9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestylePetrecerile de St. Patrick’s Day se vor ține cu restricții de pandemie

Petrecerile de St. Patrick’s Day se vor ține cu restricții de pandemie

În următoarele zile, tradiționalele petreceri dedicate, în fiecare an, Zilei Sfântului Patrick, St. Patrick’s Day, se vor ține cu respectarea restricțiilor legate de pandemie.

Ziua Națională a Irlandei este St. Patrick’s Day, celebrată în data de 17 martie.

“Marcată ca zi a distracției irlandeze pe 6 continente, de la Dublin la Dubai, de la Londra la Lima, de la Peru la Paris, de la Sydney la Stockholm și din Moscova până la Montserrat, St. Patrick’s Day este sărbătoarea care reunește anual peste 70 de milioane de oameni din întreaga lume, irlandezi și nu numai. În 2021, consumatorii sunt îndemnați să celebreze respectând normele de siguranță impuse de autorități”, anunță un comunicat de presă transmis de producătorul celei mai cunoscute mărci de bere irlandeze.

„În fiecare an, St. Patrick’s Day este primită cu mare încântare de publicul din România. Anul acesta, însă, vom sărbători în contexte atipice, de acasă sau în localuri cu capacitate limitată. Acesta era și momentul în care de obicei noi, alături de partenerii noștri din Horeca, ne uneam forțele și organizam evenimente speciale, dedicate tuturor celor care apreciază gustul autentic de Guinness”, a declarat Paul Markovits, vicepreședinte marketing URBB.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă