10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleMarina Almășan are o nouă emisiune la TVR 2

Marina Almășan are o nouă emisiune la TVR 2

„Când, din goana mașinii, am văzut un tren care străpungea… un bloc de locuințe, am crezut că am halucinații! Nici nu ar fi fost de mirare să am vedenii, după ce un soare neiertător ne-a bătut pe toți drept în cap, zile în șir, menținând constant temperatura (de la umbră!) la 38 de grade Celsius!”, povesteşte Marina Almăşan despre experienţa inedită la întâlnirea cu Chongqing, cel mai mare oraș al Chinei și în topul orașelor lumii, cu peste 30 de milioane de locuitori.
Pasiunea pentru călătorii a Marinei Almăşan este cunoscută şi cum vedeta ştie să îmbine utilul cu plăcutul, din fiecare ieșire a sa peste hotare a ales cele mai inedite amintiri şi le-a transformat, în stilul propriu, într-o serie TV – „Vacanţe… de 10!”, un jurnal de călătorii, în serial, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, la TVR 2, cu destinaţii uimitoare şi informaţii pe care, cu siguranţă, nu le veţi găsi în ghidul turistic.

„Încremenirea la care ne-a condamnat pandemia se pregătește – sper! – să-și dea ultima suflare! Până să re-luăm cu asalt planeta, reîntorcându-ne la uitatele călătorii de vacanță, le propun telespectatorilor noștri un savuros Jurnal de călătorie, în mai multe episoade, care-i va plimba virtual prin nebănuite colțuri de lume. Avantaje? Nu le trebuie test PCR, nu trebuie să scoată niciun leu din buzunar și, mai ales, nu există riscul contaminării! … decât, eventual, cu buna dispoziție pe care o va degaja serialul „Vacanțe…de 10!”, transmis din această sâmbătă, pe spațiul dedicat notelor de 10 – de la ora 15:00, la TVR 2”, spune Marina Almăşan.

Sunteţi curioşi să aflaţi care sunt „Marile surprize ale micului Luxemburg” sau cum devii „Gulliver in ţara uriaşilor”, în oraşul în care trenul trece printr-un bloc de locuințe? Răspunsurile le puteţi afla sâmbătă, 17 iulie, în noua emisiune a Marinei Almăşan, „Vacanţe… de 10!”, la TVR 2.

Nu întâmplător Luxemburg deschide proiectul „Vacanţe… de 10!”, şi asta pentru că aici Marina Almășan a avut parte de o experiență de neuitat: l-a cunoscut pe cel mai puternic om al planetei, luxemburghezul Georges Christen. De la el, realizatoarea nu a obţinut numai un interviu, în exclusivitate, pentru TVR (pe care-l veți putea urmări sâmbătă, în primul episod al serialului), ci și … un cui de oțel, îndoit cu palmele, chiar în fața ei.

Dacă aţi ales ca destinaţie China, mergeţi în oraşul Chongqing. Printre numeroasele blocuri înalte și șosele pline ochi de mașini, municipalitatea a dat în folosință o frumoasă platformă „pentru privit”. Privit ce? Două linii ferate suspendate, pe care trenul-metrou vine cu viteză de sub munte, încetinește și… intră, pur și simplu, în pântecele unui bloc!
„Minunăția este unicat în China și acest punct, devenit obiectiv turistic, face parte din linia nr.1 de metrou din Chongqing (sunt 6, în total), construită în 2001. Evident, și blocul cu pricina a fost construit în același timp, pentru a se putea face „joncțiunea” celor două proiecte. Tot în măruntaiele blocului se află și stația de metrou LiZiBa, unde urcă și coboară călătorii care au avut/au treabă prin zonă”, a povestit Marina Almăşan.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă