meci disputat la Cluj. Oaspeții au început tare și au marcat două goluri superbe în debutul jocului, prin Vargas și Valencia. După aceste două lovituri, tricolorii s-au trezit și au avut câteva ocazii bune prin Andone, Hanca și Bogdan Stancu. Revirimentul nostru a început după golul superb al lui Bogdan Stancu, care, în minutul 31, a transformat la vinclu o lovitură liberă de la 25 de metri. Apoi căpitanul chilian Vidal a fost eliminat pentru comportare violentă, el lovindu-l cu piciorul pe Andone, la o provocare a atacantului nostru. Egalarea a venit după șutul magistral al lui Stanciu, de la marginea careului. Golul de 3-2 a fost înscris de Băluță, la debutul în națională, acesta urmărind un șut de la distanță expediat de Stanciu.
Clasamentul grupei
1. Bosnia-Herțegovina 3 puncte golaveraj 6-1
2. România 3 puncte golaveraj 2-0
3. Elveția 3 puncte golaveraj 1-0
4. Liechtenstein 0 puncte golaveraj 0-8