Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Românii scot la vânzare anual peste 1,8 milioane de telefoane mobile

Peste 400.000 de români scot anual la vânzare peste 1,8 milioane de telefoane mobile, principalul motiv fiind acela de a-şi cumpăra un dispozitiv mai performant, iar Samsung, iPhone şi Huawei sunt cele mai căutate branduri, potrivit unei analize efectuate de platforma OLX.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 07.11.2018 - 12:24

”Ofertele lor generează anual peste 18 milioane de contactări din partea potenţialilor cumpărători, care aleg să-şi cumpere un telefon la a mâna a doua datorită preţului accesibil, dar şi a posibilităţii de a negocia direct cu vânzătorul”, se arată în comunicat.

Trendul este unul puternic ascendent în ultimii ani, iar pentru anul 2018, OLX estimează o creştere cu 30% a categoriei, care este totodată şi cea mai puternică din secţiunea “Electronice şi electrocasnice”.

“Românii îşi fac constant upgrade la telefonul mobil, iar acest lucru ajută la punerea în circulaţie a unor telefoane mobile foarte bune, la preţuri accesibile. Lunar, utilizatorii noştri publică peste 190.000 de anunţuri noi, iar numărul în creştere de anunţuri noi de pe platformă este susţinut şi de o varietate mare de branduri şi modele. Ultimele lansări de pe piaţa de smartphones au adus şi pe OLX un val de telefoane mobile de ultimă generaţie”, a declarant un director din cadrul OLX România, Paul Neagoe.

Potrivit unui sondaj realizat în categoria “Telefoane” în perioada 1 - 15 octombrie pe un eşantion de 1.078 de utilizatori, 41,71% dintre respondenţi au declarat că îşi pun la vânzare telefonul mobil pentru a-şi putea achiziţiona un telefon mai performat.

”De asemenea, 26,95% dintre utilizatori aleg OLX întrucât este o platformă uşor de folosit pentru astfel de tranzacţii, în timp ce 25,78% sunt mulţumiţi de faptul că au acces la foarte mulţi cumpărători, iar 23,53% dintre utilizatori declară că produsele lor se vând foarte repede prin intermediul platformei”, se arată în comunicat.

Durata medie prin care un telefon este vândut pe OLX este în medie de 12 zile pentru telefoanele Samsung şi iPhone şi 13 zile pentru telefoanele Huawei, potrivit raportului.

”Pentru cumpărători, OLX este cea mai bună sursă de telefoane mobile datorită preţului, care le permite să-şi cumpere un telefon performant la un preţ accesibil: 71,69% dintre respondenţii sondajului au declarat că aleg OLX pentru că preţul este mai mic decât în magazine, iar pentru 44,78% dintre ei, posibilitatea de a negocia preţul telefonului este un factor decisiv”, se arată în comunicat.

Topul celor mai căutate branduri de telefoane mobile de pe OLX este deţinut de către Samsung, urmat de iPhone, Huawei. La capitolul preţuri, media variază pentru fiecare brand în parte. Astfel, preţurile pentru telefoanele din categoria iPhone, preţurile ajung la 1,450 lei, pentru Samsung la 954 lei şi 835 lei pentru Huawei.

Comentarii

loading...