26 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăLifestyleLista completă a câștigătorilor la Globurile de Aur 2021

Lista completă a câștigătorilor la Globurile de Aur 2021

Globurile de Aur, ediția cu numărul 78 s-a desfășurat duminică noapte, într-o formulă aparte, din cauza pandemiei. Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, ceremonia a fost transmisă din două locații. Astfel, actriţa Amy Poehler a fost gazda evenimentului de la Beverly Hilton din Los Angeles, iar actriţa Tina Fey, de la Rainbow Room din New York. Așa cum a fost anunțat, din public au făcut parte un număr limitat de spectatori printre care s-au numărat medici și asistente, fiind astfel adus un omagiu de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA) celor care s-au luptat în prima linie în timpul pandemiei.

Marile câștigătoare ale acestui an la categoria producțiilor cinematografice au fost lungmetrajele „Nomadland’ (Searchlight Pictures) și „Borat Subsequent Moviefilm’ (Amazon Studios), iar în ceea ce privește producțiile de televiziune marii câștigători au fost „The Crown” (Netflix) și „Schitts Creek” (CBC) .  În cadrul galei, Jane Fonda (83 de ani) a primit premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră . 

 

Emoțiile au atins cote maxime în momentul în care Chadwick Boseman, care a decedat în 2020, a câştigat postum premiul pentru cel mai bun actor într-un film dramatic graţie rolului interpretat în pelicula „Ma Rainey’s Black Bottom”. 

Soţia lui, Simone Ledward Boseman, a primit premiul în numele regretatului actor: „El ar fi spus ceva foarte frumos, ceva inspirațional, ceva care să amplifice micuța voce din interiorul fiecăruia dintre noi care ne spune că putem. Vocea care ne spune că trebuie să continuăm pe drumul nostru, ne spune să ne întoarcem la lucrurile pentru care suntem făcuți să le realizăm în aceste momente”, a spus aceasta în lacrimi, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor.

 

Lista completă a câștigătorilor la Globurile de Aur 2021:
 
CINEMA:

Cel mai bun film – dramă:
„Nomadland’

Cea mai bună actriță într-un film – dramă:
Andra Day – „The United States vs. Billie Holiday’

Cel mai bun actor într-un film – dramă:
Chadwick Boseman, – „Ma Raineys Black Bottom’

Cel mai bun film – comedie / musical:
„Borat Subsequent Moviefilm’

Cea mai bună actriță într-un film – comedie / musical:
Rosamund Pike – „I Care A Lot’

Cel mai bun rol actor într-un film – comedie / musical:
Sacha Baron Cohen – „Borat Subsequent Moviefilm’

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un lungmetraj:
Jodie Foster – „The Mauritanian’

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj:
Daniel Kaluuya – „Judas and the Black Messiah’

 
Cel mai bun regizor:
Chloe Zhao – „Nomadland’

Cel mai bun scenariu:
Aaron Sorkin – „The Trial of the Chicago 7′

Cel mai bun film de animație:
„Soul’

Cel mai bun film străin:
„Minari,’ USA

Cea mai bună coloană sonoră:
„Soul’

Cel mai bun cântec:
„IO SI (Seen)’ – „The Life Ahead’

 

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial de televiziune – dramă:
„The Crown’

Cel mai bun serial de televiziune musical / comedie:
„Schitts Creek’

Cel mai bun film de televiziune / miniserie:

„The Queens Gambit’

Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial, miniserie sau film TV:
Anya Taylor-Joy – „The Queens Gambit’

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie / film de televiziune:
Mark Ruffalo – „I Know This Much is True’

 
Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de televiziune – dramă:
Emma Corrin – „The Crown’

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă:
Josh OConnor – „The Crown’

Cea mai bună actriță în rol principal, într-un serial de comedie / musical:
Catherine OHara – „Schitts Creek’

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie / musical:
Jason Sudeikis – „Ted Lasso’

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV:
Gillian Anderson – „The Crown’

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV:
John Boyega – „Small Axe’

Premiul Cecil B. DeMille:
Jane Fonda

 

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă