În urmă cu câteva mii de ani, bărbaţii din savana subsahariană, înarmaţi cu suliţe şi arcuri, vânau animale pe care le aduceau acasă, în triburi, şi sărbătoreau cu fast ospăţul asigurat familiei primitive. Acest scenariu de documentar cu accente dramatice pare deja perimat, în condiţiile în care, recent, oamenii de ştiinţă americani au lansat o nouă ipoteză revoluţionară care demolează din temelii mitul Omului Vânător, lansat în anii ’60 şi ca formă subtilă de propagandă occidentală pentru importanţa diviziunii muncii şi a familiei clasice.
Se pare însă că teoria matriarhatului prinde din ce în ce mai mult contur în privinţa supravieţuirii speciei umane. Concret, cercetătorii de la Universitatea Utah susţin nici mai mult, nici mai puţin că femeile lui Homo Sapiens au fost suficient de inteligente încât au găsit metoda sigură pentru supravieţuirea generaţiilor viitoare. În timp ce bărbații erau la vânătoare – de unde adesea se întorceau cu mâna goală –, femeile săpau după tuberculi hrănitori, ascunși adânc și greu de extras din pământ. Când mamele aveau un al doilea copil, bunicile preluau sarcina de a săpa după tuberculi, asigurând hrana familiei.
Antropologii au studiat obiceiurile celei mai vechi comunităţi umane, Hadza, care a locuit mii de ani în regiunea de nord a Tanzaniei, considerat locul de baştină al speciei umane, iar săpăturile arheologice din zonă au scos la iveală că majoritatea femeilor în vârstă din triburi obişnuiau să facă stocuri de mâncare, cu care îşi hrăneau progeniturile şi pe care le ofereau chiar şi ca „zestre” când aceştia ajungeau la maturitate şi își făceau propria familie.
Această descoperire şocantă i-a făcut pe cercetători să reconsidere ipoteza evoluţiei umane în timpul societăţilor primitive. În plus, în aceste noi condiţii este de înţeles de ce femeile aveau o speranţă de viaţă mai mare decât a bărbaţilor, după vârsta de reproducere. Şi asta cu atât mai mult cu cât copiii erau hrăniţi de mai multe femei din trib, nu doar de mamă, ceea ce explică orientarea speciei noastre către relaţiile interumane şi mai ales de ce omul a devenit o fiinţă socială, spre deosebire de primate, ai căror pui sunt protejaţi exclusiv de mame.
În vreme de bărbaţii mergeau la vânătoare, bunicile şi copiii au creat fundaţia supravieţuirii speciei noastre – împărţirea hranei, munca în echipă, cooperarea şi dezvoltarea unor relaţii sociale solide bazate pe într-ajutorare şi protecţie reciprocă. Rezumând, succesul umanităţii se datorează modului unic în care strămoşii noştri şi-au crescut copiii. Mulţumim, bunico!“.(Michael Tomasello, cercetător la Institutul Max Planck)
