6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodVanatorii de insecte

Vanatorii de insecte

Rupe hartia, extrage cu grija cutia de lemn si o deschide cu infrigurare. Inauntru, pe un pat de vata, straluceste colorat un fluture originar din jungla amazoniana. Il cauta de cinci ani pe la targuri din toata lumea si l-a gasit tocmai pe lista de lepidoptere de vanzare postata pe Internet de un colectionar de insecte belgian. Ochii ii stralucesc si o bucurie fara margini il cuprinde. A meritat sa stranga bani, doar ca sa vada frumusetea de fluture in colectia lui.

in ultimii zece ani, lepidopterele au devenit o adevarata afacere, iar in unele tari, cum ar fi Brazilia, traficul cu insecte protejate prin lege se pedepseste direct cu puscaria. Printre putinii romani colectionari autentici se gaseste si Gratian Morariu, seful Garzii bistritene de Mediu. S-a "imbolnavit" de colectionat fluturi si gandaci in primul an de liceu, de la un coleg care lucreaza azi la Muzeul Antipa, la sectia de Lepidoptere, si de atunci a inceput migaloasa si pasionanta vanatoare de insecte. "Am adunat in jur de 5.000 de specii din toata lumea. Nu mai am unde sa pun cutiile. De aproape zece ani de cand am descoperit Internetul, am dat de colectionari din intreaga lume si am inceput sa fac schimburi cu ei. Primesc si trimit peste tot insecte din diferite specii. Am trimis acum fluturi de noapte pentru ca am renuntat la cele 500 de specii din Romania si Europa. Nu mai aveam unde sa-i tin. I-am trimis in Belgia si Austria si am primit in schimb fluturi de zi, tot din Europa. Am facut expozitie cu ei la Vatra Dornei si a avut foarte mare succes. M-am bucurat ca au venit foarte multi copii care nu vazusera nici macar o radasca in viata lor", povesteste vrajit comisarul-sef.

Ferme de fluturi
Piata mondiala a insectelor se cifreaza la circa un miliard de euro pe an, asa ca in ultima vreme tranzactionarea insectelor a devenit un adevarat business, cu atat mai mult cu cat, din motive de mediu, multe specii sunt din ce in ce mai rare pe glob. In alte tari, inclusiv in Rusia, exista specii rare care nu se mai gasesc in Europa, din taiga si tundra, specii relicte glaciare. Puternica e si zona asiatica, unde sunt foarte multi intreprinzatori care si-au facut ferme de fluturi pe care ii cresc de la stadiul de ou, pentru comert. Scot in zeci si sute de exemplare insecte din speciile protejate in natura. Le cresc si le vand. Cele mai multe ferme sunt in Malaysia, Indonezia si Africa. Fluturii se vand de la 1 euro la 10.000 de euro pentru un fluture-pasare, exemplar rar si valoros. si sunt oameni cu bani care platesc oricat pentru un exemplar dintr-o specie pe cale de disparitie. "Eu nu am bani, dar am cumparat cam de 200 de euro. Merg mai mult pe schimburi, iar exemplarele din colectia mea nu depasesc ca valoare 100 de euro. Sunt foarte multi africani care si-au facut ferme, insa au o reputatie proasta pentru ca nu onoreaza comenzile. Pe Internet exista chiar avertismente cu privire la vanzatorii de rea-credinta, postate de colectionarii care au platit pentru a primi insecte care apoi nu le-au mai fost livrate. Sunt oameni care au fost pacaliti cu mii de euro", a explicat Morariu.

In Honduras, dupa gandaci
Visul oricarui vanator de gaze care se respecta este sa porneasca intr-o expeditie. La asta viseaza si colectionarul bistritean. "Daca nu ar trebui sa muncesc, cred ca as fi plecat mai tot timpul in expeditii dupa lepidoptere", a marturisit Morariu. De fapt, asa fac majoritatea vanatorilor de insecte. Pleaca in expeditii cate o saptamana-doua in Honduras, Peru si alte state in care insectele abunda. Stau acolo in corturi si recolteaza, apoi vin acasa, le verifica, le pregatesc si le scot la vanzare. Acolo, respecta legislatia statului respectiv, platesc pentru fiecare insecta pe care o scot din tara o suma modica, dar castiga mult mai mult din vanzarea lor. Pe langa asta, mai sunt si targuri anuale in mai toate tarile unde participa foarte multi colectionari. "Imi doresc foarte mult sa merg. Nu am fost pentru ca nu am destui bani si sa ma duc sa vad specii pe care mi le doresc si sa nu pot cumpara nimic, m-as imbolnavi pe loc. In martie va fi in Franta un astfel de targ", a mai spus Morariu, multumindu-se deocamdata sa astepte pachete cu fluturi din specii mai putin spectaculoase la oficiul postal din oras.
Transportul insectelor tranzactionate este si el o adevarata stiinta. Acestea parcurg mii de kilometri pentru a ajunge dintr-o colectie in alta, par avion sau prin posta. Se pun in plicuri dreptunghiulare, intre straturi de vata, protejate pentru a rezista la socuri pentru ca pana si ruperea unei antene sau zgarierea unei aripioare azurii scade valoarea exem-plarului.

» Perceptie
In Romania pasunatul prezinta un real pericol pentru lepidopterele din speciile protejate. Se distrug astfel foarte multe specii rare, care nu se intalnesc mai deloc in zilele noastre. Un exemplu este fluturele din specia Parnasius Apollo – relict glaciar protejat si la noi in tara, care se distruge prin pasunat. Are o valoare de piata de circa 50 de euro. E probabil cel mai valoros fluture de la noi. La gandaci mai valoroasa e radasca, specie care se gaseste aici din abundenta, dar in alte tari e pe cale de disparitie. Piata insectelor nu e prea dezvoltata si din ratiuni financiare. Insa colectionarii precum Gratian Morariu spera sa starneasca interesul copiilor pentru insecte pentru ca in acest fel cei mici pot fi convinsi mai usor sa protejeze natura, pentru a nu distruge habitatul natural al lepidopterelor. "Daca tinerii se indragostesc de gazele mici, o sa-si doreasca sa faca tot ce le sta in puteri pentru ca si copiii lor sa le mai vada prin natura. Asta inseamna pasiunea. Insa, din pacate, la noi in tara s-a pierdut interesul pentru natura. Copiii stau la calculator si, cand cresc putin, merg la discoteca, nu ii mai vezi prin padure cu parintii. si daca ies in natura, ies sa friga gratare si sa bea bere, nu sa vada minunile mici care ne inconjoara", spune vanatorul de insecte.

Cele mai citite

Start spectaculos la Mondialele de înot. Șase recorduri mondiale doborâte în prima zi

Prima zi a Campionatelor Mondiale de înot în bazin scurt, desfășurate la Budapesta, a oferit un spectacol remarcabil, marcând doborârea a șase recorduri mondiale...
00:02:28

VIDEO. Cupele Mondiale din 2030 și 2034. FIFA a anunțat gazdele competițiilor

Arabia Saudită a fost confirmată de FIFA ca gazdă a Cupei Mondiale din 2034, subliniind influența tot mai mare a regatului din Golf în...

Dobânda fixă: Scutul împotriva imprevizibilității economice

Un credit cu dobândă fixă elimină incertitudinile asociate fluctuațiilor pieței, spun analiștii financiari Dobânda fixă la un credit ipotecar nu este doar un instrument financiar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă