38.9 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăLifestyleFoodMos Craciun 4x4 pentru taranii izolati

Mos Craciun 4×4 pentru taranii izolati

» Satenii din comuna Chiliile din Muntii Buzaului sunt izolati de restul lumii din cauza drumurilor impracticabile, accesibile doar masinilor de teren.

» Deoarece nu au putut sa ajunga la un dispensar comunal, multe dintre femeile de aici au nascut doar cu ajutorul vecinelor, pe post de moase.

» Membrii clubului "Off-Road Adventure Romania" au mers, la sfarsitul saptamanii trecute, in cele sapte catune izolate din zona pentru a le duce cadouri de Craciun oamenilor care traiesc aici.

Trebuie sa treci prin micul cimitir al catunului pentru a ajunge la casa lui stefan Guiu. Aici, in varf de munte, in catunul Pacurile, unde vietuiesc vreo 40 de suflete in cel mult zece case, nici cimitirul nu poate fi mare. Trecem printre crucile vechi, abia scotandu-ne fiecare pas din inclestarea cleioasa a noroiului. In fata portii lui stefan e o cruce pe care scrie, abia vizibil, Aurelia. A fost sotia lui. E o ciudata simbioza, dincolo de moarte, intre cei doi soti. Barbatul si nevasta lui au ramas unul langa celalalt…

Drum infernal
Mic de statura, subtirel, cu fata plina de riduri, pe care incearca sa infloreasca un zambet, asa, de convenienta, pentru musafiri. El e omul la care am venit, cale de cinci kilometri, pe un drum infernal. E mult spus drum, de vreme ce masinile noastre au mers ca niste barci care se lupta cu valurile uriase pe mare. Dar de data asta au fost valuri de noroi. Cu cateva zile in urma plouase aici. Cand cerul se napusteste asupra oamenilor, clisa se face ca nisipurile miscatoare. Numai un nebun ar putea sa intre acolo, pentru ca picioarele i se afunda pana la genunchi in pasta aceea galbuie. Noroc ca ne-am urcat in masini mari cat casa si tari precum tancurile, ale baietilor de la clubul "Off-Road Adventure Romania". Calauza ne-a fost un om nascut pe meleagurile acestea, Danila Cretu, care e var cu stefan Guiu.

La poalele Penteleului
Suntem in judetul Buzau, in comuna Chiliile. De aici, din catunul Pacurile, care e la intretaierea cu alta comuna, Canesti, se vad culmile Penteleului, chiar la curbura Carpatilor. Vaile adanci, ametitoare, dar si negura care a inghitit aproape cu totul crestele muntilor, toate acestea te fac sa crezi ca ai ajuns intr-un tinut de basm. Poate ca am ajuns chiar in salasul lui Mos Craciun, care nu e nici in Laponia, nici in alta parte a lumii, ci mai degraba intr-un suflet de vadan.

Un trecut dureros
Povestea lui stefan Guiu o scoatem mai mult din gura varului sau. stefan e mai retras, nu-si gaseste cuvintele, ba la un moment dat ii si lacrimeaza ochii. Nu vrea sa "iasa in fata" cu necazul lui, zicandu-ne ca "pe lumea asta sunt altii mai oropsiti ca mine". Sotia lui, Aurelia, a murit cu 12 ani in urma, la nasterea celui de-al cincilea copil al lor. Femeia avea atunci aproape 30 de ani. Era iarna, zapada mare. Cand iarna e grea, oamenii din catunul Pacurile devin ca ursii, hiberneaza, se rup complet de restul lumii. Au mai fost femei care au nascut aici, de-a lungul timpului, doar cu ajutorul vecinelor, pe post de moase.

Viata si moarte
Problema e ca pe Aurelia nu avea cine s-o moseasca, asa a fost sa fie. S-a dat alarma si cativa sateni au scos caruta cu boi din grajd, s-o duca pe femeie pana la dispensarul comunal din Canesti. Drumul a fost greu, prin nameti. si pana la urma, din cauza gerului si a intarzierii interventiei medicale, biata femeie s-a prapadit. Un singur lucru bun s-a intamplat atunci – copilul din pantecele mamei a supravietuit.

Mama si tata pentru copiii sai
Asa s-a intors stefan Guiu acasa cu al cincilea copil al sau. si-a ingropat nevasta in cimitirul catunului, chiar in dreptul casei lor, a jelit-o, ca doar traisera impreuna 14 ani si se iubisera, dar apoi a trebuit sa decida ce va face in viitor. Avea cinci copii de crescut. Cel mai mare dintre ei, Daniel, avea atunci doar 8 ani. Mai era Valentin – de 7 ani, Mihaela – de 5 ani, Madalin – de 4 ani si mezina – Alexandra. De-a lungul ultimilor 12 ani au fost familii din zona, dar si de la Bucuresti, care au venit la poarta lui stefan sa infieze copiii. Dar barbatul n-a vrut in ruptul capului sa renunte la odraslele sale. stefan lucrase pe vremuri ca strungar intr-o fabrica din orasul Buzau, pe urma s-a transferat la sondele de la Berca, sa fie mai aproape de casa. Dupa ce i-a murit sotia, omul a renuntat la slujba. Pentru ca avea alta datorie de indeplinit – sa fie mama si tata, in acelasi timp, pentru copiii sai.

Comuna batranilor
"N-am vrut sa-mi dau copiii la straini. Am vrut sa-mi pastrez familia", zice la un moment dat, cu vocea stinsa, omul din fata noastra. La cat de firav pare, te intrebi de unde a avut atat de multa putere sa tina o casa cu cinci copii. Nu s-a recasatorit. Nici nu avea cu cine. Ganditi-va ca in partea asta de tara, la Chiliile, media de varsta a populatiei este de peste 65 de ani. si in acest caz vorbim de o comuna mica, unde nu sunt decat vreo 700 de oameni, risipiti in cele sapte sate rasarite pe culmile muntilor. Vezi o casa aici, alta la mare departare.

De parca salasurile oamenilor ar fi fost aruncate de o forta nevazuta, la nimereala, in pustiu. In fiecare an mor la Chiliile cel putin 25 de oameni. Se sting de batranete. Nasterile, in schimb, sunt tot mai rare. Se poate spune ca anul 2008 e unul istoric pentru comunitatea asta – acum au venit pe lume patru copilasi. In singura scoala comunala abia se strang 50 de prichindei, pana la clasa a VIII-a, cu tot cu cei mai mici colegi ai lor, de la gradinita.

Barbatul, la cratita
L-am gasit pe stefan in bucatarie. Pusese pe cuptorul cu lemne un ceaun in care pregatea o fiertura din fasole. In camaruta ingusta abia reuseste sa stea un om. Trebuie sa te apleci, sa nu dai cu capul de tavan. E si un pat aici, unde doarme stapanul gospodariei. In aceeasi curte mai e si casa mare. Poate ca e mult spus mare, pentru ca nu are decat doua camere. Casa din paianta. Acolo stau copiii, cele doua fete intr-o odaie, iar baietii, trei la numar, in cealalta. Asa le-a fost viata. Tatal lor le-a facut de mancare, le-a spalat hainele, s-a dus sa munceasca pamantul, a muncit si pentru primarie ca sa primeasca ajutorul social, de 150 lei pe luna, la care s-a adaugat alocatia copiilor.

Acesta e tot venitul familiei. Tot tatal ingrijeste si vaca din propria ograda, ca de la ea a luat laptele pentru copii, creste si un porc, sa aiba familia Guiu macar de Craciun niste carne pe masa. "Au fost si zile in care n-am avut ce sa mancam, dar le-am trecut pe toate", zice gazda, incercand sa-si alunge din suflet, macar pentru o clipa, amaraciunea.

Calculatorul-mobila
Un singur lucru nu se integreaza in peisaj – calculatorul din camera fetelor. Acesta a fost primit cu trei ani in urma, datorita unui program guvernamental. Dar tehnica moderna e mai mult pe post de mobila, pentru ca nu exista internet in varf de munte. Acum, dupa ce au crescut, copiii au inceput sa se risipeasca in lume. Au ajuns pe la diverse licee din Buzau, unde locuiesc la internat. "Am vrut sa-i trimit sa invete, sa ajunga sa stea pe picioarele lor", ne explica tatal, mandru de "luminile" ochilor sai.

Viata grea
Viata pe care a dus-o stefan isi spune azi cuvantul. Isi simte anii tot mai grei pe umeri. Are 51 de ani. S-a operat de hernie, cu ceva timp in urma, dar tot nu se simte bine. Zice ca peste cateva zile se va interna din nou intr-un spital din Buzau. Asa ca in lipsa lui o sa aiba grija de casa Alexandra, fetita cea mica. Ea merge si la scoala din Canesti. Se duce pe jos, pe drumul acela plin de noroi, pe care am venit si noi. Cale de 10 kilometri in total pe zi, dus-intors. Zona e destul de periculoasa. Tacerea padurilor din jurul nostru ascunde salasurile lupilor si ursilor, iar jivinele s-au apropiat de nenumarate ori de casele oamenilor.

Tot catunul, la o singura masa
Pe la celelalte case e pustiu. Doar cainii ne raspund de dupa gardurile din nuiele. Pe urma aflam ca aproape toata suflarea catunului Pacurile se adunase la o singura masa. Era parastas pentru un fost vecin de-ai lor. Ajungem la casa cu pricina, unde oamenii se inghesuisera de-a lungul unui hol stramt, unde se pusese masa, cu ceva de-ale gurii. Atmosfera s-a aprins repede, dupa ce noi, strainii, am batut la usa, fiind poftiti sa gustam macar un paharel de tuica pentru sufletul mortului. Fete imbatranite, ochi incetosati, spinari incovoiate – ei sunt oamenii, tot mai putini, care inca mai dau viata unui mic sat de munte. Daca tot am ajuns aici, punem la cale o "sedinta" in care satenii sa-si spuna pasurile.

Mai ales ca gazdele n-au mai vazut de ani buni pe cineva "de la oras" care sa intre in lumea lor cufundata in noroi si acoperita de nori. Nimeni nu s-a plans ca n-are mancare, ca n-are pensie, ca n-are medicamente sau ca il macina boala. Pensii au, mici, dar au, acolo, cateva sute de lei. Din propria ograda isi asigura fiecare existenta. "Nu avem timp sa fim bolnavi", glumeste cineva, ca oricum de cabinet medical nu poate fi vorba in pustietatea asta. Un singur lucru vor singuraticii din Pacurile – sa le faca autoritatile un drum. Ca sa le mai vina copiii acasa, din cand in cand. Copiii si nepotii care au plecat cu mult timp in urma de aici.

Traditia cadourilor "off-road"
Pentru acesti oameni "ascunsi" in munti, prin sate uitate parca si de Dumnezeu, au pornit la drum, la sfarsitul saptamanii trecute, membrii clubului Off-Road Adventure Romania. Sunt oameni de afaceri dispusi sa-si rupa propriile masini pentru a face o bucurie cat de mica semenilor lor. De opt ani, inainte de Paste si de Craciun, baietii astia, care vor sa-si pastreze anonimatul, pornesc spre satele din munti sa le duca celor de acolo cadouri. Asta inseamna ulei, zahar, faina, malai, fructe, mezeluri, dulciuri, medicamente, gaz lampant, lampi, jucarii pentru putinii copii care se joaca in "spuma" norilor. Au fost carate, in total, 18 tone de cadouri, burdusite in 60 de masini de teren, dupa cum ne-a spus unul dintre organizatori, stefania Dumitru.

Toate aceste lucruri au fost impartite la 900 de oameni din comuna Chiliile, dar si la vecinii lor, in Lopatari. Din totalul beneficiarilor, 100 au fost copii. Exista deja o traditie a acestor "carausi", care de opt ani transporta cadouri cumparate din banii lor pentru a le duce in satele izolate. Au fost si in Muntii Cernei, in Apuseni, in Parang. Au ajuns acolo unde curentul electric, masina sau televizorul sunt inca la stadiul de vis.

O floare in fiecare zi
Ne-am luat ramas-bun de la eroul acestei povesti din Muntii Buzaului – stefan Guiu. Din putinul sau a impodobit, in fiecare iarna, un brad pentru cei cinci copii ai sai. Dar recunoaste ca n-a avut bani de jucarii sau dulciuri. Uite ca acum au venit si jucariile. si dulciurile. De la Bucuresti. "Niciodata nu e prea tarziu", zice el. stefan a fost totusi un fel de Mos Craiun in anii care au trecut. Pentru ca le-a facut cadou prichindeilor chiar inima lui. La plecare, in fata portii, vedem o floare proaspata pe crucea de la mormantul sotiei sale. Asa ii pune in fiecare zi, de 12 ani incoace. O floare…

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă