8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleMuzică live, animaţii horror şi experimente muzical-vizuale, la Festivalul Anim'est

Muzică live, animaţii horror şi experimente muzical-vizuale, la Festivalul Anim’est

Cea de-a şaptea ediţie a Trippy Animation Night va aduce pe 29 septembrie, la Cinemateca Eforie, începând cu ora 23,00, tot ce are animaţia mai straniu şi avangardist, mai psihedelic şi nonconformist, informează organizatorii.

Curatorul şi gazda nopţii de animaţii bizare, olandezul Michael Helmerhorst, revine şi la ediţia din acest an cu o selecţie de scurtmetraje, videoclipuri şi fragmente de animaţie care împing limitele genului mult în afara tiparelor. Programul este destinat exclusiv publicului cu vârsta de peste 18 ani.

Secţiunea Animusic Night va avea loc pe 4 octombrie, începând cu ora 20,00, în club Expirat. 34 de titluri internaţionale s-au înscris în cursa pentru câştigarea Premiului pentru Cel mai bun videoclip. Printre titlurile înscrise se regăsesc lansări recente ale unor trupe şi artişti consacraţi, precum Keith Richards, Rone, Flying Lotus, Dominique A, Mastodon sau Sparks, dar şi două videoclipuri muzicale autohtone ale artiştilor Danaga (proiectul muzical al lui Daniel Aga) şi Tony Baboon (proiectul solo al lui Adrian Cârciova).

Juriul este format din Adrian Despot (Viţa de Vie), Paul Mureşan, artist, regizor, animator şi ilustrator, câştigător al trofeului pentru Cel mai bun film românesc la Anim’est 2014, şi George Stanca, cunoscut şi sub numele NotSoCommonDJ.

Proiecţiile videoclipurilor înscrise în competiţie vor fi urmate de un live acoustic Adrian Despot şi de concertul celor de la DayDay, unul dintre cele mai noi proiecte indie rock ale scenei bucureştene.

Evenimentele din cadrul Animusic Night sunt prefaţate, pe 3 octombrie, de Romanian ReAnimation Night – petrecerea care celebrează competiţia de scurtmetraj românesc din cadrul Anim’est. Noaptea debutează cu Warm-up Music Videos, un best-of al videoclipurilor animate proiectate la ediţiile precedente ale festivalului, şi continuă cu un live act DIOSA, un proiect unic, iniţiat de compozitoarea şi dirijoarea Simona Strungaru. Programul serii e completat de DJOI Dj Set – un proiect special pus la cale de echipa festivalului.

Al doilea weekend al festivalului aduce un alt eveniment consacrat din agenda Anim’est – Creepy Animation Night, aflat la a 10-a ediţie, un maraton de animaţii horror şi terifiante, adresate exclusiv categoriei de vârstă 18+. Startul animaţiilor va avea loc pe 5 octombrie, la ora 23,59, la Cinemateca Eforie şi la Cinema Elvire Popesco.

Publicul va avea ocazia să asiste şi la primul performance OrkiPP – un proiect audio-vizual care îl aduce pe ilustratorul Alexandru Ciubotariu (aka Pisica Pătrată) alături de shoegazerii de la Orkid. Pornind de la senzaţii, idei şi imagini comune, Vlad Ilicevici, Radu Pop, George Frătică şi Alexandru vor improviza în sincron, timp de 40 de minute.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, partener EMILE Awards – Premiile Europene ale Industriei Filmului de Animaţie, este organizat de Asociaţia Este’n’est şi finanţat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România şi Institutul Cultural Român.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă