6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestylePeste 6.500 de vizitatori la cea de a 24-a ediție a GOODWINE

Peste 6.500 de vizitatori la cea de a 24-a ediție a GOODWINE

Peste 6.500 de iubitori de vin au fost prezenți la cea de a 24-a ediție a GoodWine – Bucharest Wine Fair, cel mai longeviv târg de vinuri din România, care a avut loc în perioada 22-24 noiembrie la Centrul Expozițional Romexpo.

Vizitatorii au putut degusta peste 800 de vinuri și produse culinare diverse și au participat la cursuri de inițiere în lumea vinului.

Tema centrală a acestei ediții a fost spumantul, în toate variantele sale, pentru care a fost amenajat un spațiu special denumit BubbleGlam – o zonă dedicată explorării acestei lumi gustative pline de efervescență, prin realizarea unor mixuri cu diferite tipuri de spumante. În cadrul Bibliotecii de Spumante au fost organizate degustări speciale, coordonate de somelierul de talie internațională, Eduard Jakab.

Un alt punct forte ale ediției cu numărul 24 au fost cursurile de inițiere în lumea vinului susținute de specialiști de prestigiu precum Diana Pavelescu – wine ambassador GoodWine și secretar general al Asociației Degustătorilor din România, Simona Mardale – organizator Wine Mark (prima conferință internațională dedicată vinului din România), Silvia Palașcă – creator de conținut și o adevărată #winelover și somelierul Eduard Jakab.

În cadrul acestor cursuri au fost abordate teme diverse precum tehnologia de obținere a spumantelor, ce anume poate fi considerat un defect al vinului, caracteristicile vinurilor dulci, dar și un studiu comparativ pe 5 variante de vinuri obținute din același soi. 

,,În cadrul acestei ediții am descoperit că există un mare interes al oamenilor în ceea ce privește vinul. Iubitorii vinului și-au dorit să afle cât mai multe despre soiurile românești și care dintre acestea ar putea reprezenta România cel mai bine pe plan internațional. Din păcate, suntem prea puțin informați despre vin în comparație cu piețele mature unde consumatorul cunoaște informații esențiale. Aici intervine, însă, rolul somelierului care își dorește să educe consumatorul, într-un mod subtil, să îl învețe care sunt cele mai bune opțiuni când vine vorba de asocierea dintre vin și mâncare. Cred că suntem într-o perioadă incipientă de dezvoltare, dar mă bucur să observ că piața producătorilor de vin de calitate crește”, a declarat Eduard Jakab.

Organizatorii GoodWine se pregătesc pentru un număr și mai mare de expozanți în următoarea ediție a acestui târg și lucrează constant la rafinarea conceptului, astfel încât să atingă eficient cele două direcții de business: B2B și B2C.

,,La această ediție am dezvoltat oferta de cursuri de inițiere pentru aspiranți și am demarat programul de cursuri pentru profesioniștii din zona HORECA, prin crearea unor module personalizate axate, spre exemplu, pe tehnici de vânzare a vinului în HORECA și impactul pe care îl au acestea asupra creșterii cifrei de afaceri. Am abordat subiecte diversificate și interesante, astfel încât să ne adresăm unui public vast. În ceea ce privește edițiile următoare, pregătim multe surprize. Ne-am gândit la proiecte îndrăznețe. Pilonul educațional GoodWine Academy va continua pe tot parcursul anului viitor, deci și în afara târgului, oferind publicului programe structurate. Proiectul special din 2020 va fi dedicat vinurilor rose”, a declarat Andreea Păunescu, CEO GoodWine. 

Cramele participante la această ediție au fost: Via Viticola, Cotnari, Jidvei, Vincon, Oprișor, Domeniul Bogdan, Domeniile Sâmburești, Crama Ceptura – Purcari, The Iconic Estate, Casa de Vinuri Bucium 1949 Iași, Zarea, Crama Trantu, Crama Viișoara, Domeniul Muntean, Podgoria Silvania, Crama Marcea, Domeniile Franco Române, Crama Hetei, Crama Balla Geza, Crama Thesaurus, Crama Carastelec, Domeniul Kelaru, Crama Licorna, Gabai, Distileriile Galben și La Horincie, Lacrimi de Lună și Bolgiu, Cantine Fontezoppa și Ciu Ciu, din Italia, crame membre ale Asociației Micilor Producători de Vinuri din Republica Moldova: Atu Winery, Equinox, Vinăria DAC, Gogu Winery, Carpe Diem, Domeniile Pripa, Novak Winery, I.M. Vinum, Leuntea Vin, Unicorn Estate, Kara Gani, Vinăria Poiana. Tot din Republica Moldova au participat: Cramele Cricova, Bulgary Winery, Chateau Cristi, Vinăria Hâncești și Tomai.

De asemenea, acestei ediții i s-au alăturat și Wine Gallery by Mega Image, EdWine cu selecție de vinuri din cantine boutique din Italia, Vinexpert, Limone, AWine cu o selecție de vinuri din Austria, Marvin Wine Shop, Vin Magazin, magazinul de vinuri Lizar. Nazzuro Aqua a asigurat, și în această ediție, apa necesară în cele trei puncte de hidratare din cadrul târgului.

Printre expozanții ediției cu numărul 24 a Goodwine au fost prezenți și Valdo Invest, Azoc-Star (Bag in Box), I Love Coffee, Kofi Ti, Vinivici, La o idee (coffee/fresh bar), Delicii Vânătorești, Aromint, Romprix, Suculent Urban, Glass Packaging Solutions, Fermentis, Citylicious, Mediteranea Gourmet, Cuban Tobacco, Inovenio Glassware Pasabahce, Giuliano Tartuffi. Dincolo de posibilitatea de a cunoaște toate produsele expozanților, GoodWine a prilejuit vizitatorilor și interacțiunea cu Organizația Somelierilor din România.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă