10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleNoul Trailer - VIDEO. "Stranger Things 3'', premiera mondială pe 4 iulie

Noul Trailer – VIDEO. “Stranger Things 3”, premiera mondială pe 4 iulie

Din distribuţie fac parte Winona Ryder, David Harbour, Finn Wolfhard şi Millie Bobby Brown.

Acţiunea celui de-al treilea sezon este plasată în 1985.
“Stranger Things” spune povestea unui grup de prieteni, copii care trăiesc într-un oraş din statul Indiana, în anii 1980, şi a întâmplărilor stranii care îi ameninţă.
Este anul 1985 în Hawkins, Indiana, iar vara este în toi. Toată lumea este în vacanţă, s-a deschis un nou mall în oraş, iar puştii din Hawkins se transformă în adolescenţi. Poveştile de iubire complică dinamica grupului, însă vor căuta o soluţie pentru a creşte, fără să se despartă. Între timp, un pericol se apropie. Atunci când oraşul este ameninţat de duşmani mai noi sau mai vechi, Eleven şi prietenii ei îşi amintesc de faptul că răul nu dispare, ci evoluează. Acum trebuie să se alieze pentru a supravieţui şi să îşi aducă aminte că prietenia este mai puternică decât teama.
Serialul a avut premiera în iulie 2016 şi a câştigat cinci premii Emmy, în 2017, din 18 nominalizări. În total, a fost nominalizat de patru ori la Globurile de Aur, de câte două ori în 2017 şi 2018. A mai primit un premiul Emmy în 2018.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...
Ultima oră
Pe aceeași temă