12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyleFOTO. Fosta iubită a lui Alexis Sanchez ține cu Real

FOTO. Fosta iubită a lui Alexis Sanchez ține cu Real

Mirtha Sosa este un cunoscut fotomodel din Paraguay, iubește fotbalul și e o fană înfocată a celor de la Real Madrid.

De curând, bruneta a dezvăluit că a avut o relație cu jucătorul lui Inter Milano, Alexis Sanchez. Chilianul i-a cerut numărul de telefon și așa au ajuns să se cunoască și să vorbească foarte mult împreună. Mirtha s-a îndrăgostit de el, iar la început fotbalistul chiar a ajutat-o mult să treacă peste niște probleme majore.

„În acea perioadă, înainte să-l cunosc pe el, voiam să mă sinucid. Alexis m-a ajutat mult. M-a sprijinit psihic, de aceea îi sunt recunoscătoare”, a spus fotomodelul.

Relația, însă, s-a stricat rapid. „Am aflat că vorbea cu mai multe femei în același timp. Mi-am dat seama că era un prefăcut. A început să mă sune foarte des. Dorea să știe tot ce fac, să mă controleze. Mi-a făcut viața un calvar, ajunsesem să trăiesc doar pentru el. M-am îndrăgostit de Alexis, dar el m-a făcut să sufăr foarte mult”, a declarat Mirtha.

Aceasta a pozat în numeroase reviste pentru adulți, inclusiv în Playboy, și este comparată cu Miss Bum Bum, Susy Cortez, cea care are o pasiune pentru Leo Messi.

Cele mai citite

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă