10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleKylie Jenner i-a făcut găuri pentru cercei fetiței sale de 5 luni

Kylie Jenner i-a făcut găuri pentru cercei fetiței sale de 5 luni

Clipul difuzat săptămâna trecută pe contul de Instagram al vedetei a dat naștere unei dezbateri intense despre vârsta la care este bine ca urechile unei fetițe să aibă găuri pentru a purta cercei, relatează BBC.

Cei care au criticat-o consideră că este prea devreme pentru acest pas, iar unii sunt de părere că este chiar un abuz asupra unui copil. Kylie are, însă, și susținători în această poveste, aceștia provenind cu precădere din mai diverse culturi în care practicarea găurilor pentru cercei se face de la vârste foarte fragede.

În general, cei care i-au acceptat decizia sunt vorbitori de spaniolă, africani și indieni.

“Mexicanii le fac găuri în urechi fetițelor de la o lună și jumătate”, a comentat cineva. “Noi le facem găurile fetițelor din Irak la șase luni. Nu mai criticați tot ce fac oamenii”, a scris altcineva.

Pe de altă parte, unii au subliniat faptul că, dată fiind vârsta sa, tocmai Stormi nu poate spune nimic despre o intervenție non-necesară asupra corpului ei.

În luna ianuarie a intrat în vigoare în Țara Galilor o lege care interzice piercingul pentru orice persoană cu vârsta sub 18 ani.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă