7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestylePrințul Harry a anunțat că va lansa primul său volum de memorii

Prințul Harry a anunțat că va lansa primul său volum de memorii

Prințul Harry a decis să își spună povestea în cadrul unui volum de memorii la care scrie de o bună bucată de timp. Volumul ne va arăta o parte din drumul parcurs de Harry în viața familiei regale, dar și despărțirea de aceasta, chiar prin ochii nepotului reginei Elisabeta a II-a, care se pare că știa de intențiile sale:

„Scriu asta nu ca prințul care m-am născut, ci ca bărbatul care am devenit. Am purtat multe pălării de-a lungul anilor, atât la propriu, cât și la figurat, și speranța mea este că faptul de a-mi spune povestea, cu urcușurile și coborâșurile ei, cu greșelile și cu lecțiile învățate, poate să arate că, indiferent de unde venim, avem mai multe lucruri în comun decât am crede (…). Sunt foarte recunoscător pentru șansa de a împărtăși ce am învățat pe parcursul vieții mele de până acum și sunt încântat de ideea că oamenii vor citi o poveste a vieții mele la prima mână, care este corectă și pe deplin adevărată.”

Un fragment din partea editurii, publicat de cei de la Page Six, spune:

„Într-un volum de memorii intim și scris din inimă de unul dintre cele mai fascinante și influente personaje publice ale vremurilor noastre, Prințul Harry va împărtăși, pentru prima dată, povestea clară a experiențelor, aventurilor, pierderilor sale și lecțiile de viață care l-au format.” Odată cu declarația oferită de Harry, editura precizează că volumul va acoperi „o viață în fața publicului, din copilărie până în prezent, incluzând dedicarea sa pentru a servi populația, serviciul militar care l-a dus de două ori pe linia frontului în Afganistan, dar și bucuria pe care a găsit-o în viața ca tată și soț”.

Se pare că scopul lui Harry nu este de a strânge bani prin lansarea acestei cărți. Veniturile din acest volum vor fi donate în scop caritabil, cu toate astea, alte publicații din Statele Unite precizează că prințul ar fi încasat deja un avans de 20 de milioane de dolari pentru cartea sa. Tot PageSix a scris că Harry a fost ajutat pentru scrierea volumului său de autorul J.R. Moehringer, câștigător al premiului Pulitzer și cunoscut pentru ajutorul similar oferit soților Obama.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă