Nicolas Sarkozy nu va pierde doar funcţia de la Elysée în următoarele zile, ci şi imunitatea prezidenţială care îl proteja de eventuale urmăriri în justiţie şi împiedica chiar şi audierea sa ca martor. Fără această imunitate, el ar putea fi audiat în justiţie în mai multe dosare în care apare numele său. Anchetele au descoperit şi că unii dintre apropiaţii săi şi-au făcut ascunzători secrete luxuriante.
Din 16 iunie, o lună după transferarea puterii către preşedintele ales, socialistul François Hollande (15 mai), Nicolas Sarkozy va redeveni un cetăţean ca oricare altul. Odată mandatul terminat şi imunitatea ridicată, Sarkozy ar putea fi chemat de justiţie să dea expli-caţii ca martor sau în calitate de inculpat. Şi numele său este deja citat în mai multe dosare „fierbinţi” – afacerile Bettencourt, Karachi, Gadhafi, dosare în care apar şi numele unora din cercul său de apropiaţi. Unul dintre ei, Thierry Gaubert, a fost deja condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare şi 10.000 euro amendă pentru malversaţiuni financiare în folosirea fondurilor sociale destinate construcţiilor de locuinţe la finele anilor ’90.
Omul de încredere şi consilier al lui Nicolas Sarkozy la ministerul Finan-ţelor între 1993 şi 1995 şi secretar general la primăria din Neuilly în anii 1980 şi 1990, el a fost judecat în februarie, în cadrul unei proceduri întârziate ani de zile de numeroase incidente. Între altele, mai este anchetat şi pentru presupusă corupţie în legătură cu contractele de armament în afacerea Karachi şi cu prezidenţialele din 1995, ca şi în afacerea Takieddine, intermediarul din aceste afaceri, însă neagă acuzaţiile aduse chiar de soţia sa (cu care se află în divorţ), care ridică vălul de pe unele secrete ale Republicii. Dar, afacerea Karachi, care a adus în anchetă acest apropiat al lui Sarkozy, a luat o altă direcţie. În cadrul unei percheziţii, poliţia a descoperit că Gaubert a construit, fără să declare nimic Fiscului, o vilă de 1.000 mp în Columbia.
Thierry Gaubert a negat, apoi a confirmat existenţa acestei reşedinţe din inima Cordilierilor columbieni. O construcţie cu alură de mănăstire pe care a botezat-o Cactus. El se află şi în atenţia Fiscului şi a Tracfin, serviciul contra spălării banilor din cadrul Ministerului de Finanţe, care au constatat mai multe fluxuri financiare suspecte între Gaubert şi negustorul de arme Ziad Takieddine, prin intermediul societăţilor off-shore şi al conturilor din străinătate. Protejat de preşedintele Sarkozy, Gaubert este acum un amic deranjant. Conturi în Elveţia, palat în Columbia, firmă în Bahamas. Potrivit soţiei sale, prinţesa Helene de Iugoslavia, Gaubert a pus pe numele ei trustul din Bahamas „pentru că el considera acest loc cel mai bun pentru a se ascunde şi niciodată poliţia şi Fiscul nu ar putea găsi ceea ce el ascundea în Bahamas”. La percheziţii, poliţia franceză a pus mâna şi pe un misterios virament din octombrie 2010 din partea lui Takieddine în contul „Cactus” al lui Gaubert, în valoare de 72.221 euro.
Palatul ascuns
La mii de kilometri de Paris, în liniştitul sat turistic El Nilo, la două ore cu maşina de Bogota, capitala columbiană, o somptuoasă vilă situată pe proprietatea El Palmar a ajuns în centrul afacerii Karachi, scandalul de co-rup-ţie, atentat şi secrete de stat care menţine emoţia în Franţa de un deceniu. Vila Cactus a costat peste 600.000 euro şi proprietarul ei, Tierry Gaubert, a cumpărat-o la finele anilor 1990 prin intermediul unei societăţi, şi ea numită Cactus, din Bahamas. Acest amic intim cu Nicolas Sarkozy încă de la debutul carie-rei era la acea vreme soţul prin-ţe-sei Helene de Iugoslavia, cea care astăzi povesteşte poliţiei o parte a acestor secrete. El Palmar este o proprietate pe care se află doar două case: Cactus şi cea de-a doua, care aparţine unui prieten al lui Thierry, Jean-Philippe Couzi, fostul soţ al lui Astrid Bettencourt, prietenă a prinţesei Helene. Couzi este o relaţie a lui Nicolas Bazire, alt apropiat al lui Nicolas Sarkozy care apare în dosarele justiţiei franceze.
O parte a „clanului” a venit la El Nilo să se bucure de aerul selvei în vila Cactus, după cum relatează Mediapart, care dezvăluie conexiunea columbiană – negusorul de arme Ziad Takieddine, Olivier Dassault, moştenito-rul constructorului de avioane, deputat UMP şi patronul Das-sault Communication, Alexan-dre de Juniac, fost colaborator al lui Sarkozy la Ministerul Finan-ţelor, în prezent şeful Air France. Takieddine a vărsat chiar 100.000 dolari într-un cont bancar folosit la gestionarea pro-prie-tăţii din Nilo.
În munţii din jurul lui El Nilo se află cea mai importantă bază militară din America Latină, Tolemaida, unde vin să se antreneze forţe speciale din lumea întreagă. În zonă există alte trei baze militare şi reşedinţe cumpărate sau construite de cei mai puternici oameni din Columbia.
Efectul unei bombe
În familia Gaubert, descoperirea proprietăţii columbiene de către poliţia franceză a avut efectul unei bombe, aşa cum arată o înregistrare telefonică. „Au găsit că avem o casă în Columbia”, o anunţa Nastasia Gau-bert pe mama sa, Helene Gau-bert. „Nuuuu!”, a răspuns prin-ţe-sa. „Dar el a spus că a fost oferită de Ziad Takieddine.” Gluma a provocat râsul ambelor.
Tierry Gaubert şi soţia au beneficiat şi de o protecţie oferită de statul columbian, în unele ocazii. Potrivit unei scrisori adre-sate lui Gaubert şi citate de Mediapart, în mai 2003, ministrul columbian al Apărării, Maria Lucia Ramirez, îşi exprima satisfacţia că i-a oferit „colaborarea în materie de securitate” în timpul recentului său sejur în Columbia. Scrisoarea oficială era adresată lui Gaubert la Secretariatul de stat pentru Rela-ţiile cu Parlamentul. Un minister unde el nu a lucrat niciodată în mod oficial. „Eram atunci, timp de şase luni, însărcinat cu misiuni pe lângă Jean-François Cope, care era secretar de stat, a confirmat Gaubert. Nu aveam nici o activitate specială în direcţia Columbia.”
Chiolhanuri cu ştaif
Casa prinţesei şi a soţului ei, numită „Mănăstirea” de oamenii din zonă din cauza celor două turnuri vizibile de departe, este un loc ideal de vilegiatură. Construită pe un teren de 40 hectare, este remarcabilă prin imensa piscină în formă de treflă. Este genul de investiţie tipică francezilor avuţi aflaţi la tropice. Sosirea prinţesei cu escorta de cinci maşini, din care una a ambasadei franceze, a soţului şi a celor trei copii, ca şi a zecilor de valize făcea senzaţie în localitate. Vila este somptuos decorată şi între 1998 şi 2002 zilnic aveau loc partide de polo şi plimbări călare şi erau organizate recepţii cu zeci de invitaţi animaţi de un grup de muzicanţi locali. Cinele elegante erau servite în porţelan franţuzesc, iar în jurul mesei se regăseau oficiali columbieni, cuplul prezidenţial Andres Pastrana, diplomaţi şi personalităţi europene. Nouvel Observateur relevă că acum anchetatorii francezi au în atenţie vila columbiană, pe proprietarul ei şi pe prin-ţesa acestuia. Ce s-a descoperit îl pune pe Tierry Gaubert în serioasă dificultate, iar fosta soţie oferă informaţii savuroase poliţiei. Cumpărarea a trei submarine, un misterios intermediar franco-libanez, valize pline cu euro proveniţi din comisioane ilegale, transportate de Gaubert din Elveţia în Franţa. Un deceniu de intrigi politice franceze sordide, un preşedinte, o prinţesă-soţie ofensată, un aten-tat care a costat viaţa a 14 persoane, din care 11 francezi, la Karachi şi o proprietate la El Nilo, Columbia, compun acest soi de telenovelă internaţională a cărei „conexiune columbiană” reprezintă ultima noutate.
