11.3 C
București
duminică, 17 octombrie 2021

Povestea lui Constantin Frosin, profesorul român elogiat la Paris

La lista românilor care sunt apreciați peste hotare, dar ignorați în țară se mai adaugă un nume, cel al profesorului universitar Constantin Frosin, de la Universitatea „Danubius“ din Galați.

Poet, publicist, eseist, traducător, s-a remarcat prin activitatea sa în domeniul francofoniei, fiind unul dintre cei mai consecvenți promotori ai culturii de limbă franceză.

Constantin Frosin editează la Galați, din salariul de profesor, revista „Le Courrier International de la Francophilie“, în care semnează importante personalități ale culturii franceze. De asemenea, profesorul semnează peste 250 de volume de poezie, eseuri sau traduceri, majoritatea apărute la edituri din Franța, Belgia, Luxemburg. Editurile din țară i-au publicat numai 18 volume.

Activitatea sa a fost apreciată prin mai multe ordine și medalii ale statului francez, și aici vorbim de o altă performanță, pentru că se întâmplă extrem de rar ca o personalitate să dețină două înalte ordine ale statului francez, ambele în grad de „Ofițer“, ca în cazul profesorului gălățean, căruia Franța i-a acordat în 2004 Ordinul Național Francez „Laurii Academici“ – „Les Palmes Académiques“ în grad de „Ofițer”, iar în 2009 „Ordinul Artelor și Literelor“ în grad de „Ofițer“. În pofida acestor aprecieri de care se bucură în Franța, profesorul Cons­tantin Frosin este ignorat la București.

Cercetătorul anului 2015 la Oxford

Profesorul din Galați nu este apreciat numai în Franța, ci și în Marea Britanie, la Oxford. În primăvara anului 2015, Oxford Summit of Leaders „Science and Education“ i-a decernat titlul de „Cercetătorul anului 2015“, la categoria Științe Umaniste, domeniul Filologie.

Oxford Summit of Leaders „Science and Education“ este un program anual de premiere inițiat de Europe Business Assembley (EBA), corporaţie independentă. În fiecare an sunt premiate personalități din mediul academic, președinți, rectori, profesori, dar și reprezentanți de marcă ai me­diului de afaceri din întreaga lume, prin criteriile competiției fiind premiate valorile umane care răspund noilor tendinţe din educaţia superioară, promovând programele şi metodele educaţionale moderne.

Profesorul Frosin e primul român care a obținut acest titlu. „Pentru mine este important acest titlu pentru că m-am uitat pe istoricul acestei competiții și nu a fost câștigată până acum de niciun român, cu atât mai puțin de cineva din Galați. Cred că este un motiv de bucurie pentru Galați și pentru noi, pentru că avem și un român acolo. Bineînțeles că mai avem români care merită să obțină astfel de distincții, pe toate domeniile avem destui deștepți, încă mai trăiesc. Mă întreb ce o să fie după ce biologic vor dispărea mințile luminate, pentru că ce vine din urmă, cu mici excepții, mă îngrijorează“, spune profesorul Frosin.

Distins cu importante ordine ale statului francez

Lista ordinelor, medaliilor și titlurilor obținute de profesorul Frosin de-a lungul celor peste 40 de ani de activitate este una destul de lungă. Le vom menționa pe cele mai importante. În 2004, i-a fost decernat Ordinul Național Francez Laurii Academici – „Les Palmes Académiques“ în grad de „Ofițer“, distincție acordată printr-un decret semnat de președintele de atunci al Franței, Jacques Chirac.

În 2009, a fost distins cu „Ordinul Artelor și Literelor“ în grad de „Ofițer“. Anterior, în anul 2000, profesorul Frosin fusese distins cu „Ordinul Artelor și Literelor“ în grad de „Cavaler“, iar prin noul ordin al ministrului francez al Culturii, a fost avansat la gradul de „Ofițer“. Tot în 2009, „Société Académique d’Education et d’Encouragement“ i-a acordat Medalia de Argint „Arts – Sciences – Lettres“ și în același an Constantin Frosin a fost distins și cu Medalia de Aur a „Asociației Meritului și Devotamentului Francez“ („Association Merite et Devouement
Français“ – AMDF).

La acestea se adaugă multe alte titluri, premii sau diplome, ale unor importante instituții culturale europene.

În țară, „Meritul Cultural“ și „Diploma Județului“

Performanța lui Frosin este demnă de invidiat, în condițiile în care astfel de ordine și medalii sunt acordate după reguli foarte bine stabilite, de obicei unor actuali sau foști miniștri cu realizări deosebite, unor mari personalități ale vieții culturale sau care s-au remarcat prin serviciile aduse comunității.

Din partea statului român Constantin Frosin a primit Ordinul „Meritul Cultural“, în 2004, o „Diplomă de Cetățean de Onoare al Galațiului“, acordată în 2009, și „Diploma de Excelență a Județului Galați“ (2005).

Dacă lăsăm deoparte cele două diplome primite la Galați, statul român i-a acordat doar „Meritul Cultural“, în 2004, și ne amintim și în ce context. Aflat la finalul ultimului său mandat la Cotroceni, președintele Ion Iliescu își făcea ieșirea din scenă ca un mare iubitor de cultură, acordându-le „Meritul Cultural“ foarte multor personalități din literatură, arte plastice, teatru, folclor etc.

Cutumă diplomatică nerespectată la București

Faptul că a primit ordine naționale ale statului francez, iar în România recunoașterea meritelor sale este aproape nulă a dus la situații oarecum neplăcute, pe care francezilor le e greu să le înțeleagă. Conform unei cutume diplomatice internaționale, când un cetățean al unui stat primește un ordin național din partea altui stat, statul al cărui cetățean este personalitatea respectivă are obligația morală ca, la rândul său, să răsplătească acea personalitate cu un ordin național cel puțin egal, dar de obicei cu un grad mai mare. Ordinele sunt clasificate ierarhic.

Dacă echivalentul ordinului național francez este la noi Ordinul Național pentru „Merit“, cu o treaptă mai sus se află „Serviciul Credincios“, iar cu două trepte mai sus Ordinul Național „Steaua României“.

Conform cutumei, dacă un stat conferă unui român un ordin național în grad de „Cavaler“, statul român ar trebui să îi confere un ordin egal sau superior, în grad de „Ofițer“. Iar dacă gradul conferit unui român de un alt stat este de „Ofițer“, România trebuie să îi confere gradul de „Comandor“.

Pentru o distincție cum este „Laurii Academici“, al doilea în ierarhia distincțiilor statului francez, la noi al doilea în ierarhie fiind „Serviciul Credincios“, statul român trebuia să îi confere profesorului Frosin unul superior, adică „Steaua României“, iar pentru gradul de „Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor“ trebuia wsă fie distins de statul român cu „Serviciul Credincios“. Și cum distincția franceză era în grad de „Ofițer“, profesorul ar fi trebuit să primească de la statul român Ordinul „Serviciul Credincios“ în grad de „Comandor“.

Generali pe bandă rulantă; cultură, mai puțin

Respectarea acestei cutume ținea de Administrația Prezidențială. În mandatele lui Ion Iliescu și Traian Băsescu, aceeași Administrație Prezidențială care făcea generali pe bandă rulantă sau acorda distincții în condiții discutabile, cum a fost cazul retragerii prin sentința ICCJ a Ordinului Național „Steaua României“ acordat lui Laszlo Tokes, i-a conferit lui Cons­tantin Frosin titlul de Cavaler al Meritului Cultural, sub valoarea titlului de Cavaler al „Ordinului Artelor și Literelor“ cu care fusese distins profesorul gălățean de Franța în anul 2000. Aproape că nici nu mai contează întrebarea dacă președintele Iohannis va îndrepta greșelile din trecut.

CARIERĂ. O activitate pe măsura ordinelor acordate de Franța

Constantin Frosin semnează peste 250 de cărți, propriile volume de poezie sau eseuri sau traduceri. A publicat 18 volume de poezie, dintre care numai 6 la edituri românești, celelalte apărând la edituri din Franța, Belgia, Luxemburg.

A tradus peste 30 de volume ale unor autori români publicate peste hotare, cele mai multe apărute la Editura „Le Brontosaure“ din Paris.

La editura „Resu“, a publicat antologia „Poètes Roumains du XX-e siècle“. La editura belgiană „L’Etoile d’Argent“ a publicat volumul bilingv al lui Marin Sorescu „Poeme/Poèmes“ și volumul lui Eugen Simion „Le retour de l’Auteur“. A tradus în limba română 8 volume ale unor autori francezi, patru apărute la Editura Nemira. E autorul traducerilor din limba română în limba franceză a 120 de volume ale unor autori români.

Ultima oră
Pe aceeași temă