6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleRomânii cumpără haine second hand mai des decât recunosc

Românii cumpără haine second hand mai des decât recunosc

Este o rușine să cumperi haine second hand? Deloc, căci aceste magazine cu îmbrăcăminte și încălțăminte second hand reprezintă o nișă în expansiune în comerțul modern, iar cei ce au “curajul” să iasă din comerțul standard de fashion descoperă o mulțime de oportunități de shopping. Mulți români se feresc să recunoască faptul că fac (și) achiziții din magazine de haine second hand pentru că se tem de asocierea acestor spații de retail cu fenomenul de sărăcie.

 

În realitatea, magazinele second hand moderne nu sunt dedicate oamenilor săraci, ci mai degrabă altor tipare. Clienții sunt de mai multe feluri:

– cei care doresc să facă economii și caută haine premium la prețuri mici, bucurându-se de fapt de calitate mai ridicată decât și-ar fi permis din magazinele standard (cu un preț de haină la promoție în mall cumperi un produs de calitate extra dintr-un magazin second hand, un produs cu un preț inițial mult superior);

 – cei care vor să descopere haine unice, cu șanse extrem de mici să le vadă purtate și de alte persoane pe stradă sau în cercurile de prieteni;

– cei care caută haine vintage, un adevărat trend conturat în ultimii ani chiar și în industria fashion, care produce mai nou haine în stil vintage la prețuri foarte mari;

 – cei care doresc să cumpere haine second hand din motive legate de ecologie, protejarea mediului înconjurător prin limitarea factorilor de poluare asociați industriei textile;

 

Evident, unele profiluri de consumatori grupează mai multe elemente dintre cele mai sus menționate. Cert este că alegerea hainelor second hand pare să fie un trend în sine. Magazinele de haine second hand nu mai sunt doar o realitate a comerțului de îmbrăcăminte din România, ci o realitate a comerțului chiar și în țări foarte dezvoltate. Poate fi chiar cool să cumperi haine second hand, arăți că îți pasă de planetă sau pur și simplu faci economii și ai mai mulți bani pentru alte pasiuni, experiențe, călătorii.

Pe piață apar tot mai multe companii mari, dezvoltate accelerat în comerțul second hand cu haine atât offline, cât și online. Acest lucru este valabil inclusiv în România. Cu siguranță vor aparea în viitor și mai multe magazine de profil, însă mai puțin pe segmentul cu “totul la x lei” și mai degrabă pe zona de calitate extra, promovată inclusiv de outlet-ul de haine second Crematex – unul dintre cele mai importante depozite de haine second hand și outlet din țara noastră.

Antreprenorii care reușesc să le ofere clienților haine de foarte bună calitate la prețuri rezonabile au mai mult succes decât cei care promit prețuri extrem de mici, dar fac compromis și la nivelul de calitate, greșind chiar ei prin asocierea conceptului second hand de sărăcia extremă. Nu întâmplător, segmentul de comerț second hand în România este destul de volatil – multe magazine apar și dispar, doar unele reușesc să câștige cotă de piață.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă