-1.6 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăLifestyleFotbal: Ultimul test pentru “divizionarii” lui Iordănescu

Fotbal: Ultimul test pentru “divizionarii” lui Iordănescu

Reprezentativa divizionară a României încheie stagiul de pregătire din Antalya, Turcia, duminică, ultimul amical disputat fiind cel împotriva Republicii Moldova. “Tata Puiu” a testat jucători pentru următoarele meciuri oficiale ale naționalei.

Stagiul de pregătire din Antalya a fost organizat pentru a crea mai multă coeziune între jucătorii din Liga I care evoluează la națională și pentru a fi descoperiți noi jucători care să facă pasul la prima reprezentativă a României. Rezultatul a fost o evoluție destul de modestă a fotbaliștilor din Liga I. Primele două meciuri amicale, cu Bulgaria și apoi cu Sioni Bolnisi, locul 14 în Georgia, au fost o dezamăgire pentru selecționerul Anghel Iordănescu. Cu toate că nu au primit gol, tricolorii au marcat o singură dată, printr-un fundaș, în fața unor echipe modeste.

Citește și Naționala României a coborât o poziţie în clasamentul FIFA

Ideea lui Iordănescu de a scoate la joc fotbaliști din Liga I, care în alte condiții ar fi avut slabe șanse la o convocare la națională, a fost una apreciabilă, însă rezultatul a fost unul sub așteptări. Oboseala acumulată după cantonamentele la echipele de club sau pur și simplu lipsa de motivare a jucătorilor au fost principalele motive pentru care echipa a suferit la toate capitolele. Nici măcar jucători cu evoluții bune în campionat, precum Paul Papp sau Budescu nu au reușit să iasă în evidență.

Partida cu Sioni a fost cea mai slabă prin prisma nivelului foarte scăzut al adversarului. Iordănescu nu a folosit niciun titular de la Steaua, deoarece a spus că are deja o părere clară despre lotul stelist și știe pe cine se poate baza. În cele din urmă, în repriza secundă, după ce au fost introduși câțiva steliști, a venit și golul victorie, la o pasă a lui Rusescu.

Iordănescu așteaptă de la elevii săi o evoluție la cel mai înalt nivel în partida cu naționala Republicii Moldova, o țară cu un fotbal în creștere. Cu toate că nu a numit vreun jucător care să-l fi mulțumit în acest stagiu, “Tata Puiu” a spus că are câțiva favoriți și le va face publice numele abia după ultimul amical.

Lotul folosit de Anghel Iordănescu în Antalya: portari – Silviu Lung jr. (Astra), Cristian Bălgrădean (CSU Craiova), Valentin Cojocaru (Steaua); fundași – Andrei Dumitraș (CSU Craiova), Cristian Manea (FC Viitorul), Paul Papp (Steaua), Srgian Luchin (Steaua), Sergiu Muth (Gaz Metan), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Florin Bejan (Târgu Mureș), Steliano Filip (Dinamo), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova); mijlocași – Adrian Popa (Steaua), Valentin Lazăr (Dinamo), Alexandru Bourceanu (Steaua), Paul Anton (Pandurii), Andrei Prepeliță (Steaua), Alexandru Crețu (CSMS Iași), Constantin Budescu (Astra), Ioan Hora (Târgu Mureș), Florin Tănase (FC Viitorul), Claudiu Bumba (Astra); atacanți – Claudiu Keșeru (Steaua), Raul Rusescu (Steaua), Mihai Roman (Pandurii)

Reprezentativa formată din jucători din Liga I a plecat în Antalya pe 3 februarie, urmând ca pe 15 să aibă loc revenirea în țară. Toate cele trei partide au fost programate pe terenurile din cadrul Mardan Sports Complex.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă