6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestylePlatforma Twitter şi conturi de parodie, date în judecată

Platforma Twitter şi conturi de parodie, date în judecată

Devin Nunes, reprezentantul Californiei şi preşedintele Comitetului permanent pentru serviciile de informaţii din Camera Reprezentanţilor, a declarat că reţeaua Twitter a limitat vocile conservatoare şi a permis distribuirea câtorva parodii menite să-l defăimeze. Conturile de parodie au fost de asemenea enumerate pe lista acuzaţilor.

“Prin acţiunile sale, Twitter a intenţionat să genereze şi să promoveze afirmaţii false şi defăimătoare despre reclamant, pentru a influenţa impactul alegerilor din 2018 pentru Congres”, a subliniat congresmanul american în plângere.

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat susţinerea pentru acţiunea lui Nunes, distribuind pe contul său de Twitter o ştire despre acest caz.

Plângerea penală a fost înaintată în contextul tensiunilor tot mai mari dintre giganţii internetului şi unii dintre politicienii conservatori, care îi acuză pe primii de atitudine părtinitoare în defavoarea politicienilor şi alegătorilor conservatori.

Acţiunea neaşteptată a lui Nunes a devenit centrul unei dezbateri aprinse cu privire la media sociale. Susţinătorii au salutat plângerea drept o acţiune curajoasă, în timp ce criticii l-au ironizat pe Nunes, afirmând că această plângere face de fapt şi mai multă publicitate conturilor de parodie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă