10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăLifestyleRomanian DesignWeek: Chair It Yourself la Design&After

Romanian DesignWeek: Chair It Yourself la Design&After

When South Meets North Reloaded este o invitație la un exercițiu de îmbinare a minimalismului nordic cu obiecte de design românesc unde tineri designeri își pun amprenta prin forme, culori și texturi originale. 201 Design Studio, Atelier28, Atelier Mustață, Brut Concept, Dare to Rug, Ana Maria Din, Folded&Co., Mind the Gap, Maria Decu & Mihai Dumitrache, Ubikubi și Una ca Luna sunt protagoniștii acestei colaborări în cadrul căreia  vor mixa nordul cu sudul, designul românesc cu cel scandinav.

 

201 Design Studio, fondat de Mira Ene și Codrin Stanciulescu, activează în domeniul designului de produs din 2012. Obiectele realizate aici au la bază triada funcție – formă – producție și sunt create având ca nucleu o înțelegere profundă asupra interacțiunii dintre utilizator și obiect.

Atelier28 a luat ființă in 2016 cu intenția de a crea piese unicat ori de serie limitată, o alternative sustenabilă la producția de masă. Proiectele buticului sunt inspirate din sinceritatea și funcționalitatea designului scandinav, atât de actual.

Atelier Mustață produce piese de mobilier 100% autohtone, comercializate pe piaţa din România atât online, cât și offline. Obiectele sunt realizate manual în ateliere de producţie locale, în serii mici, iar materialele folosite sunt certificate în România, la standarde europene. Lemnul expus este tratat cu ulei de deck, special conceput pentru a intreține lemnul așa încât produsul să aibă o durată de viață îndelungată.

Brut Concept îl are în spate pe Mihai Manda, arhitect influențat de designul scandinav, în care lemnul și metalul sunt elementele predominante. În atelier său, cele două materiale dau naștere unor obiecte de design atipice care vor putea fi vizionate în showroomul Design&After.

 

Ana Maria Din este arhitect de interior, designer și iubește arta în toate formele ei. Îi caută sensul și profunzimea în lungile și desele ei drumeţii în natură. Ideea pernuţelor Carpati 13 a pornit din dorinţa de a îmbina cele două mari pasiuni și de a aduce în interiorul lucrărilor sale un simbol iconic, bogat în semnificații – al transcendenţei divine, al stabilităţii și imuabilităţii, al eternităţii, al libertăţii, punctul de întâlnire între cer și pământ, acolo unde ajunge cu entuziasm de fiecare dată: pe vârfuri.

Lansat în 2015, Dare to Rug este primul brand românesc de design care creează covoare prin tehnica hand-tufted. Designerii din spatele brandului, Andreea Batros și Flavia Scînteanu au fost numite cei mai buni designeri de produs la ELLE Deco Romanian Design Awards 2016 pentru prima lor colecţie, “Romanian Moods”. Susţin ideea de a crea întotdeauna proiecte curajoase, iar principalul obiectiv este să combine designul contemporan cu cele mai bune materiale în crearea noilor obiecte.

Folded & Co. este un brand românesc de așternuturi de pat premium, din bumbac organic satinat 100%, crescut și prelucrat într-un mod sustenabil. Designul modern și elegant, calitatea premium și sustenabilitatea cu care este cultivat și produs bumbacul sunt elementele cheie pe care așternuturile Folded & Co. le au.

Maria Decu și Mihai Dumitrache, arhitecți și designeri, vor prezenta Gonna Lamp, o soluție pentru zonele care necesită concentrarea unui fascicul luminos pentru a pune în valoare zone sau obiecte din casă și nu numai. Volumetria finală a lămpii este inspirată din designului vestimentar, și anume geometrizarea fustei.

 

MINDTHEGAP înseamnă design atrăgător, libertate, visare și linii îndrăzneţe. Echipa este formată din: Ștefan Ormenișan, Victor Șerban, Ilka Torok, Anca Pora, Annamaria Magyary, iar întreaga activitate o desfășoară în atelierul de creaţie din Târgu Mureș.

Ubikubi este un brand românesc de design de produs care își ipropune să creeze obiecte smart, la întretăierea dintre simplitate și estetică, funcționalitate și inovativitate, calitate și accesibiltate.

Designerilor consacrați li se alătură 11 designeri de interior la început de drum. Chair It Yourself este proiectul Design Together prin care aceștia şi-au propus să transforme un scaun de sufragerie tapiţat, absolut banal, într-o piesă de accent, dovedind că nu există piesă de mobilier care să nu poată fi integrată într-un concept de design dacă este trecută prin filtrul imaginaţiei şi apoi preschimbată prin intervenţii care cer, de cele mai multe ori, doar spirit practic şi multă răbdare. Cum au ajuns aici? S-au cunoscut la cursul de Design Interior ținut de Andreea Muresan, care le-a pus în faţă un cadru de scaun şi întrebarea “Ce aţi face din el?”.

Expoziția va rămâne deschisă publicului larg până pe 27 mai, între orele, 12:00-20:00, la sediul din strada Mihai Eminescu 50-54.

 

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă