» Edilii praghezi au stiut chiar si in comunism ca splendoarea unui oras nu e data de frumusetea cladirilor, ci de felul in care este exploatat spatiul.
» In Praga, pasajele si galeriile au fost tratate ca niste spatii personalizate, si nu ca simple si sordide ganguri intre doua strazi.
» Ghetourile comerciale moderne sunt un exemplu de prost urbanism, in masura in care, odata venita seara, asemenea cartiere se golesc de fiinte umane si devin un desert urban intunecat si neprimitor.
Cehia este o tara extrem de dens populata, cu circa 340 locuitori pe kmp, si care a fost, inca din sec. al XIX-lea, una dintre tarile cu cea mai rapida urbanizare. Deplasarea populatiei rurale spre mediul urban a inceput inca inainte de primul razboi mondial si nu a incetat niciodata, ceea ce explica de ce e populatia citadina in continua crestere, in vreme ce populatia Cehiei la nivel national ramane constanta. Afluxul de noi locuitori a facut ca Praga sa se extinda prin centuri succesive de blocuri de locuinte de tip comunist. Cu toate acestea, pana si in zilele cele mai negre ale comunismului, orasul istoric Praga, cu cercurile sale concentrice de arhitectura gotica medievala, renascentista, baroca, neoclasica, (rondo)cubista si Art Nouveau, a ramas neatins, fiind astazi unul dintre orasele europene cel mai bine pastrate arhitectural.
Edilii praghezi au inteles chiar si in timpul comunismului ca splendoarea unui oras nu este data de suma frumusetii individuale a cutarei si cutarei cladiri, ci din felul in care este exploatat spatiul si din stilul in care acele cladiri se raporteaza una la cealalta.
Alte orase ale Cehiei poseda la randul lor nenumarate exemple, uneori in cadrul aceluiasi cartier, de arhitectura veche, de la epoca Renasterii pana la cubismul si functionalismul perioadei interbelice. Cehia interbelica a reusit chiar sa-si creeze un stil arhitectural propriu: rondocubismul, un exemplu celebru fiind Vila Tugendhadt din Brno, opera arhitectului Ludwig Mies van der Rohe (si care este astazi un monument UNESCO).
Imediat dupa caderea comunismului, influxul rapid de fonduri din strainatate a facut ca in Cehia sa lucreze unii dintre cei mai mari arhitecti mondiali (Frank O. Gehry, Ricardo Bofill, John Pawson, Richard Meier si Jean Nouvel, cazul acestuia din urma fiind insa controversat), desi, practic, toti acestia au construit in Praga. Arhitectii cehi au reusit insa, la randul lor, sa isi creeze un nume, unii ajungand sa realizeze proiecte in strainatate – in Marea Britanie (Eva Jiricná, Jan Kaplicky), in Canada, ba chiar si in China (Jan Benda si Ivana Bendová).
Caracterul unic al Pragai
Putine cladiri din Praga pot fi considerate niste mari bijuterii arhitecturale. Ceea ce este insa exceptional este felul in care orasul vechi se intinde armonios pe cele doua maluri asimetrice ale Raului Vltava. Asta explica de ce, cu toate ca e napadita de turisti de-a lungul anului si inecata in magazine de suveniruri de prost-gust, Praga nu este un oras-muzeu, ci un organism viu. Praga este, astfel, un exemplu perfect de oras care si-a pastrat trecutul, adaptandu-se in acelasi timp ideal modernitatii. Cele doua jumatati ale orasului sunt si astazi legate de acelasi pod din sec. 14, Podul Karel, accesibil numai pietonilor.
Tot din acel secol Praga si-a pastrat pana astazi, fara intrerupere, statutul de centru politic si ecleziastic. Pozitia Castelului din Praga (Hrad), pe cel mai inalt deal de pe malul Vltavei si dominand orasul vechi, arata ca urbanismul a fost o preocupare a constructorilor locali inca din cele mai vechi timpuri. Este vorba aici de un spatiu urban care a reusit sa se doteze cu simboluri solide, castelul fiind unul dintre acestea. El este o diagrama arhitecturala si o hieroglifa a puterii atat de clara, incat Kafka si-a facut din acest castel decorul inaccesibil al unuia dintre romanele sale cele mai celebre.
Spatiul urban
Strazile din Praga au fost considerate intotdeauna ca fiind mai mult decat simple artere de circulatie si au fost concepute mai degraba ca niste unitati spatiale. E de ajuns o simpla plimbare de-a lungul scurtului bulevard central, cunoscut printre straini drept Piata Wenceslas (Václavské Námestí). Cunoscut sub numele de "piata", acest mic bulevard, cu circulatia pe mai multe benzi, este un important centru al vietii culturale si de afaceri din capitala Cehiei, ceea ce nu-l impiedica sa fie in acelasi timp un loc pentru plimbare si relaxare, mai mult chiar decat opresantul Champs Elysées din Paris. La un asemenea efect s-a ajuns printr-o planificare meticuloasa, de-a lungul deceniilor, prin plantarea arborilor si a spatiilor verzi la intervale care par naturale si prin mentinerea unei armonii perfecte intre proportiile fatadelor cladirilor si inaltimea lor.
(Nu este o intamplare faptul ca singura cladire disonanta de pe bulevard, de o uratenie totala, indescriptibila, a fost construita in anii comunismului, din fericire, intr-un colt ascuns al bulevardului: este vorba despre cladirea fostului Parlament al Cehoslovaciei, care dupa scindarea tarii a adapostit, vreme de mai bine de un deceniu, sediul tuturor redactiilor radioului Europa Libera.) Dupa 1989, edilii orasului au reusit sa puna in evidenta si mai bine rezultatul atator secole de planificare urbana, facand ca acest oras cu o forma intru totul neregulata sa apara ca o succesiune de spatii publice deschise, accesibile si prietenoase.
Spatiile publice din Praga nu sunt, precum in conceptia clasica, locuri lasate libere intre cladiri importante, ci spatii cu personalitate individuala care comunica. In Praga, oras unde nenumarate pasaje, arcade si galerii leaga stradutele intre ele intr-un dens tesut urban convivial, aceste pasaje au fost la randul lor tratate intotdeauna ca niste spatii personalizate, si nu ca simple si sordide ganguri intre doua spatii sau intre doua strazi.
Experiente moderne si esecuri
Pe de alta parte, experientele urbanistice contemporane realizate in afara centrului istoric si orasului vechi nu au fost intotdeauna foarte fericite. Un arhitect de renume international nu este intotdeauna o garantie ca un proiect va fi un succes in acelasi timp estetic si functional. Asa s-a intamplat cu proiectul de reamenajare a cartierului Smichov, mai precis a Pietei "Karlovo Námestí", incredintat arhitectului francez Jean Nouvel. Desigur, inainte de asta Smichov nu era decat o succesiune de locuinte comuniste, ateliere si fabrici abandonate si terenuri virane bantuite de caini. Jean Nouvel a construit acolo un enorm centru comercial, care nu este altceva decat un lenes maldar de beton, sticla si fierarie, aproape o caricatura a exceselor postmoderne ale studentilor fara mari idei.
Tot asa, din loc in loc, chiar si in centrul istoric al Pragai mai pot fi vazute turnulete din otel si sticla de un prost-gust descurajant, care "fac" foarte anii ’70. Novy Smichov este un exemplu de prost urbanism, in masura in care, odata venita seara, asemenea cartiere "moderne" de birouri si magazine se golesc de fiinte umane si devin un desert urban intunecat si neprimitor. Asta arata ca, desi arhitectura moderna ceha a iesit demult din chingile cenusiului urbanism comunist, exista in continuare riscul caderii intr-un alt fel de conformism, cel al falsei modernitati, cu amestecurile ei neoriginale de beton, otel si sticla. Esecul din Smichov arata latura urata a functionalismului "modernist": proiectorii uita sa construiasca apartamente sau spatii de locuit si de interactiune umana, ceea ce transforma asemenea parcele urbane in ghetouri administrative.
Ca se poate insa si altfel a aratat-o uluitorul proiect al "Casei care danseaza". Situata pe malul Vltavei, cladirea a starnit o uriasa controversa atunci cand a fost inaugurata. Foarte repede insa a devenit limpede ca aceasta "Casa" este una dintre cele mai originale constructii ale Cehiei contemporane, ca originalitatea ei contrasteaza armonios si, in acelasi timp, ludic cu constructiile mai vechi din jur si ca, pe buna dreptate, ea merita sa faca parte din cele mai exigente circuite turistice pragheze.
Arhitectii Havel
Tatal lui Vaclav Havel, un arhitect, fiu de arhitect si promotor imobiliar, a construit in perioada interbelica unul dintre cele mai elegante complexuri arhitecturale din Praga, ansamblul Lucerna, care include galerii, teatre, cinematografe, magazine si restaurante. Havel a copilarit in salile pavate cu marmura din Lucerna, insa complexul a fost confiscat de comunisti dupa lovitura de stat din 1948. Imediat dupa caderea comunismului, ansamblul, una dintre proprietatile colosal de scumpe din Praga, a fost restituit familiei Havel, ceea ce a declansat o lunga batalie juridica intre mostenitori. In cele din urma, Havel, pe atunci presedintele Cehiei, a reusit sa ajunga la o intelegere financiara cu fratele sau mai mic Ivan. O statuie a tatalui Havel, care se numea tot Vaclav, decoreaza si astazi scarile principale care duc la Cinematograful Lucerna din mijlocul complexului.
