23.2 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăLifestyleFoodProiectele energetice ale Moscovei ocolesc Romania

Proiectele energetice ale Moscovei ocolesc Romania

Cand presedintele Traian Basescu avertiza ca Moscova trateaza Marea Neagra ca pe "un lac rusesc", unii analisti de la Bucuresti s-au repezit sa-i califice afirmatia drept o gafa ce risca sa supere marea putere de la Rasarit. Dar nu era decat adevarul. Dupa cum noteaza ziarul on-line "Utro", "Rusia continua sa domine in repartizarea de conducte din Marea Neagra si in plan energetic, confirmand vechea denumire a Marii Negre – Marea Rusa".
In sud-estul Europei s-a acutizat concurenta "conductelor", a proiectelor de transport al petrolului si gazelor naturale de la Caspica si Caucaz spre Europa de Vest. "Europa nu vrea ca traseele sa nimereasca sub controlul Rusiei, dar, se pare, nu poate realiza noile itinerarii fara participarea ei", scrie "Utro", preluat de agentia "Rusia la zi".

"Cine controleaza intrarea influenteaza si iesirea"

Cel putin patru proiecte de transport exista pe hartie. Unul dintre ele, cu sanse mari de finalizare in scurt timp, face legatura intre portul bulgar Burgas de Alexandroupolis, in Grecia. Este cel mai scurt traseu (280 km), insa pe europeni ii deranjeaza ca Rusia ia "partea leului" din acest proiect. Transneft, Rosneft si Gazprom vor detine 51% din actiuni, restul revenind Greciei si Bulgariei. Tot rusii sunt cei care "vor garanta functionarea la capacitate maxima" a conductei, remarca "Utro".
Un alt proiect uneste Burgas, prin Macedonia, de portul albanez Vlora. Acest traseu este mai lung (860 km) si mai scump, "dar in spatele lui sunt americanii – gata, se pare, sa cheltuiasca oricat pentru a obtine controlul asupra fluxurilor de petrol din sudul Europei". Potrivit ziarului rusesc, tot americanii sustin si realizarea oleoductului Constanta-Trieste, lung de 1.300 km, prin Serbia, Croatia si Slovenia. Iar al patrulea proiect ar presupune o conducta pe teritoriul turcesc, din Samsun la Ceyhan.
Dar prin tevile "concurentei" ar putea fluiera vantul. Toate proiectele, cu exceptia celui la care participa Rusia, au o mare problema: aprovizionarea cu petrol, sustine "Utro". Aceasta deoarece "cine controleaza intrarea influenteaza si iesirea". Iar petrolul care ajunge la Marea Neagra prin terminalele rusesti va pleca spre Europa doar pe conductele aprobate de Rusia…

Gazpromul e-n toate

Nici in privinta transportului gazelor naturale lucrurile nu stau prea roz. Pe de o parte, UE sustine transportul Est-Vest al gazelor, via Bulgaria si Romania, prin conducta Nabucco, ce urmeaza sa fie finalizata pana in 2011. Pana de curand nu a existat nici o competitie la acest proiect, dar intre timp rusii s-au "bagat pe fir". Gazprom a propus un proiect care nu porneste din Azerbaidjan, ci din Rusia. Printre tarile ce ar urma sa fie strabatute de teava ruseasca se numara Serbia, Bulgaria si Ungaria (cu ultimele doua exista deja o intelegere).
In acest context, ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, efectueaza un turneu in state din sudul Caucazului (Azerbaidjan, Georgia si Armenia), regiune importanta pe harta energetica si punct de tranzit pentru furnizarile de petrol spre Europa.
Dar, desi doresc sa-si diminueze dependenta energetica fata de Rusia, europenii se misca incet. Oricum, mai incet decat rusii, care stiu cum sa trateze cu fostele republici sovietice si sa le pedepseasca, atunci cand nu joaca dupa cum se canta la Moscova.

Cele mai citite

România va avea cel mai mare deficit bugetar din UE în 2024, preconizează cea mai mare agenție de rating

România se va confrunta cu un deficit bugetar de 7% din PIB în 2024, cel mai mare din Uniunea Europeană, conform unei analize publicate...

Eveniment dedicat iubitorilor de șampanie și vinuri, organizat la București

Pe 3 octombrie, la The Villa din București (Str. Negustori 16), va avea loc prima ediție a evenimentului Champagne Bucharest, dedicat pasionaților de șampanie...

Mașină de aproape o jumătate de milion de dolari, la Registrul Auto Român

O mașină în valoare de aproape o jumătate de milion de dolari a fost adusă la Registrul Auto Român pentru efectuarea inspecției tehnice. Mașina...
Ultima oră
Pe aceeași temă