6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyle„Messi” din fotbalul feminin a dat lovitura

„Messi” din fotbalul feminin a dat lovitura

Ada Hegerberg, prima jucătoare de fotbal feminin care a cucerit „Balonul de Aur”, a dat lovitura pe plan financiar. Norvegianca a semnat un parteneriat de cel puțin 10 ani cu firma de echipament sportiv Nike și va încasa peste 1 milion de euro.

„Este o nouă etapă în cariera mea. Nike şi cu mine avem ca obiectiv comun să promovăm sportul feminin în anii următori”, a declarat blonda în vârstă de 24 de ani. „Performanţele mele m-au condus acolo unde sunt, iar eu sunt determinată să continui să scriu istorie cu ajutorul Nike, pe teren, dar şi în afară”, a adăugat jucătoarea, care se reface după o ruptură la ligamentul încrucişat anterior de la genunchiul drept survenită la finele lunii ianuarie.

Hegerberg se alătură astfel unui prestigios cerc de staruri ale sportului, precum Cristiano Ronaldo, LeBron James, Naomi Osaka, Serena Williams, Neymar sau Kylian Mbappe, ambasadori internaţionali ai renumitei mărci americane.

Frumoasa jucătoare norvegiancă este cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor, competiție pe care a câștigat-o cu Olympique Lyon de patru ori. Grație acestor performanțe, în anul 2018 Ada a devenit prima femeie din istorie care a câștigat trofeul „Balonul de Aur”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă