Celelalte două sunt finlandeza Mari Kiviniemi şi slovaca Iveta Radicova, care a fost desemnată să formeze o coaliţie guvernamentală cu partidele de dreapta, rezultate din alegerile din 12 iunie, după ce actualul premier, social-democratul Robert Fico, a eşuat în această tentativă deşi partidul său a fost cel mai votat, scrie El Pais, citat de Agerpres.
Dacă ar mai fi fost în viaţă, celebra luptătoare pentru drepturile femeilor americane Susan Anthony, arestată pentru că s-a încăpăţânat să voteze la alegerile prezidenţiale din 1872, s-ar fi simţit foarte mândră de lupta ei pentru a obţine drepturi egale pentru semenele sale. Cele trei femei care s-au plasat săptămâna aceasta în fruntea guvernelor lor reprezintă un amplu evantai politic care se întinde de la Partidul Laburist din Australia şi Partidul de Centru din Finlanda (KESK), la conservatoarea Uniune Democratică şi Creştină Slovacă (SDKU).
În acest prim deceniu al secolului XXI, avansul spre putere al femeilor este imparabil. Şi nu doar în politică, ci şi în economie, deşi în acest domeniu ascensiunea lor este mai lentă. Interesant de constatat este că femeile îşi deschid calea nu doar în bătrâna Europă ci pe toate continentele. În America Latină, unde Violeta Chamorro a spart acest tabu în 1990 (fără a o pune la socoteală pe María Estela Martinez de Perón care a moştenit guvernul de la soţul ei) şi după popularitatea atinsă la preşedinţia chiliană de Michele Bachelet, Costa Rica şi-a ales anul acesta prima preşedintă, Laura Chinchilla.
În Argentina la preşedinţie este Cristina Fernandez de Kirchner, iar în Brazilia o altă femeie combativă, Dilma Rousseff, este favorită la alegerile prezidenţiale din octombrie. În Asia, Sirimavo Bandaranaike a devenit în 1960 prima femeie din lume aleasă prim-ministru, pe atunci numitul Ceylon acum Sri Lanka, iar avansul lor este notabil şi în India, Pakistan şi Bangladesh.
Totuşi puterea lor este îngrădită, ca în cazul lui Bandaranaike care a preluat puterea de la soţul ei asasinat. Venirea lui Rosa Otunbaieva, în aprilie la preşedinţia interimară a Kârgâstanului deschide noi perspective. Cea mai mare provocare a lor este însă Africa. Liberia a ales-o democratic, în 2005, pe foarte populara preşedintă, Ellen Johnson Sirleaf. Rwanda deţine de asemenea cel mai mare procent din lume de femei parlamentare, cu 56% din Parlament.
Femeile „premier” din Australia, Finlanda şi Slovacia
– Julia Gillard. Născută în 1961 în oraşul galez Barry, a emigrat în Australia cu părinţii când avea patru ani. Avocat, ea a obţinut în 1998 un loc de deputat cu Partidul Laburist. S-a asociat întotdeauna cu premierul demisionar Kevin Rudd, dar în timp ce popularitatea lui era în scădere, Gillard a reuşit să şi-o menţină.
– Iveta Radicova. Are 53 de ani, este sociolog şi a spart deja multe tipare în Slovacia. Anul trecut a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Dacă va reuşi să formeze un guvern înainte de 8 iulie, cu celelalte trei partide de dreapta, va deveni prima şefă de guvern din Europa de Est.
– Mari Kiviniemi. Această economistă de 41 de ani a descoperit de tânără dragostea pentru politică. La 23 de ani a încercat prima dată să obţină un loc din partea Partidului de Centru. L-a obţinut de abia la alegerile din 1995. De atunci s-a dedicat vieţii parlamentare, administraţiei locale şi acum guvernului.
