8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestylePreşedintele Comitetului Olimpic American va părăsi funcţia la sfârşitul anului

Preşedintele Comitetului Olimpic American va părăsi funcţia la sfârşitul anului

Probst va fi înlocuit, începând cu data de 1 ianuarie 2019, de Susanne Lyons, fostă directoare generală a USOC, a precizat forul olimpic.

”Vom face tot posibilul pentru a recâştiga încrederea sportivilor şi, mai ales, a celor care au fost victime ale abuzurilor sexuale”, a declarat Suzanne Lyons.

Lyons fusese înlocuită în postul de director general al USOC de Sarah Hirshland, o fostă conducătoare a Federaţiei Americane de Golf, în luna iulie.

”Cred că schimbare are rostul ei, iar în unele domenii trebuie să faci schimbări pentru a merge înainte. Vom începe cu Comitetul Executiv şi cu Sarah (Hirshland)”, a adăugat Suzanne Lyons.

Plecarea lui Larry Probst survine în urma afacerii Larry Nassar, medicul Federaţiei americane de gimnastică, acesta fiind condamnat la închisoare pe viaţă pentru agresiuni sexuale comise împotriva a peste 265 de victime, dintre care 160 de gimnaste, timp de două decenii. Există anchete în curs, pentru alte agresiuni sexuale şi la taekwando şi înot.

”Am greşit faţă de sportivii noştri. Sunt în vârful piramidei şi iau acest lucru foarte personal. Suntem dezolaţi pentru ceea ce s-a petrecut”, a declarat Probst la rândul său, subliniind că e ”momentul ideal” pentru a pleca, luând în considerare accederea în funcţie a doamnei Hirshland şi posibilitatea de a o menţine pe Suzanne Lyons într-o funcţie majoră, permiţând prezenţa a doua femei în posturi cheie ale USOC.

”E necesar un schimb de cultură. Cred că ele vor duce spiritul (organizaţiei) într-o direcţie pozitivă”, a mai spus Probst.

Larry Probst a precizat că se va întâlni cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, germanul Thomas Bach, pentru a vedea dacă există un post pentru el în în mişcarea olimpică.

Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă