Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a declarat, vineri, ca este in lucru un proiect de act normativ prin care alocatiile de stat pentru copii sa nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, el precizand ca nu a fost inca stabilit plafonul de la care alocatiile sa nu mai fie date, informeaza Mediafax.
La randul sau, secretarul de stat pe asistenta sociala din Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, a declarat ca exista un grup care lucreaza la un proiect de act normativ privind alocatia pentru copii, urmand ca aceasta sa fie regandita, astfel incat banii „sa mearga doar acolo unde este cazul”.
Seitan a precizat ca pentru plata alocatiei de stat exista un anumit buget in care ministerul trebuie sa se incadreze, iar pe de alta parte, programul de guvernare prevede majorarea alocatiei de stat pentru copii, lucru care nu ar fi posibil.
In acest context, grupul de lucru analizeaza posibilitatea neacordarii alocatiei pentru copiii care provin din familii instarite, astfel incat sa poata fi majorat cuantumul alocatiei primite de copiii care provin din familiile sarace.
Nedelcu a declarat ca, deocamdata, nu a fost stabilit plafonul de la care se va elimina acordarea acestei prestatii. Ea a mai adaugat ca grupul de lucru analizeaza si posibilitatea de a uni alocatia de stat pentru copii cu cea complementara si cu cea monoparentala, astfel incat sa fie acordata o singura prestatie.
Pe de alta parte, vicepresedintele Comisiei parlamentare pentru protectie sociala, Ioan Cindrea, a declarat la Realitatea TV ca alocatiilor copiilor ai caror parinti au venituri mari nu vor fi desfiintate, ci reduse, urmand ca banii astfel obtinuti sa fie impartiti pentru alocatile copiilor ai caror parinti sunt saraci.
Ministrul Seitan a precizat ca ministerul intentioneaza sa plafoneze si acordarea tuturor prestatiilor sociale, astfel incat doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor sa beneficieze de acesta.