15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleRapperul Chris Brown, arestat în Florida

Rapperul Chris Brown, arestat în Florida

Cântăreţul în vârstă de 29 de ani, care a avut în trecut mai multe probleme cu justiţia din cauza comportamentului său violent, a fost arestat joi seară în jurul orei locale 23.00, imediat după ce a susţinut un concert în West Palm Beach. Artistul a fost reţinut pentru acuzaţia de agresiune, a precizat Eric Davis, purtătorul de cuvânt al şerifului local.

Eric Davis nu a oferit alte detalii despre acuzare, însă, potrivit site-ului TMZ, incidentul care a stat la baza arestării lui Chris Brown s-a petrecut anul trecut, la o dată ce nu a fost dezvăluită. Atunci, rapperul ar fi agresat un fotograf în timp ce lucra ca DJ într-un club din Tampa, un oraş din statul american Florida.

În noaptea de joi spre vineri, Chris Brown a fost eliberat destul de repede, după ce a plătit o cauţiune de 2.000 de dolari, potrivit biroului şerifului local.

Chris Brown, câştigător al unui premiu Grammy în 2012 pentru albumul său intitulat “F.A.M.E.”, se află în această perioadă în turneu în sud-estul Statelor Unite pentru a-şi promova cel mai recent material discografic, “Heartbreak on a Full Moon”, lansat la sfârşitul anului 2017.

După concertul de joi seară, la care au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, artistul american urmează să susţină un alt show vineri seară în oraşul Tampa, potrivit paginii sale de Facebook.

Chris Brown a ajuns pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă în 2009 după ce a agresat-o fizic pe iubita lui din acea perioadă, cântăreaţa Rihanna. Rapperul a pledat vinovat şi a fost plasat în regim de libertate condiţionată timp de şase ani.

De atunci, el şi-a recunoscut vinovăţia şi pentru faptul că a agresat un admirator în Washington în 2014, iar în 2016 a fost acuzat de violenţe comise asupra unei femei în Las Vegas şi a alteia în Los Angeles, unde, de asemenea, a fost arestat pentru o scurtă perioadă de timp.

La începutul lunii mai, Chris Brown a fost dat în judecată la Los Angeles de o femeie care pretinde că a fost violată de un prieten al rapperului în timpul unei petreceri organizate într-o vilă a artistului, în februarie 2017, unde erau consumate din abundenţă droguri şi alcool.

Cele mai citite

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă