21.7 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăLifestyleMarius Lacatus: Va fi mult mi greu in Liga I

Marius Lacatus: Va fi mult mi greu in Liga I

 Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Marius Lăcătuş, a declarat sâmbătă seară, după ce gruparea ieşeană a promovat în Liga I de pe primul loc al Seriei I a ligii secunde, că sezonul următor va fi mult mai greu, în prima divizie, transmite MEDIAFAX.

"Această promovare este rezultatul muncii acestei echipe în ultimul an. Nu a fost simplu, dar mă bucur că am reuşit să readucem Iaşul pe prima scenă a fotbalului românesc. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au susţinut. În seara aceasta ne vom bucura, iar de mâine (n.r. – duminică) trebuie să ne reapucăm de treabă. Liga I este o competiţie mult mai importantă şi mult mai dificilă. Nu trebuie să uităm că sezonul următor vor retrograda şase echipe. Va fi o luptă fantastică pentru fiecare punct", a spus Marius Lăcătuş.

Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că în cel mai scurt timp trebuie pregătită noua ediţie de campionat: "Timpul nu ţine cu noi şi de aceea trebuie să ne mişcăm foarte repede. Vreau să abordăm Liga I cu un lot echilibrat atât numeric cât şi valoric. Avem nevoie de jucători peste valoarea lotului actual pentru a face faţă rigorilor din Liga I".

Cele mai citite

Teheranul pune condiții SUA la negocierile legate de programul nuclear iranian

Un consilier al ghidului suprem iranian a afirmat luni că negocierile legate de programul nuclear al Iranului „nu vor avea loc” dacă SUA persistă...

Volodimir Zelenski recunoscător lui Donald Trump pentru protejarea vieții ucrainenilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit luni liderului de la Casa Albă, Donald Trump, pentru disponibilitatea sa de a proteja viețile ucrainenilor, relatează Reuters.'Îi...

Sorin Grindeanu vrea limitarea indemnizațiilor din CA și a numărului de participări care se vor lua în pachetul fiscal 2

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat principalele direcții ale viitorului pachet de măsuri, luni, la România TV. Printre acestea se numără reducerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă