Nu înjură, nu mai ţin bâta de baseball în portbagaj, creează în maşini o „ambianţă creştină” şi deschid „discuţii pe teme spirituale”. Aceştia sunt cei 20 de autointitulaţi „taximetrişti creştini”, care fac totul pentru a-şi duce clienţii nu doar la destinaţie, ci şi spre mântuire.
O foaie laminată de pe bordul maşinii reflectă în geam cuvintele unui verset: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L, câtă vreme este aproape”. Din boxe răsună un psalm difuzat de postul de radio Vocea Evangheliei, iar buzunarele uşilor taxiului sunt burduşite cu volume religioase. „Am şi torpedoul plin. Sunt cărţi doctrinare creştine”, îmi explică şoferul. „Le citesc în timp ce aştept clienţii.”
În lateral, pe bord, o carte de vizită: „Ion Apetrei, Grupul Taximetriştilor Creştini (GTC). Oferim siguranţă, profesionalism, încredere, ambianţă creştină, discuţii pe teme spirituale.”
Membru al GTC de mai bine de un an, taximetristul Apetrei este, întâi, reticent când îi cer să-mi explice ce este atât de deosebit să fii şi „taximetrist creştin”. Dar tremurul vocii îi creşte pe măsură ce clientul îi pune întrebări. Ion Apetrei devine dornic să împărtăşească momentul în care Domnul i-a schimbat viaţa. Şi vrea să fie cât mai convingător: „Trebuie să le spunem oamenilor să vadă lumina. Credeţi că dumneavoastră veţi primi mântuirea? Gândiţi-vă la asta!”.
Pe un afiş aplicat pe luneta maşinii stă desenată forma unui peşte, pe care scrie, cu litere negre, JESUS. „Vine de la pilda cu peştele şi cu Iisus”, mă lămureşte bărbatul de 56 de ani.
În fiecare sâmbătă, creştin-ortodoxul Ion Apetrei se întâlneşte, într-o cameră a unei biserici evanghelice din cartierul Berceni, cu ceilalţi taximetrişti intitulaţi creştini, din Bucureşti. Grupul, înfiinţat acum un an şi jumătate, numără în jur de 20 de membri. Cifra nu este exactă, pentru că „unii mai vin, alţii mai pleacă”. Sunt angajaţi la diferite companii de taximetrie, precum Taxi Club, Taxi Speed 2000, Taxi Meridian sau Apolodor. Membrii GTC au apartenenţe religioase variate – creştini ortodocşi, creştini după Evanghelie, penticostali, baptişti, adventişti, „liber-cugetători”. Spun însă că îi aduce laolaltă „dragostea pentru Domnul, care este unul singur”.
„Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin!”
Liderul lor este, bineînţeles, tot un taximetrist – penticostalul Remus Munteanu, iar întâlnirile săptămânale pe care le păstoreşte n-au nicidecum aerul unor reuniuni profesionale. „În prima parte vom aduce laude Domnului, apoi ne vom îmbărbăta prin povestirea expe¬rienţelor cu Dumnezeu pe care le-am avut în ultima săptămână, adică manifestări supranaturale, intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, vise. Apoi vom vorbi despre activitatea noastră de taxi”, punctează liderul GTC cele trei etape ale întâlnirii. Acestea echivalează cu scopurile grupării GTC, aşa cum sunt ele trecute în statutul grupului: 1. Vestirea Evangheliei pentru salvarea oamenilor 2. Părtăşia 3. Îmbunătăţirea activităţii de taxi.
Întâlnirea începe apoi creştineşte: cei zece participanţi, adunaţi în jurul unei mese cu fursecuri şi sticle de suc, se ridică în picioare şi spun „Tatăl nostru”. În acelaşi ton, citesc psalmi şi recită cântări cu titluri precum „Eram jos în păcat, dar Iisus m-a salvat”, „Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin” sau „Suntem o familie unită, suntem o familie reală”. Din capul mesei, liderul grupului, care are şi pregătire teologică, acompaniază grupul la chitară. Urmează alte rugăciuni şi psalmi, pe care taximetriştii le recită pios, cu ochii închişi şi mâinile împreunate la piept.
„Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta”
„Membrii noştri sunt oameni care nu fumează, nu înjură, nu fură, nu mint, nu pun manele”, explică Remus Munteanu de ce crede el că ar putea opta clienţii pentru un taximetrist creştin. Spusele sale sunt aprobate, în cor, de ceilalţi. De exemplu, de mai bine de un an, taximetristul Cristian Ioniţă s-a lăsat de fumat şi şi-a redus considerabil debitul de înjurături la volan. Dacă până acum înjura de 17-18 ori pe oră, acum a ajuns la „maximum o înjurătură pe lună”. „Problema mare nu era înjurătura, ci focul, ura pe care o simţeam din cauza unor prostii din trafic: că mi-a luat ăla faţa, că unu’ ieşea din parcare şi vroia să-l las. Puneam problema ego-ului înainte, până să-l găsesc pe Dumnezeu”, se destăinuie taximetristul.
Colegul său, Nelu Moise, a făcut progrese şi mai mari. A renunţat la bâta de baseball din portbagaj şi s-a lepădat de nervii şi de tremurul genunchilor care-l apucau când se ivea vreun blocaj în trafic. „Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta. Acum, chiar dacă turbez de furie, de-mi iese sânge pe nas şi flăcări pe urechi, mă controlez”, spune tânărul. Nici soţia sa, Elena Moise, tot taximetristă, nu-i mai „spurcă” pe ceilalţi participanţi la trafic şi nu le mai pune frâne în faţă celor care îi taie calea.
Dumnezeu şi rolul Lui în taximetrie
Şoferii de taxi cu Evanghelia pe buze ţin să spună că nu se consideră mai buni decât „ceilalţi „. Nu de puţine ori se întreabă însă dacă Domnul nu le dă, uneori, sarcini cu mult mai importante decât cele banale ale vieţii de taximetrist. Aşa s-a întrebat şi creştinul după Evanghelie Mihai Negrea, când pe bancheta din spate a taxiului său a urcat o femeie cu o îndeletnicire total necreştinească: pornografia. „Din discuţia pe care o avea la telefon – bineînţeles că scopul meu este să îmi văd de treabă, nu să ascult ce vorbesc clienţii la mobil – dar, dintr-odată, mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a dat-o mie în mâini, cum s-ar spune.” Pasiunea din vocea taximetristului-salvator e întreruptă doar de râsetele stârnite de o remarcă a liderului de grup: „În sensul bun, vrei să spui”. Mihai Negrea trece repede peste acest moment mai lumesc al colegilor săi şi le împărtăşeşte gândurile care-l măcinau în timp ce o privea în oglinda retrovizoare pe făptura care se apropia, periculos, de pierzanie: „Doamne, chiar nu mă poţi folosi în nici un fel? Dacă ai avut milă de noi, pe care ne-ai scos din mocirlă, n-ai milă şi de ea?!”. Îşi răspunde singur la întrebare şi intră în vorbă cu „domnişoara din mediul viciat”: „Zic: «Credeţi că lui Dumnezeu îi place ce faceţi? Vă simţiţi fericită şi împlinită?»” La ambele întrebări, clienta îi răspunde „nu”.
Mântuirea divei
Taximetristul scoate atunci o biblie nou-nouţă din torpedo şi i-o oferă, sfătuind-o să caute mântuirea. „Dacă m-aş fi dus la studioul unde lucra fata, în primul rând mi-aş fi pierdut reputaţia. În al doilea rând, mă alegeam cu o bătaie bună şi cu amendă de la poliţie penru prozelitism. Dar Dumnezeu îşi alege căile lui”, spune taximetristul. Şi una dintre ele, crede bărbatul, a fost taxiul său. Ceilalţi îl aprobă, admirativ: „La noi în maşină, oamenii au ocazia să audă cuvântul lui Dumnezeu „, spune un coleg. „Noi îi chemăm pe oameni la o relaţie personală cu Iisus Hristos”, spune liderul grupului. Nici singura femeie din grup, Elena Moise, nu a fost ocolită de intervenţia Domnului, în săptămâna ce a trecut. Femeia a găsit un telefon mobil pe bancheta taxiului ei. „Nu ştiu cât costa., 15, 10 milioane, nu ştiu. L-am găsit seara, când am ajuns acasă. Am sunat şi am dat de proprietar. I-am oferit şi o Biblie şi un DVD cu cântece religioase”, spune femeia, cu mândrie. Întâmplarea smulge din nou interjecţii de uimire din partea „fraţilor” din grup. „A fost mâna Domnului ca persoana să-şi uite telefonul tocmai în maşina ta!” Un altul scoate telefonul mobil şi citeşte un mesaj biblic primit de la un coleg: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari. Noi vom fi chemaţi pentru adevăratele bogăţii şi nu putem fi chemaţi acolo până nu suntem credincioşi în aceste lucruri mărunte: un telefon, un portofel…”.
