10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleGoogle vrea bani de la producătorii care vând smartphone-uri în Europa

Google vrea bani de la producătorii care vând smartphone-uri în Europa

Google spune că, deşi Android rămâne un sistem de operare deschis şi gratuit, pentru telefoanele comercializate în Europa producătorii vor trebui să plătească dacă vor să includă serviciile şi aplicaţiile companiei.

Aplicaţiile Google şi Chrome, care au fost subiectul amenzii de 5 miliarde de dolari primită de compania americană pentru includerea forţată a acestora în Android, vor fi licenţiate separat de restul aplicaţiilor şi produselor Google.

Astfel, strict pentru Europa, producătorii vor putea opta pentru unul, ambele sau niciunul din următoarele pachete: pachetul format din aplicaţiile Google şi Chrome, disponibil contracost; pachetul format din licenţa de acces la magazinul de aplicaţii Google Play şi restul aplicaţiilor Google, disponibil, de asemenea, contracost.

Practic, producătorii vor avea trei opţiuni viabile: să includă toate produsele şi serviciile Google, să aleagă doar pachetul care oferă acces la magazinul de aplicaţii şi restul aplicaţiilor Google sau să nu opteze pentru niciunul din cele două pachete.

Plata pentru aplicaţiile şi serviciile Google se va reflecta în final în preţul de vânzare, telefoanele cu Android vândute în Europa urmând să fie mai scumpe decât în restul lumii.

Decizia celor de la Google, care arată cumva ca un şantaj şi încearcă să transmită utilizatorilor că Uniunea Europeană este vinovată dacă telefoanele se vor scumpi, ar putea avea, totuşi, efecte pozitive pentru unii producători.

Marii producători, precum Samsung sau Huawei, care au propriile magazine de aplicaţii, ar putea profita de oportunitate şi vinde două versiuni ale aceluiaşi telefon: una cu acces la Play Store (de unde vor putea fi descărcate Chrome şi Google Search) şi una fără.

În cel de-al doilea caz, utilizatorii nu vor avea acces la aplicaţiile Google dar telefonul va fi mai ieftin, iar producătorul va obţine venituri suplimentare prin vânzarea aplicaţiilor din propriul magazin.

Google nu a anunţat cât vor costa licenţele pe care vor trebui să le plătească producătorii de smartphone-uri, compania americană sperând totuşi într-un rezultat pozitiv al apelului făcut la decizia Comisiei Europene.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă