40.8 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăLifestyleFoodTOP Descoperirile stiintifice ale anului 2009

TOP Descoperirile stiintifice ale anului 2009

Analizele care le-au permis cercetatorilor sa concluzioneze ca un schelet descoperit in anii '90 in Etiopia apartine celui mai stravechi stramos comun al omului si al maimutelor reprezinta "descoperirea stiintifica" a anului 2009, a anuntat joi, revista Science, in palmaresul ei anual, consultat de Mediafax.

Vechi de aproximativ 4,4 milioane de ani, comparativ cu Lucy, cel mai vechi schelet de hominid cunoscut pana atunci, care are o varsta de 3,2 milioane de ani, fosilele acestei femele, ce a fost botezata Ardi, au fost descoperite intre anii 1992 si 1994.

Paleoantropologii americani au asteptat 15 ani pentru a anunta aceasta descoperire, dorind ca teoria lor sa fie mai intai confirmata si de laboratoarele din strainatate.

Cercetarile efectuate asupra acestei specii de hominid, care a fost denumita Ardipithecus Ramidus, "schimba maniera noastra de a privi inceputurile evolutiei umane si reprezinta incununarea a 15 ani de colaborari intense", a declarat Bruce Albert, redactorul-sef al revistei Science.

Oamenii de stiinta au infirmat ipoteza potrivit careia stramosul comun al omului si al cimpanzeului era un "om-maimuta", care ar fi trait cu patru milioane de ani inaintea erei noastre, dupa ce au observat ca Ardipithecus Ramidus avea cateva trasaturi care lipseau din morfologia maimutelor africane.

Acesta a fost punctul de constituire a concluziei "surprinzatoare" formulata de editorii revistei Science: maimutele antropoide din Africa "au evoluat probabil din ultimul stramos comun pe care noi (oamenii – n.r.) il impartim cu ele", facand astfel inutile studiile pe cimpanzei si pe gorile efectuate pentru a intelege propria noastra evolutie.

Printre descoperirile stiintifice incluse in Topul 10 al anului, revista americana a "rasfatat" NASA, inclusa de trei ori in acest clasament:

      Pe locul al doilea s-a situat descoperirea cu ajutorul noului telescop spatial Fermi a unui nou tip de pulsari, la o distanta de 21.000 de ani-lumina de Terra. Un an-lumina corespunde distantei parcurse de lumina, in vid, intr-un an, insemnand 9.460 de miliarde de kilometri.

      Revista Science a salutat si misiunea LCROSS a agentiei spatiale americane, care, bombardand intentionat un crater amplasat la Polul Sud pe Luna, a identificat urme de vapori si de gheata la suprafata satelitului natural al Terrei.

      Revista americana a felicitat NASA si pentru repararea "aproape perfecta" a telescopului spatial Hubble, a carui durata de viata a fost prelungita si care a primit la bordul sau noi dispozitive ce ii permit sa capteze imagini din Univers de o claritate fara precedent.

      O alta descoperire stiintifica majora a anului 2009 a fost sinteza rapamicinei, un medicament considerat un adevarat "elixir al tineretii vesnice". Cercetatorii americani au reusit sa prelungeasca viata soarecilor cu ajutorul acestei molecule, considerat primul produs capabil sa prelungeasca durata medie de viata a mamiferelor.
    *

      Revista americana a facut referire, totodata, la "revenirea terapiei genice", gratie biologilor francezi, germani si americani, care au descoperit o noua metoda de tratare a unei maladii genetice mortale care afecteaza creierul. In acest scop, ei au combinat "terapia genetica si terapia celulara bazata pe celule susa sangvine", potrivit editorilor Science.

Printre "subiectele fierbinti" de urmarit in 2010, revista Science recomanda metabolismul celulelor canceroase, secventierea exomului – o parte ce reprezinta 1% din genomul uman, care controleaza functiile vitale ale organismului -, dar si viitoarele misiuni spatiale cu echipaje umane la bordul viitoarelor vehicule spatiale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă