19.9 C
București
duminică, 18 mai 2025
AcasăLifestyleFoodRomânii vor UNIREA cu Republica Moldova - sondaj

Românii vor UNIREA cu Republica Moldova – sondaj

Peste 85 la sută dintre românii îşi doresc unirea României cu Republica Moldova. Aceasta este una dintre concluziile preliminare ale unui sondaj de opinie efectuat în luna iunie, în ţara noastră, de către Centrul Român pentru Studii şi Strategii.

În timp ce numai jumătate dintre respondenţi consideră că politicienii din România ar trebui să trateze unirea ca prioritate, un procent mult mai ridicat dintre cei chestionaţi sunt de părere că locuitorii din dreapta Prutului sunt în primul rând români (67,8%), că limba vorbită de ei este româna (71,9 %) şi că „Basarabia este pământ românesc”(84,9%), se arată într-un comunicat remis romanialibera.ro de către Platforma Civică Acţiunea 2012.

Sondajul de opinie a fost realizat în România, în perioada 7-23 iunie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 1486 de persoane, cu o eroare tolerată de +/- 2,5%. Rezultatele finale ale cercetării vor fi făcute publice în luna septembrie.

Datele preliminare au fost prezentate în cadrul conferinţei-dezbatere cu tema „REUNIREA CELOR DOUĂ STATE GERMANE – model de integrare euro-atlantică pentru R. Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI”.

„Această cercetare este prima aşezată într-o paradigmă românească, în sensul că e realizată din perspectiva unui interes românesc şi orânduieşte demersul ştiinţific sub această stea. Din acest punct de vedere, este una dintre primele cercetări care indică limpede că teritoriul dintre Prut şi Nistru, respectiv Republica Moldova sau Basarabia, este încă bine aşezat în mentalul colectiv din România. Asta a fost o surpriză plăcută pentru noi, ne aşteptam ca după douăzeci de ani de curriculă şi mass-media într-o formulă deznaţionalizantă, neadaptată în raport cu complexul Europa, să găsim mai puţin prezentă această resursă mentală. Iată că ea este prezentă şi asta ne bucură”, a declarat Radu Baltasiu, directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.

Evenimentul a fost organizat în ajunul vizitei cancelarului german Angela Merkel la Chişinău. Societatea din Republica Moldova aşteaptă cu interes rezultatele acestei deplasări a oficialului german, în contextul în care în ultimele luni s-a vehiculat ideea reglementării conflictului transnistrean prin aplicarea unui plan de federalizare a republicii.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Zeci de mii de angajați MAI, mobilizați pentru alegeri

Personalul MAI va avea misiunea de a menține ordinea publică, în proximitatea celor aproape 19.000 de secții din țară Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că...

Trei institute vor lua pulsul votului la ieșirea de la urne

AEP reamintește că jurnaliștii români pot asista la activitățile birourilor electorale, doar în baza legitimației de presă și a unui act de identitate Trei institute...

Aproape 10 milioane de români au votat până la ora 18:00, diaspora depășește 1,5 milioane

Majoritatea voturilor au fost exprimate în mediul urban, unde au votat peste 6,3 milioane de persoane, față de 3,6 milioane din zonele rurale Până duminică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă