16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleMeghan Markle își contraatacă familia

Meghan Markle își contraatacă familia

Fosta actriţă în vârstă de 36 de ani a fost criticată dur de tatăl ei, Thomas, care şi-a reluat obiceiul de a da interviuri contra-cost tabloidelor, dar şi de sora sa vitregă, care a făcut-o cu ou şi cu oţet, acuzând-o că n-o mai interesează soarta părintelui ei bolnav. Mai mult, aceasta a prevenit-o dur, afirmând că dacă tatăl său va muri, va fi numai vina ei.

Scandalul tratat pe larg de tabloide a ajuns cu siguranţă la urechile ducesei de Sussex, iar aceasta a pregătit un plan pentru a aplana conflictul. Potrivit unei surse citate de Us Weekly, Meghan Markle are de gând să plece singură în Statele Unite pentru a sta de vorba cu membrii familiei sale. Călătoria ar urma să aibă loc înainte de vizita oficială pe care o va efectua împreună cu Prinţul Harry (33 de ani), în 2019. “Plănuieşte o călătorie singură, vara asta, pentru a-şi vedea familia şi prietenii. O să meargă la New York, apoi la Los Angeles”, a spus o sursă pentru publicaţia menţionată.

Us Weekly mai scrie că Meghan vrea să se întoarcă acasă, la familia sa, înainte de a deveni mamă, când i-ar fi mai greu să călătorească. “Aşteptaţi-vă să auziţi ceva despre un prinţişor sau o prinţesă în 2019”, a mai spus sursa amintită.

După excursia solo pe care o va face Meghan, ea va pleca în octombrie într-un turneu împreună cu Prinţul Harry. Cei doi vor vizita Australia, Noua Zeelandă, Insulele Fiji şi Tonga

Meghan Markle a anunţat recent că îl va însoţi pe Harry la Jocurile Invictus care vor avea loc la Sydney, între 20 şi 27 octombrie, iar turneul lor coincide cu acest eveniment, notează Daily Mail.

Potrivit Us Weekly, cei doi vor efectua şi o vizită oficială în Statele Unite, în primăvara anului viitor, iar Meghan abia aşteaptă să-i asrate soţului tot ce îi place ei în SUA. Itinerariul nu a fost încă fixat, dar o sursă de la Palatul Kensington a declarat că ei doresc să viziteze New York, Washington D.C. şi California.

Thomas Markle se află în prezent în Statele Unite, unde a aniversat singur împlinirea vârstei de 74 de ani. De ziua lui, el a fost fotografiat într-un restaurant McDonald’s din Los Angeles, unde şi-a cumpărat un meniu Happy Meal, la doa câteva ore după ce declarase că a pierdut legătura cu Meghan. Acesta a precizat pentru TMZ că nu va înceta să vorbească cu presa, oricât de frustrați ar fi fiica sa și familia regală britanică, până când nu i se va permite să facă din nou parte din viața ei. “Am tăcut un an întreg și presa m-a tocat în fiecare zi, spunând că eram un pustnic retras în Mexic, așa că le-am dat povestea mea”, a afirmat el pentru tabloidul online american. “Se pare că interviul a pus familia regală în modul silențios… așa că am mai dat un interviu ca să rup tăcerea. Tot ce au de făcut e să vorbească cu mine”, a mai spus bărbatul.

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă