Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Haiducul Miu-al-Florilor: Povestea unei legende

Criticul și istoricul de bandă desenată Dodo Niță revizitează pentru copiii de azi poveștile și personajele care au fascinat generații întregi.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 21.04.2018 - 17:18

Criticul și istoricul de bandă desenată Dodo Niță revizitează pentru copiii de azi poveștile și personajele care au fascinat generații întregi.

 Multă vreme, până la introducerea tiparului la noi, folclorul românesc a circulat pe cale orală, prin intermediul diecilor de la curţile domneşti şi al lăutarilor comunităţilor rurale. 

Cea mai răspândită formă a acestei literaturi orale a fost  balada, iar unul dintre cele mai populare personaje ale baladelor era haiducul. 

Acel viteaz care „lua de la bogaţi şi da la săraci”, era probabil ultima speranţă a norodului asuprit, prins la mijloc între exploatarea boierilor şi mânăstirilor şi expediţiile de jaf ale turcilor şi tătarilor, fapt care explică de ce figura  haiducului  domină mai multe secole eposul de pe teritoriul ţării şi nu numai.     

Instalat la putere în 1965, noul conducător comunist Nicolae Ceauşescu a impus promovarea unui comunism naţionalist şi,  în căutarea de figuri eroice pur româneşti, conducătorii ideologici şi culturali de atunci au ajuns şi la haiduci.  

Sigur, romane cu haiduci s-au publicat şi în timpul lui Gheorghiu-Dej („Haiducii”, de Victor Eftimiu, în 1949, „Haiducii”, de Paul Constant, în 1957), dar abia în 1966 s-a lansat primul film „Haiducii” în regia lui Dinu Cocea, şi abia în 1969 s-a publicat primul studiu „ştiinţific” – „Haiducia şi Haiducii”, de către Sava I. Gârleanu. 

În tot deceniul 7 vor apărea numeroase filme, romane şi benzi desenate având ca subiect haiducia ca fenomen social şi naţional. 

Profesorul Alexandru Mitru (Craiova, 1914 - Bucureşti, 1989) –  care se făcuse cunoscut public drept un harnic (re)povestitor   şi mai ales ca autor al celebrelor „Legende ale Olimpului” – era în mod firesc şi un vechi colaborator al revistelor pentru copii „Luminiţa”, „Cravata Roşie” etc.     

Deschis către nou şi interesat de această inedită formă de naraţiune, banda desenată, a scris primul său scenariu BD în 1965, desenat de pictoriţa Beca Rind: „Gebeides-Şoimul”, despre lupta geţilor conduşi de Dapix, contra cotropitorilor romani, în paralel cu povestea de dragoste dintre fiica sa Gebila şi viteazul Gebeides.

Al doilea scenariu BD va fi deja despre un haiduc celebru,  Iancu Jianu. Serialul apare în 1967, în paginile revistei „Cravata Roşie”, fiind ilustrat de Coca Creţoiu. 

În octombrie 1967, „Cravata Roşie” dispare, locul său fiind luat de revista săptămânală „Cutezătorii”.  În paginile acesteia, benzile desenate istorice imaginate de Al. Mitru vor fi o prezenţă constantă.

Încă de la începutul anului 1968 apare în revistă serialul „Miu-al-Florilor”,  desenat de Ion Deak-Cluj.  

Cu un an înainte graficianul ardelean semnase coperta şi ilustraţiile la romanul lui Al. Mitru, „Săgeata Căpitanului Ion”, aşa că scriitorul, în mod firesc, s-a adresat acestuia când a fost solicitat de către redacţia revistei „Cutezătorii” şi, împreună, au  imaginat aventurile haiducului Miu-al-Florilor, plecând de la vechi balade populare. 

Al. Mitru l-a luat în echipă şi pe prietenul său, tot cu origini olteneşti, poetul Aurel Tita, care va versifica dialogurile imaginate de scriitor. 

Miu-al-Florilor este un haiduc oltean din timpul fanarioţilor, care luptă împotriva boierilor asupritori nu doar cu sabia şi cu sâneaţa, ci şi cu cobza, născocind tot felul de cântece vesele pe seama lor.  

Fiu al căpitanului Ursan, ucis de potera fanariotă, Miu s-a născut la începtul secolului XIX, într-un cătun pierdut în munţi, între Olt şi Jiu. A fost botezat Miu-al-Florilor de moaşa sa,  pentru că se născuse într-o poiană plină cu flori, dar tot atât de bine s-ar fi putut numi Miu-al-Cântecelor, pentru că îi plăcea să cânte toată ziua, cu gura, dar şi „din frunză, solz de peşte, fluier, nai, caval, cimpoi, cobză şi lăută”. 

Personajul a fost bine primit de cititori astfel încât, cinci ani mai târziu, la cererea acestora, Alexandru Mitru şi Aurel Tita scriu noi aventuri ale lui Miu-al-Florilor, desenate de această dată de Albin Stănescu, prietenul şi colegul de facultateal lui Ion Deak-Cluj (care se stinsese din viaţă, bolnav, chiar în 1973).

Haiducul Miu-al-Florilor va fi unul dintre rarele personaje BD din revista „Cutezătorii” care apar pe coperta revistei, sublinind astfel reputaţia sa. 

În 1982, în paginile volumului „Din rădăcini de legendă şi baladă”, Al. Mitru revine asupra personajului îndrăgit, povestind în detaliu atât naşterea, cât şi faptele sale de vitejie cele mai importante, reluând unele dintre episoadele BD sau revenind la sursă, la baladele populare. 

Alexandru Mitru este un fel de Alexandre Dumas al României socialiste (la scara vremurilor de atunci), iar Miu-al-Florilor va rămâne pentru totdeauna în imaginarul colectiv al cititorilor revistei „Cutezătorii”, atât datorită scenariilor originale, cât şi amprentei grafice unice a celor doi artişti colegi, Ion Deak-Cluj şi Albin Stănescu.  

BIOGRAFIE

Albin Stănescu s-a născut în 1938 în comuna Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa. Între 1958 și 1964 a fost student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia „Grafică”.

În anul VI de facultate, ca parte a proiectului de licenţă, studenţii trebuiau să ilustreze o carte. Albin Stănescu a ales povestirea „Fata Moşului şi Fata Babei”, de Ion Creangă, iar lucrarea sa a primit laudele juriului de profesori şi a fost publicată de către Editura Tineretului, anul următor, nu doar în româneşte, ci şi în maghiară, germană şi sârbă, pentru a fi difuzate în rândul cititorilor de aceste naţionalităţi din ţară, dar şi la export.

După facultate Albin Stănescu primeşte repartiţie ca profesor de desen la Şcoala generală „Nicolae Bălcescu”, dar va continua tot restul vieţii să publice ilustraţii şi benzi desenate, mai ales în publicaţiile şi la editurile pentru copii.

În anii ‘60 el va realiza coperţi la colecţia de autor „Alexandre Dumas” (Regina Margot, Vicontele de Bragellone), dar şi cele câteva zeci de coperţi duble ale celebrei colecţii „Clubul Temerarilor”.

Albin Stănescu a desenat zeci de alte coperţi  şi numeroase ilustraţii pentru volumele celor mai cunoscuţi scriitori români şi străini,  dar în mod cert a rămas în memoria micilor cititori nu doar din România, ci şi din străinătate, în special din ţările anglofone pentru volumul „Primul meu dicţionar” (apărut în 1974, la editura Ion Creangă). Vreme de 3 ani Albin Stănescu a desenat, cu o minuţiozitate chinezească, sute de ilustraţii – animale, plante, obiecte etc. – pentru această carte, reeditată de mai multe ori şi tradusă în limba engleză. 

În paralel artistul a publicat numeroase benzi desenate în revistele „Cutezătorii”, „Luminiţa”, „Şoimii Patriei” şi în almanahul „Vacanţa Cutezătorilor”. 

Printre cele mai îndrăgite de micii cititori se numărau: 

 
Terra 2, sc. Tudor Popescu, serial SF – 1968;

 
Căpitanul lui Mihai Vodă Viteazul, sc. Petre Luscalov,  serial istoric – 1968;

  
Arcaşii lui Ştefan cel Mare, sc. C. Anton, serial istoric – 1969;

  
Adevăratul urmaş al lui Tarzan, sc. Tiberiu Ban şi Ecaterina Bokor, serial de aventuri exotice – 1970;

  
Aurel Vlaicu, sc. Radu F. Alexandru (viitorul dramaturg şi om politic), serial aviatic – 1970;

 
August fierbinte, sc. Tudor Popescu., serial de război - 1974

 
Tudor Vladimirescu şi Mari compatrioţi, mari revoluţionari, ambele pe scenariul lui Dinu C. Giurescu (viitorul academician) – 1976;

  
Din zori de istorie şi Neînfrânţii, sc. Vasile Mănunceanu, BD istorice,  remarcabile prin acurateţea desenului şi prin grija exigentă pentru cel mai mic detaliu.

Albin Stănescu rămâne în panteonul graficii româneşti pentru  stilul său grafic suprarealist, minuţios, uşor recognoscibil.

Comentarii

loading...