Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Meniu nou la Meze Taverna, restaurantul grecesc din Centrul Vechi

Meze este un restaurant la care revin mereu cu plăcere pentru că mâncarea este bună, proaspătă, iar bucătăria grecească e pe placul meu, de la aperitivele tradiționale – meze – la preparatele cu fructe de mare și deserturile delicioase.

Share

Adriana Popescu 0 comentarii

Actualizat: 12.10.2018 - 12:52

Am două mari preferințe culinare – brânzeturile și fructele de mare, iar Meze le are din plin, începând cu feta în fel și chip – în salate, prăjită sau pane, în foietaje, cu toppinguri variate – dulcețuri și fructe, halloumi, creme picante –, iar fructele de mare sunt proaspete și gustoase – ambele feluri de creveți cu roșii și feta și în sos de vin cu usturoi sunt bune, iar calamarul umplut cu feta e unul dintre preferatele mele.

Cum tocmai și-a reîmprospătat meniul „de toamnă-iarnă”, nu puteam rata degustarea organizată pentru prezentarea lui. Peste 20 de feluri s-au succedat la mesele noastre – nu am avut timp să le încerc pe toate, voi mai reveni, așa că enumăr câteva. 

Din categoria mezelor, amintesc: Feta ekane parathyro – feta pane, cu dulceață de roșii, e un deliciu surprinzător cu dulceața „vanilată” – am simțit-o eu, Tyiti Pites – plăcinte cu feta picantă și mărar în foietaj cu cremă de iaurt, Kolokyoto keftedes – chifteluțe cu dovlecei și feta, tot cu cremă de iaurt și gustoasa salata Htapodi – caracatiță cu lime, pătrunjel și ceapă roșie.

Dintre preparatele la grătar: Mpifteki – chifteluțe din carne umplute cu feta la grătar cu sos de brânză și patates dentrolivano – cartofi cu rozamarin și Kotopoulo me beikon – frigărui de pui în bacon, servite cu cremă de iaurt picant, salsa și pită grecească, la grătar.
O nouă categorie de supe și ciorbe și-a făcut loc în meniu: Garidas Soupas e supa-cremă de legume cu creveți și Garidas Soupas A'la grec – ciorba grecească cu creveți, reinventată în stil Meze.
La deserturi, nu au lipsit clasica Portokalopita – tarta savuroasă cu portocale, tarta Meze cu ciocolată și cremă de lămâie cu biscuiți și Galaktoboureko – plăcinta crocantă cu lapte, griș și coacăze negre.

 

Preferatele mele

 

- Salata de caracatiță cu lime, pătrunjel și ceapă roșie

- Calamarul umplut cu feta

- Salata de rodii cu legume, sos de rodii și fistic  

- Brânza feta pane, cu dulceață de roșii

- Feta tiganiti - feta în foietaj, marinată în miere de pin, oțet balsamic cu semințe de susan

- Înghețata din lapte și orhidee sălbatice cu mastic din Chios, cu dulceață de portocale

- Portokalopita

 

Am mai văzut câteva feluri interesante, pe care le voi testa cu prima ocazie, precum Kefalotiri saganaki – brânză prăjită de capră și oaie, servită cu smochine dulci și brânza graviera prăjită în crustă de făină de roșcove, fulgi de ovăz și semințe de mac, servită cu dulceață de trandafiri. Evident, cum vorbim de un restaurant grecesc, nu lipsesc măslinele și humusul, musacaua, hamsiile și sardinele, preparatele cu miel și vițel și frigăruile tipice souvlaki.

Prețuri orientative: de la 19 lei un fel cu brânză, 27 lei salata de caracatiță, 29 lei salata grecească, 33 de lei muscaua de vită cu vinete, 6 lei pita la grătar, de la 18 lei un desert, 12 lei un „shot” de ouzo și de la 70 lei o sticlă de vin. 

 

 

Adresă și contacte
Str. Nicolae Tonitza, nr. 6, Centrul Vechi. Tel.: 021.539. 53.53

www.mezetaverna.ro www.facebook.com/mezetavernabucuresti www.instagram.com/mezetaverna

 

Comentarii

loading...