Selecţionerul Victor Piţurcă declară că șansele de calificare la Euro 2016 vor fi foarte mari dacă naționala va obține 10 puncte din confruntările acestei toamne. În aceste condiții selecționerul ar fi mulțumit cu 7 puncte din meciurile cu Ungaria, Finlanda și Irlanda de Nord.
"Această toamnă a fost şi este în continuare infernală pentru echipa naţională, pentru că întâlnim cei mai valoroşi adversari din grupă. Avem nevoie de victorie cu Ungaria, să ne câştigăm punctele de pe propriul teren. Dacă vom reuşi un rezultat pozitiv şi în Finlanda, şansele noastre sunt extrem, extrem de mari de a reuşi calificarea. Pe urmă vine meciul cu Irlanda de Nord. Îţi trebuie continuitate. Orice insucces ar deteriora atmosfera şi locul în grupă. Avem nevoie să mergem pe această linie. Dacă vom reuşi să terminăm toamna aceasta cu cel puţin zece puncte, şansele de a ne califica ar fi foarte mari", a declarat Pițurcă, conform Mediafax.
Echipa naţională a câştigat primul meci din aceste calificări, scor 1-0 în Grecia, şi mai are de disputat trei partide, cu Ungaria (11 octombrie, Arena Naţională), în Finlanda (14 octombrie, la Helsinki), şi pe teren propriu cu Irlanda de Nord (14 noiembrie, Arena Naţională)
Victor Piţurcă a afirmat că faţă de meciul de anul trecut de pe Arena Naţională, scor 3-0, echipa României pare mai puternică. "Şi data trecută a fost stadionul plin, am fost susţinuţi extraordinar de suporteri, a fost şi un joc reuşit, am reuşit să marcăm extrem de repede. Sper că se va întâmpla acelaşi lucru şi la acest joc. Faţă de anul trecut, echipa României este mai puternică, echipa Ungariei parcă a scăzut, nu ştiu dacă neapărat valoric sau ca joc, dar o spun rezultatele. Ei au pierdut ultimul meci acasă, noi am câştigat în deplasare, acum trebuie să demonstrăm pe teren acest lucru. Meciul va fi foarte disputat, extrem de dificil. Pentru unguri este o şansă mare de a mai rămâne în cărţile calificării. Acum trebuie să fim pregătiţi să evoluăm la aceeaşi intensitate ca anul trecut", a completat Piţurcă.
Pițurcă vrea ca tricolorii să facă un marcaj serios la atacantul maghiar Adam Szalai, pe care îl consideră principala armă a Ungariei.