Rugă pentru cutia de viteze
Liderul GTC, Remus Munteanu, e convins că Dumnezeu i-a transmis şi lui un mesaj, zilele trecute, într-o întâmplare ai cărei protagonişti au fost el, o bătrână şi o batistă. În timp ce era oprit la Gara de Nord şi o bătrână i-a cerut o batistă. Nu avea, dar s-a hotărât să facă o binefacere şi a plecat în căutarea uneia. S-a întristat însă când vânzătoarea de la un magazin i-a spus că nu are decât modele bărbăteşti. „Îi dau bătrânei batista şi-i spun că-mi pare rău că nu e de femeie”, povesteşte el. Mare i-a fost însă bucuria la auzul răspunsului femeii: „Păi bine ai făcut, maică, d-asta mare îmi trebe'”. Faţa fratelui Remus se luminează când afirmă, cu tărie, că „aşa a vrut Dumnezeu, să nu aibă la magazin decât batiste bărbăteşti, aşa cum dorea femeia, care a făcut un nod cu batista cea mare, a legat două sacoşe şi le-a aruncat în spinare”. Nimeni nu mai are vreo in¬ter¬venţie divină de împărtăşit, aşa că fraţii taximetrişti mai recită o serie de cântări şi de psalmi. Ceva din sfinţenia şi pioşenia care domină discuţia dispare doar când vine vorba despre imaginea negativă pe care o au taximetriştii, în general: agresivitatea la volan, încălcarea regulilor de circulaţie, scandaluri în trafic în care s-au chemat unii pe alţi prin staţie. Şoferii creştini se dezic de colegii de breaslă cu astfel de manifestări şi dau vina pe firmele care nu fac o selecţie mai riguroasă. Atrag însă atenţia asupra stresului meseriei şi admit că mai încalcă, din când în când, regulile de circulaţie. „La limita bunului simţ”, însă: „Cine spune că nu încalcă regulile, minte. Dar e vorba de bun simţ! Adică te bagi, depăşeşti coloana, dar la refugiu de tramvai te bagi la loc”, explică taximetristul Viorel Orlandea. Ultimul moment al întâlnirii este dedicat „cauzelor speciale”, când cei prezenţi spun rugăciuni pentru diferite probleme. Mai mari sau mai mici. Cauzele de azi sunt variate: colegul Marian, care de trei ore aşteaptă, fără succes, comenzi pe Ştefan cel Mare, un alt frate cu probleme de familie, cei care propovăduiesc cuvintele Domnului în penitenciare, dar şi cutia de viteze a maşinii fratelui Marian, care trebuie reparată.
Comanda, cu 30 de minute în avans
Taximetriştii creştini nu au încă o companie de taxi, dar şi-ar dori să înfiinţeze una. Deocamdată sunt prea puţini pentru a onora multe comenzi. Cei care vor să adere la grup trebuie să respecte două condiţii, stipulate şi în convenţia înfiinţării GTC: să aibă caracter creştin şi să desfăşoare legal activitatea de taxi.
Clienţi le sunt cei care au mers cu taxiurile creştine, au primit cărţi de vizită şi apoi i-au contactat pe şoferi. Comanda, la numerele de pe cartea de vizită, se face cu un avans de cel puţin 30 de minute, din cauza numărului restrâns de taximetrişti creştini. Dacă nu ştiu indicativele maşinilor creştine, clienţii nu îi pot găsi la companiile de taxi la care lucrează. O cerere de genul „aş vrea să-mi trimiteţi o maşină cu un taximetrist creştin” se loveşte, la cele mai multe dispecerate, de refuz sau uimire. „Ce? Taximetrişti creştini. Faceţi glume cu mine? Nu ştiu despre ce vorbiţi”, răspunde un dispecer de la Taxi Club. Supervizorul Vasilescu, de la Taxi 2000, e şi mai tranşant: „Convingerile politice şi religioase se manifestă în afara activităţii profesionale. Eu nu ştiu să avem aşa ceva la noi la companie. Sigur maşinile noastre nu sunt inscripţionate cu nimic religios. Noi nu suntem părtinitori”.
