15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleScorpions, pe 12 iunie 2018 la București, în cadrul Crazy World Tour

Scorpions, pe 12 iunie 2018 la București, în cadrul Crazy World Tour

Iar când trupa de pe scenă aduce același strigăt de libertate și același mesaj atât de actual ca acum aproape 30 de ani, cuvintele oricum nu își mai au sensul căci muzica vorbește și inspiră. Încă o dată, vântul schimbării se va auzi la București, pe 12 iunie, la Romexpo, în cadrul unui concert de colecție al legendarei trupe germane Scorpions, din cadrul Crazy World Tour, adus în România de Events (www.events.ro).

Fiecare mișcare de schimbare puternică a fost însoțită de-a lungul timpului de propriul său refren memorabil, care răsună atât de familiar atât în urechile celor care au trăit schimbarea, cât și în ale celor care doar au auzit poveștile și îi intuiesc impactul. Cea mai de succes baladă a Scorpions, Wind of Change, este considerată simbolul căderii Zidului Berlinului și face valuri până în ziua de azi, când poate va inspira și va însoți o nouă schimbare. Despre asta e vorba când vorbim de rock – de muzica ce lasă semne, inspiră generații, nu are vârstă și asupra căreia nu poți și nu are sens să întervii, căci mesajul va fi mereu actual și va transcede generații.

Ne înconjoară aceeași Crazy World unde, spre sfârșitul anilor ’60, niște tineri muzicieni din Germania ce se refăcea după al doilea război mondial au fost marcați de muzica ce se auzea de peste Ocean. Originară din Hanovra, trupa a luat naștere din inițiativa chitaristului Rudolf Schenker și s-a consacrat în anii ’80 cu piese care au fost pe buzele tuturor, ca “No One Like You”, “Still Loving You” și “Rock You Like A Hurricane”, afirmându-se totodată drept cel mai important grup heavy al Germaniei. Balada “The Wind Of Change”, simbol al schimbărilor politice puternice din Europa din 1989, a devenit rapid un succes pe plan mondial, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991. Pe scurt, aceștia sunt Scorpions – una dintre cele mai longevive trupe de rock, cu peste 50 de ani de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, a căror muzică sună la fel ca în prima zi și care ilustrează aceleași idealuri care ne țin umani, în viață și mergând înainte.

Scorpions revin la București pentru mai multă magie și inspirație pe 12 iunie, la Romexpo iar biletele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti). 

Iubitorii de rock care doresc să devină membrii în Fan Clubul Scorpions se pot înscrie accesând
http://www.the-scorpionscommunity.com/

 

Cele mai citite

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă