» Macedonia nu are nici mijloacele si nici structurile administrative pentru a promova un urbanism de calitate.
» Termenul in sine de "urbanism" este o notiune recenta, pentru care majoritatea administratiilor locale macedonene nu au creat decat departamente-fantoma.
» In Skopje, oras haotic, oamenii nu se identifica cu cartierul lor, iar spatiul public e perceput ca o simpla extensie a ograzii din spatele casei, in care se arunca gunoaie si se stocheaza deseuri.
Macedonia este una dintre acele tari, precum Bosnia sau Kosovo, in care pare bizar a vorbi despre urbanism atunci cand exista atat de multe probleme mai presante si atunci cand tensiunile etnice raman atat de prezente si ingrijoratoare. Dupa ce comunismul a uratit orasele turnand peste tot ciment si beton, au urmat doua decenii de haos administrativ, cand, in virtutea noii ideologii ultraliberale, s-a construit peste tot, fara regula, cu nepasare pentru aspectul de ansamblu.
Astazi, aceasta tara, al carei nume nici macar nu e acceptat international (in urma obiectiilor Greciei, care considera ca detine un monopol asupra denumirii "Macedonia", majoritatea tarilor planetei folosesc prudent sigla FYROM, de la formula englezeasca "Fosta Republica Iugoslava Macedonia"), Macedonia, asadar, nu are nici mijloacele si nici structurile administrative pentru a promova un urbanism de calitate. De altfel, termenul in sine de "urbanism" este o notiune recenta, pentru care majoritatea administratiilor locale macedonene nu au creat decat departamente-fantoma.
Cazul particular al capitalei, Skopje
Capitala Macedoniei, Skopje, reprezinta un caz aparte chiar si dupa standardele fostei Iugoslavii. Oras foarte vechi, cu o continuitate milenara, Skopje a fost distrus aproape in intregime de devastatorul cutremur de pamant din 1963. In mare, cutremurul a sters aproape 80% din oras, ceea ce a permis regimului lui Tito sa construiasca dupa aceea in voie, ridicand un nou oras cu o arhitectura comunista, sau care reprezenta cea mai trista latura a minimalismului de tip Bauhaus. In mod ironic, cladirile care nu au fost distruse la cutremur au fost cele ridicate cu secole in urma in timpul ocupatiei otomane: moscheile, baile turcesti, podul de piatra, caravanseraiul, hanurile etc. Acestea au rezistat, dand si astazi un aspect straniu orasului, unde printre hidoasele blocuri de locuinte se ridica din loc in loc minarete si cupole de geamii otomane.
In schimb, blocurile comuniste s-au prabusit la cutremur ca tot atatea castele din carti de joc, ceea ce a ramas in picioare fiind constructiile otomane si cartierul vechi al orasului, locuit de musulmani albanezi si romi si unde locuintele sunt, in general, joase, cu un singur etaj. Reconstruirea orasului dupa cutremurul din 1963 a fost incredintata unui arhitect japonez, Kenzo Tange, care anterior proiectase si reconstruirea orasului Hiroshima. S-a profitat de cutremur pentru a se trage largi bulevarde in jumatatea de sud a orasului si pentru a se amenaja o larga piata centrala, Piata Macedonia. In mare insa, toata lumea este astazi de acord ca reconstruirea orasului de catre acel arhitect japonez s-a soldat cu un dezastru estetic si cu o monstruozitate urbanistica.
Giganticele si sinistrele imobile moderniste ridicate de arhitectul japonez in stilul Hiroshimei de dupa bombardamentul nuclear sunt astazi decrepite si, in general, imposibil (sau inutil) de restaurat. In aceeasi situatie se afla si blocurile de tip comunist, in care, in perioada cand fabricile si uzinele din Skopje inca mai functionau, au fost ingramaditi zeci de mii de sateni superficial urbanizati.
Migratia intraurbana
Un fenomen propriu acestei regiuni de conflicte interetnice (Macedonia, Bosnia, Kosovo) este migratia interna, intraurbana. Cartierele oraselor tind sa se omogenizeze etnic. Rare sunt blocurile – ba chiar din ce in ce mai rare sunt chiar si strazile – in care diferitele etnii ale Macedoniei traiesc una langa alta. Asa incat cartierele au inceput sa devina omogene si uniforme etnic; slavii macedoneni se muta acolo unde locuiesc alti slavi, albanezii se strang unii langa altii, romii au trait intotdeauna in ghetouri proprii etc.
In mare, orasul a ramas pana astazi divizat parti distincte, despartite de fluviul Vardar, peste care trece un pod otoman de piatra: partea de sud a orasului este cea moderna, de tip comunist, unde se afla si centrele administrative, in vreme ce cartierele din nord, cele turco-albano-tiganesti, prezinta inca un aspect de sat, avand in continuare chiar si ulite neasfaltate, ograzi cu pasari si animale, ba chiar, din loc in loc, terenuri virane devenite pasuni, pe care sunt aduse oi si capre. Relieful orasului fiind foarte accidentat, municipalitatea a avut pana acum buna idee de a interzice constructiile pe cateva dintre coline, in special pe cea centrala, pe care se afla ruinele citadelei turcesti si care a fost transformata in parc public.
Un urbanism la bunavointa baronilor locali
Potrivit diferitelor documente ale Consiliului Europei, semnate si de Macedonia, precum Carta Europeana a Administratiei Locale, urbanismul e lasat in seama autoritatilor administrative locale, ceea ce in Macedonia poate duce la o reala coloratura etnica. Astfel, in partea occidentala a tarii, in zona muntoasa situata de-a lungul frontierei cu Albania, unde populatia este majoritar albaneza, puterile administratiei centrale de la Skopje sunt in practica foarte reduse, ceea ce a dus la mari disparitati regionale in comparatie cu zonele rasaritene ale tarii, unde populatia este majoritar slava, cu o puternica prezenta a romilor. Autonomia de facto a albanezilor in zonele in care sunt majoritari a facut ca autoritatile – in majoritate, la randul lor, albaneze – sa acorde o mare atentie planificarii urbane si bunei functionari a tuturor serviciilor.
Regiunile albaneze din Macedonia, fiind mai omogene etnic si prezentand o tesatura sociala mai solida decat in restul tarii, sunt in acelasi timp cele cu un urbanism relativ functional, in care se cauta o autentica functionalitate a serviciilor publice si o exploatare rationala a spatiului colectiv. In contrast cu asta, regiunile orientale sunt cele in care interventia administratiei publice este minima si in care statul este in continuare privit ca o forta ostila, mai degraba, decat ca niste structuri administrative aflate in slujba colectivitatii.
Gunoaiele, o problema de educatie colectiva
Una dintre principalele probleme, nu numai in mediile provinciale, dar si intr-o capitala cum e Skopje, ramane colectarea gunoaielor. Problema este in acelasi timp una de infrastructura deficitara, dar si de cultura si obiceiuri. Multi dintre macedonenii care locuiesc in orase nu fac decat sa reproduca in suburbie obiceiurile satesti. Scuipatul sau suflatul nasului pe jos, aruncatul gunoaielor in ulita sunt obiceiuri banale la tara si perpetuate ca atare si la oras. Putini localnici par a fi surprinsi de mormanele de gunoi din care cersetorii sau copiii romi fac sa fuga roiuri de sobolani. In acelasi timp, chiar presupunand ca strangerea gunoaielor ar putea deveni mai eficienta, guvernul central nu are inca mijloacele de a construi statii de triere si de prelucrare a deseurilor, dupa cum nu a putut inca sa se inzestreze, de-ar fi si numai in orasele mari, cu statii de epurare a apei.
Ca mai peste tot in Balcani, in Macedonia nu se recomanda consumul apei cu care sunt aprovizionate imobilele de locuinte, intrucat aceasta poate contine germeni si substante toxice. In capitala, intr-un oras crescut si administrat haotic, cum e Skopje, e de inteles ca oamenii nu se pot identifica cu cartierul lor si ca spatiul public e perceput ca o simpla extensie a ograzii din spatele casei, in care se pot arunca gunoaie si se pot stoca deseuri pe termen nedefinit. Un politolog occidental, bun cunoscator al Balcanilor, Sam Vaknin, a putut chiar scrie ca in asta macedonenii se comporta precum orice populatie din lumea a treia si ca Skopje nu este altceva decat un conglomerat de sate… ceea ce nu este neaparat peiorativ. La urma urmei, si Roma a inceput la fel: ca un conglomerat de sate… Restul a venit cu timpul.
