8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyleO țară din Balcani își atrage turiștii cu promisiunea #CoronaFree

O țară din Balcani își atrage turiștii cu promisiunea #CoronaFree

“Muntenegru este pe cale să devină o destinaţie #CoronaFree!”, a anunțat, duminică, 10 mai, pe contul său de Twitter, premierul fostei republici iugoslave Muntenegru, Dusko Markovic.

Guvernul condus de el a anunțat că intenţionează să redeschidă sezonul turistic în Muntenegru la data de 1 iulie.

Pentru această mică țară din Balcani, cei mai mulți turiști străini provin din Serbia şi din Bosnia-Herţegovina, care sunt, de asemenea, foste republici iugoslave.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă