3.4 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPremieră: un cor de copii din România l-a colindat pe Papa Francisc

Premieră: un cor de copii din România l-a colindat pe Papa Francisc

Pentru prima dată în istorie, un cor de copii din România l-a colindat pe Papa Francisc. Este vorba de Corul Allegria, din Parohia Greco-Catolică Andrei Mure­șanu din Cluj-Napoca. Cei 76 de clujeni, conduși de preoții Mircea Marțian și Florin Isac, precum și de diaconul Claudiu Tuțu, au ajuns la prima oră în Piața Sfântul Petru din Roma și au fost așezați în primele rânduri destinate pelerinilor care vin să îl vadă pe Sfântul Părinte la audiența generală. Înainte de venirea Papei Francisc, atmosfera a fost animată de un grup de copii, care au cântat și au dansat, inclusiv pe ritmurile ”Ciocârliei”.

Alături de grupul de pelerini din Cluj, au mai fost pelerini din America Latină, Spania, Polonia, Germania, Franța, Italia și din Orientul Mijlociu. Toți pelerinii clujeni au purtat la gât eșarfe cu tricolorul românesc. Ei au fost salutați de Papa Francisc, care a venit la audiența generală, iar în drum spre tronul său, instalat în fața Catedralei Sfântul Petru, l-a luat în brațe și l-a sărutat pe un copil de trei ani și patru luni din Cluj, Alexandru Isac, care a venit la Roma împreună cu tatăl său, care este preot vicar al parohiei clujene. Sfântul Părinte a vorbit aproximativ 15 minute, în limba italiană, tuturor pelerinilor prezenți în Cetatea Eternă. Discursul papal a fost rezumat apoi în limbile franceză, engleză, portugheză, germană, arabă și poloneză, iar pelerinilor de limba spaniolă, Papa Francisc li s-a adresat el însuși în limba sa maternă.

Tema catehezei papale a fost inspirată de ultima călătorie a Papei Francisc în Africa, iar printre țările menționate de Sfântul Părinte s-au numărat Kenya, Republica Centrafricană și Congo. La finalul audienței generale, Papa s-a îndreptat spre pelerinii români, care i-au cântat ”Colo sus”, ”De Crăciun, copiii cântă” și ”Inima va cânta”, versiunea românească a cântecului de Crăciun ”Jingle bells”, melodie care i-a antrenat și pe ceilalți pelerini aflați în piață.

Ziua Marii Uniri, serbată la ­Columna lui Traian

La finalul audienței generale, pelerinii din Cluj au desfășurat în fața Pieței Sfântul Petru un drapel gigantic al României, lung de șapte metri, împodobit cu stema regală, stema României de la 1918. Și asta după ce, cu o zi înainte, de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, același drapel de mari dimensiuni, a fost desfășurat în locuri istorice din Roma, precum Columna lui Traian, monumentul care spune istoria războaielor daco-romane, care au reprezentat cauza nașterii poporului român și unde grupului de clujeni i s-au alăturat și alte grupuri de români, care au colindat împreună, dar și la Colosseum.

De asemenea, pelerinii din Cluj au colindat la Colegiul Pio Romeno, care este o veritabilă școală românească pe teritoriul statului Vatican. Acest Colegiu, construit pe una dintre cele șapte coline ale Romei, Gianiccolo, a fost creat în perioada interbelică pentru a continua tradiția intelectualilor ardeleni școliți la Roma, precum repre­zen­tanții Școlii Ardelene, Petru Maior și Gheorghe Șincai. Este cel mai vechi program inter­național destinat formării unei elite intelectuale românești. În prezent, 22 de tineri greco-catolici din România locuiesc în acest colegiu și studiază la universitățile pontificale, care sunt cele mai bune din lume în domenii precum filosofia sau teologia.

În ultimii ani, s-a format o tradiție potrivit căreia rectorul Colegiului Pio Romeno a devenit unul dintre cei mai importanți actori din Biserica Română Unită prin Roma. Ultimii ani au arătat că, dacă reușește să confirme toate așteptările, rectorul Colegiului primește consacrarea ca episcop. Iar noul rector al Colegiului Pio Romeno devine, de regulă, preotul greco-catolic care a servit anterior ca rector al Misiunii Române Unite din Paris. Experiența acumulată la Paris și la Roma le permite celor care devin apoi episcopi să își îndeplinească într-un mod demn îndatoririle de ierarh.

”Am vizitat mai multe bisericuțe, am fluturat drapelul României la Columna lui Traian și la Colosseum, am sărbătorit Ziua României, am cinstit-o cum se cuvine și a fost foarte OK”, a spus o fetiță de 10 ani. ”Am avut un drapel extrem de mare. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus o altă fetiță, de nouă ani. ”Eu merg la Roma pentru a-l colinda pe Papa Francisc în centrul orașului. Papa este un preot sfânt, care ne binecuvântează”, a spus emoționat un băiețel de șase ani.  

O idee veche de doi ani

Copiii, împreună cu părinții lor, au început încă de acum doi ani să se pregătească pentru Colindul Papal. Ideea s-a născut în timp ce copiii se întorceau de la Săvârșin, acolo unde i-au colindat pe membrii Familiei Regale a României. A urmat o perioadă în care au obținut acordul episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, apoi al reprezentanților Vaticanului. Însă, în cele din urmă, visul pelerinilor clujeni a devenit realitate și, după ce au vestit în Cetatea Eternă Nașterea Domnului, ei au primit binecuvântarea apostolică a Papei Francisc.

Cele mai citite

Consilier securitate națională Casa Albă: SUA are muniție insuficientă în cazul unui conflict cu China

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a avertizat miercuri că Statele Unite ar putea rămâne rapid fără muniţie în cazul...

Ministerul afacerilor externe din Germania mesaj pentru România: Putin vrea să ne dezbine

Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei a transmis joi, 5 decembrie, că Rusia vrea să divizeze opinia publică din România și să rupă solidaritatea dintre...

Pericol însemnat de avalanșe în Munții Făgăraș: gradul 3 din 5 la Bâlea Lac

Risc însemnat de avalanșe, clasificat la gradul 3 din 5, a fost înregistrat la stația meteo de la Bâlea Lac, situată la peste 2.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă