10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleRoland Garros: Halep- Kleibova, în primul tur. Programul românilor la turneul de...

Roland Garros: Halep- Kleibova, în primul tur. Programul românilor la turneul de la Paris

Simoba Halep o va întâlni, în primul tur de la Roland Garros, pe rusoaica Alisa Kleibova.

Halep şi Kleibanova s-au mai întâlnit până în prezent de două ori şi de fiecare dată a câştigat jucătoarea română, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), în turul doi al Australian Open, ediţia 2011, şi cu scorul de 6-1, 6-1, anul trecut, în sferturile de finală ale turneului Premier de la Moscova.

Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, va juca în turul întâi cu o sportivă venită din calificări, la fel ca Alexandra Cadanţu, locul 80 WTA.

În schimb, Monica Niculescu, locul 75 WTA, o va avea ca adversară pe Kaia Kanepi din Estonia, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 25. Ele s-au mai întâlnit o dată, în turul întâi al US Open, în 2008, când Kanepi s-a impus cu 6-0, 6-3.

Irina-Camelia Begu, locul 88 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, azi, cu scorul 6-1, 6-1, pe Aleksandra Krunici (Serbia), locul 144 WTA, într-un meci care a durat o oră şi cinci minute, în turul doi al calificărilor turneului de la Roland Garros. Pentru a accede pe tabloul principal al celui de-al doilea Grand Slam al anului, Begu trebuie să o învingă pe Grace Min (SUA), locul 132 WTA şi cap de serie numărul 20 în calificări.

Alexandra Dulgheru, locul 137 WTA, a fost învinsă, azi, cu scorul de 6-4, 6-3, de sportiva canadiană Aleksandra Wozniak, locul 152 WTA, după o partidă care a durat o oră şi un sfert, în turul doi al calificărilor turneului de Grand Slam de la Roland Garros.

Pe tabloul masculin, Victor Hănescu, locul 82 ATP, va juca împotriva francezului Gael Monfils, locul 24 ATP şi cap de serie numărul 23 (scor 2-2 în întâlnirile directe), scrie Mediafax.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă