19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleKim Kardashian studiază dreptul şi vrea să devină avocată

Kim Kardashian studiază dreptul şi vrea să devină avocată

Kim Kardashian, în vârstă de 38 de ani şi care are 134 de milioane de admiratori (“followers”) pe Instagram, spune că a devenit interesată de ideea de a studia dreptul după ce a intervenit pe lângă preşedintele Donald Trump pentru a obţine graţierea lui Alice Marie Johnson.

Acea femeie de 63 de ani era încarcerată de peste două decenii, după condamnarea ei, în 1996, la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberată condiţionat, pentru participare la o vastă reţea de trafic de stupefiante în regiunea oraşului Memphis din statul american Tennessee.

La o săptămână după ce a primit-o pe Kim Kardashian la Casa Albă, preşedintele american a graţiat-o pe Alice Marie Johnson, în iunie 2018.

Kim Kardashian a dezvăluit în acelaşi interviu şi faptul că a fost invitată, cu o altă ocazie, la Casa Albă, pentru a participa la un grup de lucru ce analizează sistemul graţierilor şi regimul de eliberare condiţionată din Statele Unite.

“Mi-am spus că vreau să lupt pentru oamenii care şi-au plătit datoria faţă de societate”, a explicat ea în faţa jurnalistului Jonathan Van Meter, care i-a luat acest interviu pentru Vogue. Kim Kardashian, care apare pe coperta numărului din luna mai al acestei reviste, a adăugat: “Iar dacă voi cunoaşte mai multe lucruri în acest domeniu, voi putea să fac mai mult”.

Studiile de avocatură sunt în mod obişnuit rezervate studenţilor titulari înscrişi în echivalentul american al unui masterat (bachelor degree) în Statele Unite.

Or, Kim Kardashian nu a obţinut niciodată o diplomă din partea universităţii californiene Pierce, unde s-a înscris la finalul studiilor sale liceale şi la care a renunţat prematur. Însă câteva state americane, inclusiv California, permit studierea dreptului în cadrul unui cabinet de avocatură, apoi participarea la examenul de admitere în barou, după o perioadă de patru ani.

Kim Kardashian face acest stagiu începând de anul trecut într-un cabinet din San Francisco şi doreşte să se prezinte la examenul de admitere în baroul din California în 2022. Până atunci, vedeta americană spune că va analiza şi alte cazuri ale unor deţinuţi care solicită să fie eliberaţi anticipat.

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă