Conceptul de microplante sau „microgreens“, aşa cum sunt cunoscute de specialişti, a apărut în anii ’80 în SUA, în bucătăriile unor maeştri bucătări îndrăzneţi, dar abia după 1990 a început o producţie mai consistentă şi răspândirea acestora în restaurante din întreaga lume.
Microplantele bio sunt o nouă categorie de legume, sub forma unor plante tinere comestibile, deja intrate în categoria de superaliment. Acestea sunt crescute într-o fază incipientă a evoluţiei lor, moment în care planta, conform ultimelor cercetări, acumulează cantităţi foarte mari de vitamine, minerale sau alte substanţe benefice, cantităţile putând fi de la 50 până la 100 de ori mai concentrate decât părţile comestibile ale plantelor mature.
Florile comestibile pot fi folosite pentru plating, pe deserturi, dar şi pe altfel de preparate. Pentru a da gust aparte salatelor, sosurilor, băuturilor și antreurilor.
10 flori care pot fi mâncate
Trei fraţi pătaţi (Panseluța) – deși sunt utilizate în mod obișnuit în scopuri ornamentale, panseluțele sunt o completare colorată și nutritivă la o varietate de deserturi și salate.
Florile de dovlecel – aceste flori dulci sunt tradiţionale în bucătăria mediteraneană. Pot fi gătite cu mozzarella şi anchoa, umplute cu risotto şi ierburi aromatice, cu pesmet sau ricotta. De regulă se sotează şi se prăjesc în ulei.
Petale de trandafir – petalele de trandafiri se pot transformă în sirop, ceai sau chiar dulceaţă.
Flori de liliac- au un gust uşor de citrice şi pot fi puţin amărui, însă mierea va da cu adevărat savoare. Mierea cu flori de liliac poate fi savurată pe pâine prăjită sau biscuiţi sau poate fi folosită la brioşe.
Muşeţelul – este o plantă florală folosită la gătit și în medicina tradițională de secole.
Hibiscus – floarea de hibiscus este folosită la prepararea ceaiurilor, dulcețurilor sau a salatelor.
Caprifoiul – poate fi consumat în stare proaspătă sau transformat într-un sirop infuzat ce poate completa multe feluri de mâncare.
Begonia – este utilizată în mare parte în preparate cu carne, aceasta având un gust usor acrişor.
Cățunaș – atât frunzele, cât și florile de călțunaș sunt comestibile și pot fi consumate gătite sau crude. Ele au o aromă piperată, ușor picantă.
Iarba grasă – oferă mai multă omega-3 decât aproape orice altă legumă de acest gen.
Citește mai mult pe casamea.ro