Afacere „de stat”
În afacerea Bettencourt, judecătorul Jean-Michel Gentil şi alţi doi magistraţi au descoperit conturi din campania din 2007 a lui Nicolas Sarkozy, ca şi agendele familiei Bettencourt (proprietara L’Oreal) şi se anchetează finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale. În partea politică a dosarului Bettencourt, pre-şedin-tele învins la urne este suspectat că şi-a finanţat ilegal campania prezidenţială din 2000 cu ajutorul cuplului de miliardari.
Fostul contabil al cuplului, Claire Thibout, a declarat că i-a dat lui Patrice de Maistre, atunci gestionar al averii, suma de 50.000 euro. Sumă destinată lui Eric Woerth, trezorierul cam-paniei lui Sarkozy. În ace-laşi dosar, şeful statului este acuzat că a venit să caute, asemenea altor oameni politici, bani lichizi la domiciliul Lilianei şi al lui Andre Bettencourt.
Arme şi comisioane
În afacerea Karachi, în fapt o sumbră poveste de vânzare de arme, numele lui Nicolas Sar-kozy apare în dosarul de anchetă privind o eventuală finanţare ocultă a campaniei prezidenţiale a lui Edouard Balladur în 1995. În calitate de ministru de Finanţe (1993-1995), Sarkozy a aprobat crearea structurilor off-shore suspectate că au folosit la mal-ver-saţiuni financiare. Fi-nan-ţarea campaniei lui Balladur s‑ar fi făcut prin intermediul retrocomisioanelor vărsate în cadrul contractelor de armament aduse la lumina zilei de ancheta privind atentatul din Karachi (Pakistan) din 8 mai 2002, soldat cu moartea a 14 persoane.
În acest dosar, judecătorul Renaud Van Ruymbeke, care se ocupă de partea financiară a afacerii, aşteaptă nerăbdător explicaţiile lui Nicolas Sarkozy. Potrivit judecătorului, contractele Agosta (vânzarea de submarine Pakistanului pentru 825 milioane euro) şi Sawari II (fregate pentru Arabia Saudită, 2,8 miliarde euro), încheiate în 1994, ar fi putut da loc la retrocomisioane în profitul campaniei prezidenţiale a lui Balladur. Or, la acea vreme, Sarkozy era nu numai un actor de prim rang al campaniei, fiind purtător de cuvânt, dar era şi ministru al Bugetului şi a jucat un rol-cheie în contractele de armament. El a validat crearea societăţii-ecran Heine în Luxemburg, pe unde au tranzitat comisioanele suspecte. În ianuarie 2010, poli-ţia luxemburgheză concluziona că acordurile de creare a Heine „par a veni direct de la premierul Balladur şi de la ministrul de Finanţe, Nicolas Sarkozy”. Ancheta a confirmat proximitatea intermediarului Ziad Takieddine – în centrul suspiciunilor de redistribuire ocultă a banilor – cu anturajul lui Sarkozy, Claude Guenant, Jean-François Cope, Thierry Gaubert şi Brice Hortefeux.
Mai mulţi dintre apropiaţii săi sunt acuzaţi direct – Nicolas Bazire şi Thierry Gaubert, iar Brice Hortefeux va fi interogat, fiind suspectat că i-a dat informaţii confidenţiale lui Gaubert despre anchetă.
O poveste franco-libiană
În afacerea Ghadafi, în care apare din nou numele omului de afaceri franco-libian, negustorul de arme Ziad Takiedinne, suspiciunile sunt legate de o posibilă finanţare a campaniei elec-torale 2007 a lui Nicolas Sar-kozy de către Muammar Gadha-fi. Takieddine a fost interceptat la aeroportul Bourget când venea de la Tripoli purtând o sumă de 1,5 milioane euro.
Din 2006, regimul libian al lui Gadhafi optase „să sprijine campania electorală” a lui Nicolas Sarkozy la prezidenţialele din 2007 cu „o sumă de 50 milioane de euro”, arată o notă datată 10 decembrie 2006 şi semnată de Moussa Koussa, fostul şef al serviciilor secrete externe ale Libiei. Un acord privind suma şi modul de plată a fost validat câteva luni mai târziu de Brice Hortefeux, atunci ministru delegat colectivităţilor locale, în prezen-ţa lui Takieddine, care în 2005 a introdus în Libia apro-pia-ţii ministrului de Interne, în special Claude Guenant şi Nicolas Sar-kozy. Directorul de cabinet al lui Gadhafi, Bachir Saleh, a fost însărcinat să supervizeze plăţile.
Takieddine a fost audiat pentru a treia oară la 9 mai de justiţia franceză în legătură cu acest dosar, după ce magistraţii au intrat în posesia unui document ce dovedeşte retragerea în bani cash a 10 milioane de franci (1,5 milioane euro) la 7 aprilie 1996 de către Mustafa Al-Jundi, care deţinea atunci acţiuni la o companie luxemburgheză a lui Ziad Takieddine. În martie, un bancher din Geneva a dezvăluit că un şeic saudit a pus la dispoziţia lui Mustafa Al-Jundi suma de 10 milioane de franci în aprilie 1995 pe un cont de tranzit. Documentul, oferit de anchetatori elveţieni, confirmă pista urmărită de judecătorii din Franţa. Problema este originea acestor fonduri. Oricum, Saif Al-Islam, fiul colonelului Gadhafi, a denunţat o astfel de finanţare când regimul libian era somat să părăsească puterea. În ce îl priveşte pe Saif Al-Islam, inculpat de CPI în iunie 2011 şi deţinut de o miliţie a foştilor protestatari şi comba-tanţi din Zintan, Parisul nu a cerut niciodată transferul lui la Haga, pentru a fi judecat. Se evită mărturii deranjante?, se întreabă presa franceză.
Plăţi negre
Afacerea numită a sondajelor pentru Élysée – în iunie 2007, preşedinţia Republicii a semnat un contract cu cabinetul de studii Pu-blifact, condus de Patrick Buisson, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy. Acordul prevedea plata anuală a 1,5 milioane euro, plus o remuneraţie lunară de 10.000 euro. O convenţie considerată ilegală de către Curtea de Conturi în 2009, pentru că se făcuse fără licitaţie, procedură obligatorie pentru astfel de sume.
Arme contra infirmiere?
După ce un avion francez a repatriat infirmierele bulgare deţinute în Libia, Saif Al-Islam, unul din fiii lui Gadhafi, descria ca element cen-tral al negocierilor cu Sarkozy semnarea unui acord de cooperare militară şi de apărare cu Libia, în timpul vizitei la Tripoli din iulie 2007. El preciza că „acordul preve-dea exerciţii militare comune, achi-ziţionarea din Franţa de rache-te antitanc Milan şi un proiect de fabrică comună de arme în Libia. Ştiţi că este primul acord de furnizare de arme Libiei de către o ţară occidentală?” Parisul a negat orice legătură cu eliberarea infirmierelor, dar societăţi private de securitate sau care lucrau cu foşti membri ai forţelor speciale franceze au antrenat garda pretoriană a regimului libian până aproape de intervenţia NATO.
>> Tierry Gaubert, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy, este acuzat în anchete legate de afacerea Karachi şi finanţarea ocultă a campaniei lui Balladur.
