8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyleGeorge R. R. Martin: "Game of Thrones" ar fi putut avea 13...

George R. R. Martin: “Game of Thrones” ar fi putut avea 13 sezoane

“Am fi putut să ajungem până la 11, 12 sau chiar 13 sezoane”, a declarat romancierul american pentru postul de televiziune E!, pe covorul roşu de la gala Primetime Emmy Awards, organizată luni seară la Los Angeles, unde au fost decernate cele mai importante trofee din industria de televiziune americană.

“Dacă aţi citit cărţile mele, ştiţi deja că ele conţin suficient material pentru a produce mai multe sezoane. Însă ei (producătorii serialului TV, n.r.) au tăiat din conţinutul romanelor”, a declarat George R. R. Martin, cu câteva minute înainte de deschiderea celei de-a 70-a ediţii a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy.

“Game of Thrones” este deja serialul de ficţiune care a câştigat cele mai multe premii Emmy în istoria galei, cu 38 de trofee. În acest an, această producţie TV, realizată de postul HBO, a primit 22 de nominalizări.

Cei doi creatori ai serialului, “David (David Benioff, n.r.) şi Dan (D.B. Weiss, n.r.) spun de vreo cinci ani încoace că nu vor merge dincolo de şapte sezoane. Am reuşit să îi facem să împingă acest prag la opt sezoane, însă nu mai mult de atât”, a adăugat renumitul scriitor american.

“Îmi imaginez că doreau să aibă din nou o viaţă” în afara muncii lor, a glumit romancierul. “Au avut câştig de cauză, pentru că ei sunt aceia care lucrează la acest serial”, a mai spus George R. R. Martin.

Între 1996 şi 2011, George R. R. Martin a publicat cinci cărţi în saga fantasy-medievală “Cântec de gheaţă şi foc”. El nu a finalizat încă cel de-al şaselea roman din serie, aşteptat cu nerăbdare de fani, despre care autorul lui a spus că va fi publicat în cel mai bun caz în 2019.

După cel de-al şaselea sezon al serialului TV (care a ecranizat partea a doua din al cincilea roman din această serie literară, n.r.), producătorii show-ului nu se mai bazează în mod direct pe cărţile lui George R. R. Martin, în absenţa celui de-al şaselea volum. Postul HBO, producătorul serialului, operase deja şi în sezoanele anterioare câteva modificări narative faţă de evenimentele prezentate în cele cinci romane publicate.

“Avem cinci ‘prequels’ (poveşti care se situează din punct de vedere cronologic înainte de volumul principal, n.r.) în pregătire, care sunt bazate pe alte perioade din istoria Westeros”, regatul imaginar în care se desfăşoară acţiunea din “Game of Thrones”, a reamintit George R. R. Martin.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă