» Dupa 1989, multi arhitecti si urbanisti occidentali au reusit sa acapareze ofertele municipalitatilor poloneze.
» Arhitectii Norman Foster si Ricardo Bofill au realizat in Polonia adevarate bijuterii estetice.
» In Varsovia, orasul vechi a fost reconstruit identic, cu materiale noi, ajungandu-se la "un fel de Disneyland".
Pana la al doilea razboi mondial, arhitectura Poloniei nu se deosebea catusi de putin de cea a celorlalte tari ale Europei Centrale.
Precum vecinele sale situate spre vest, Polonia cunoscuse, la randul ei, o Renastere, o perioada baroca, urmata de un secol al XIX-lea si un inceput de secol XX in care neoclasicismul a facut loc aventurilor arhitecturale Art Nouveau si Bauhaus. Ruptura de traditie a venit abia o data cu comunismul impus de la Moscova.
Urbanismul comunist
Razboiul facuse in Polonia distrugeri mai mari decat in alte parti, astfel incat arhitectura de tip sovietic s-a putut dezvolta in Polonia dupa voie. Un arhitect sovietic, Lev Rudnev, este cel care a construit in centrul capitalei, Varsovia, giganticul Palat al Culturii si stiintelor, dupa modelul zgarie-norilor cu care Stalin presarase Moscova. Tot incepand de atunci au fost ridicate, ca peste tot in lagarul comunist, hidoasele cartiere muncitoresti compuse din blocuri identice, din prefabricate, ridicate de-a lungul unor lungi bulevarde identice.
Urbanismul insemna atunci a lasa din cand in cand loc pentru cate un parculet intre blocuri, unde se instalau in mod invariabil balansoare, banci si cate un spatiu de joaca. Construirea acestor orori arhitectonice, neprietenoase si deseori insalubre, a fost oprita la inceputul anilor ’80, acesta fiind poate singurul efect pozitiv al crizei economice care a lovit atunci Polonia. Acest ultim deceniu al comunismului a dus la aparitia unei noi generatii de arhitecti care dupa 1989 au venit cu concepte noi si cu o viziune organica a arhitecturii urbane si a spatiului public.
Ruptura de comunism
Imediat dupa 1989, oportunitatile pe care le ofereau orasele poloneze arhitectilor si urbanistilor cu idei originale au devenit evidente si, intr-o prima etapa, multi arhitecti occidentali (majoritatea minori sau chiar mediocri) au reusit sa acapareze ofertele municipalitatilor poloneze. Primii ani ai deceniului au dus la proliferarea unei arhitecturi urbane la fel de stereotipice si urate precum cea a comunismului. La mare moda erau atunci peretii din sticla, asa incat nenumarate imobile comerciale si banci si-au ascuns sub pereti de sticla uratenia constructiei si lipsa de functionalitate a interiorului.
Era perioada profitului rapid, cand putina lume cauta sa construiasca durabil. Intr-o a doua perioada, mari companii si firme occidentale solide au inceput sa-si construiasca sedii si cladiri menite a oferi o imagine firmei. Cladiri elegante, la care deseori au lucrat tineri arhitecti polonezi de talent si pentru care se cauta intotdeauna obtinerea unui permis de urbanism in virtutea caruia cladirea trebuia sa se insereze armonios in tesutul urban.
In sfarsit, in apropierea anilor 2000 au fost initiate adevaratele proiecte estetice, concepute pentru a orna ansamblul orasului, nu doar imaginea unei firme private. Un exemplu perfect este Opera din Varsovia, conceputa de marele arhitect britanic Norman Foster. Tot in Varsovia, pentru dezvoltarea si reconstruirea cartierului Praski Port s-a apelat la arhitectul spaniol Ricardo Bofill, iar renumitei firme din Chicago "Pedersen, Kohn and Fox" i-a fost comandat un zgarie-nori in mijlocul districtului financiar din Varsovia, considerat a fi cel mai elegant din intreaga Polonie.
Varsovia este insa un exemplu indoielnic de urbanism coerent, orasul dezvoltandu-se haotic, intr-un mod practic imposibil de controlat. In alte parti ale Poloniei insa, dezvoltarea urbana s-a facut intr-un mod mult mai armonios. Astfel, in Silezia, fosta regiune industriala, o serie de arhitecti locali (Andrzej Duda, Henryk Zubel, Malgorzata Pilinkiewicz, Tomasz Studniarek) au pus la punct un stil nostalgic, deconstructivist, care imita arhitectura industriala si care imbina placut otelul si caramida. Tot asa, in Wroclaw, arhitectii locali (Wojciech Jarzabak, Edward Lach, Stefan Müller) au dezvoltat un stil postmodern care se joaca cu formele si cu suprapunerea culorilor.
Cladirile publice si comerciale
Una dintre cele mai frumoase realizari arhitecturale si urbanistice in Polonia ultimelor doua decenii este Biblioteca Universitara din Varsovia. Contractul a fost castigat in 1993 de firma a doi arhitecti, Marek Budzynski si Zbigniew Badowski, care au reusit sa ridice o cladire cu totul neasteptata: joasa, din ciment si beton armat, dar extrem de spatioasa si continand mari spatii verzi care prelungesc gradina botanica instalata pe acoperis. Un proiect similar, insa realizat independent, a dus la construirea Bibliotecii din Katowice, care, la randul ei, alterneaza cimentul si spatiile verzi.
Unele initiative urbanistice sunt de o inalta calitate estetica, combinata cu functionalitatea, si asta chiar dupa cele mai stricte canoane internationale. Asa a fost, de pilda, transformarea enormei mori gotice din Gdansk – care data din 1350 – intr-un mall, un complex de magazine si restaurante, ce a pastrat arhitectura initiala prin instalarea in interior a unor structuri din otel care nu se sprijina pe zidurile de origine.
Restaurarea arhitecturii trecutului
Nu exista planuri de urbanism care sa nu ia in calcul necesitatea restaurarii unor cladiri vechi. Din punctul de vedere al urbanismului, orasele istorice se incadreaza astfel intr-o categorie aparte. In Varsovia, Cracovia, Gdansk sau Wroclaw, centrele istorice au fost restaurate cat s-a putut de exact. In Varsovia, grosul restaurarii s-a facut in timpul comunismului, insa a continuat dupa 1989 cu fonduri noi si cu un nou elan, ajungandu-se la aspectul actual care, chiar si pentru vizitatorul neavertizat, pare oarecum artificial. Destinul Varsoviei nu este foarte diferit de cel al unor orase occidentale precum München (din Germania) sau Rotterdam (din Olanda).
Toate aceste orase au suferit imense distrugeri in cel de-al doilea razboi mondial. Acolo insa unde edilii din Rotterdam au preferat, imediat dupa razboi si in deceniile urmatoare, sa nu repare partile total distruse ale orasului vechi, ci sa construiasca peste ele cladiri noi, care sa o rupa cu trecutul, in Varsovia (ca si in München) decizia a fost de a reconstrui in mod identic partile distruse ale orasului vechi, ceea ce a dus la comentarii ironice sau chiar rau-voitoare, unii critici numind rezultatul "un fel de Disneyland". In alte orase poloneze vechi, in Kolobrzeg, de pilda, s-a evitat asta, iar in cartierele restaurate s-a cautat nu sa imite ceea ce exista inainte, ci sa se recreeze, prin forme noi, atmosfera unui oras vechi.
Exista insa si cazuri in care arhitectura trecutului este imitata dinadins, din ratiuni ludice si estetice. Asta se intampla, de pilda, in Varsovia, unde arhitectul Leszek Klajnert a ridicat, pe strada Panska, o serie de imobile moderne ascunse in spatele unor fatade care imita, cu un "clin d’oeil", arhitectura poloneza a secolului al XIX-lea.
BLOCURILE COMUNISTE
Marele val al constructiilor de locuinte comuniste a fost cel din anii ’60-’70, deceniile marii industrializari. Este interesant de remarcat ca, din punct de vedere arhitectural, blocul de tip sovietic fusese initial o noutate eleganta. Arhitectura din prima jumatate a secolului XX, arhitectura practicata de curentul Bauhaus sau de Le Corbusier, pana la Oscar Niemeyer, arhitectul Braziliei, folosise betonul, cimentul si liniile geometrice simple, pentru a opera o ruptura fata de traditii, fenomen care se petrece de altfel simultan si in alte arte, in pictura de exemplu, o data cu expresionismul si cubismul. Blocuri de apartamente din beton au fost construite in tarile scandinave intre cele doua razboaie mondiale.
Acolo insa experimentul a fost repede abandonat, cel putin in varianta blocurilor realizate din placi prefabricate. Constructorii scandinavi au inteles repede ca aceste blocuri au o viata limitata. Placile din beton prefabricat se prind intre ele, in general, cu niste carlige metalice, care apoi se dilata si se contracta in functie de rigorile anotimpurilor. In cateva decenii, apar fisuri iremediabile si blocul risca sa se prabuseasca precum un castel din carti de joc.
