Un cercetator clujean a realizat harta amanuntita a drumurilor romane din Transilvania. Ca o curiozitate, traseele acestora coincid cu cele ale celor mai bune sosele de azi. Uneori, romanii au reusit sa gaseasca chiar trasee mai bune decat cele ale drumurilor moderne.
Profesorul Dorin Ursutiu, unul dintre cei mai renumiti topografi-arheologi din Romania, a lucrat, impreuna cu cercetatorii de la Facultatea de Istorie si Filosofie din Cluj-Napoca, cateva zeci de ani la realizarea hartilor. El a strabatut, cu masina sau cu piciorul, cele mai multe dintre drumurile construite in Antichitate.
Drumul Imperial
Topograful a pus la punct si o metoda empirica pentru depistarea acestora. Dupa ce determina, cu ajutorul informatiilor pastrate in folclor si cu calcule matematice, traseul aproximativ al drumului, mergea pe teren. El a spus ca gasea drumul roman dupa anumite indicii, cum ar fi, de pilda, faptul ca primavara, in timpul topirii zapezii, persista mai mult o fasie de omat pe traseul drumului roman, deoarece constructia din piatra este mai rece. Vara, plantele de cultura crescute pe traseul acestor drumuri sunt mai galbejite, pentru ca ele nu au posibilitatea sa absoarba atatea saruri cat celelalte.
Principala artera era Drumul Imperial. Acesta avea grosimea de un metru si o latime de 6,2 metri. Mai intai, romanii sapau terenul pana cand dadeau de un strat stabil. Apoi, ei construiau patru straturi. Primul era reprezentat de pietre de mari dimensiuni, iar cel de-al doilea din pietris amestecat cu caramizi pisate. Urma un strat de nisip amestecat cu roci vulcanice macinate, iar ultimul strat era format din dale slefuite de calcar. Drumul Imperial incepea de la Dunare, urca prin Banat, pe la Laederata, si trecea pe la Tapae, azi Portile de Fier ale Transilvaniei. De aici, el mergea pe la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, apoi urma pe la Apulum. Drumul ajungea apoi la castrul roman de la Razboieni si de aici mergea pana la castrul Legiunii V Macedonica de la Potaissa, Turda de azi.
Acel castru era cea mai importanta fortificatie militara romana din aceasta provincie. De la Turda, drumul pornea spre Cluj, prin Ceanu Mare si prin Aiton. Traseul coincide insa in mare masura cu cel al soselei judetene de azi. Drumul romanilor merge paralel fata de actualul drum european, care uneste Turda de Cluj prin Valcele. Ruta drumului roman este insa mai buna decat cea a soselei europene, pentru ca el ocoleste in intregime Dealul Feleacului, unde in prezent au loc cele mai multe accidente auto din judetul Cluj. Lungimea totala a drumului romanilor era mai mare cu doar o mie de pasi decat cea a celui modern.
Asfalt direct pe fundatia antica
Din nefericire insa, drumul roman a fost distrus in mare masura. Si asta pentru ca inginerii care lucrau la reabilitarea drumului judetean au descoperit drumul roman foarte bine pastrat. Ca sa economiseasca bani, ei au decis sa nu mai faca o fundatie noua pentru soseaua extinsa si au turnat asfaltul direct pe drumul romanilor.
Drumul Imperial se bifurca la Dezmir. Calea de acces principala ducea in orasul Napoca, Cluj-Napoca de azi, principalul centru economic si cultural al Transilvaniei de Nord in epoca, iar un drum secundar ducea spre castrul de la Gherla, iar apoi, prin Dej, spre castrul de la Porolissum. O alta varianta pleca din Cluj spre Gilau, unde era un important castru, apoi pe la castrul din Bologa, din Muntii Apuseni, ajungea la Porolissum, azi Moigrad, din judetul Salaj.
Exista si un drum de granita, al limes-ului roman, care trecea prin Muntii Mesesului. Drumul Imperial si drumurile de langa limes, adica de langa frontiera, erau rezervate exclusiv militarilor ori postei imperiale. Drumurile secundare erau folosite si de negustori. Dar drumurile secundare erau mai inguste, de doar 4,3 metri. Fundatia lor era, de asemenea, mai subtire, de doar o jumatate de metru.
Profesorul Alexandru Diaconescu, de la Facultatea de Istorie si Filosofie, a realizat o harta digitala a lor. Toate drumurile din Imperiul Roman erau construite doar de soldati. Viteza de construire era mai mare decat cea practicata in prezent.
Terasamentele antice au rezistat 2000 de ani
Drumurile romane sunt atat de rezistente incat unele portiuni din ele mai sunt folosite si azi. Oamenii le-au botezat “Drumul lui Traian”, “Drumul Imparatului” sau “Drumul batranilor”. Drumurile romanilor au fost preferate de ofiterii austrieci, care au realizat, in anul 1835, prima harta militara moderna a Transilvaniei. De asemenea, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ofiterii Armatei Rosii sovietice au traversat Transilvania cu tancurile pe traseul drumurilor romane, pe motiv ca acestea erau mai rezistente decat soselele vremii. Drumurile romanilor erau bombate, ca sa se scurga apa de ploaie. Aceasta era adunata in bazine, care puteau fi folosite de calatori pentru spalat sau pentru adaparea animalelor. Drumurile erau construite doar in apropierea surselor de apa potabila si doar pe versantii sudici ori estici ai dealurilor, pentru ca zapada sa se topeasca rapid.
Caile sarii
In Transilvania, drumurile romanilor serveau cu prioritate transportului sarii, una dintre cele mai pretioase resurse ale vremii. Sarea de la Potaissa era dusa pe drumul imperial spre Apulum, azi Alba Iulia. Drumul dintre Turda si Cluj-Napoca trecea pe langa rezervele de sare de la Pata. La Gherla exista un drum al sarii, care ducea spre localitatea Sic, iar cel dintre Dej si Porolissum trecea pe langa Ocna Dej, unde sunt, de asemenea, mari rezerve naturale de sare. El era pazit de castul de la Casei. Sarea era exploatata in galerii in forma de clopote, adanci de circa 15 metri fiecare. Profesorul Ioan Piso a spus ca, pentru romani, drumurile erau atat de importante incat prima data le construiau si abia apoi ridicau orase in provinciile cucerite. Caile de acces erau strajuite de turnuri de observatie, aparate de paznici care avertizau militarii de apropierea dusmanului, cu ajutorul focurilor ori fumului. Drumurile erau marcate cu borne numite miliari, puse din 10.000 in 10.000 de pasi. Multe dintre acestea au fost insa folosite drept piatra de constructie.
Podurile, proba de maiestrie
Una dintre cele mai grele incercari era constructia podurilor peste marile rauri. La Dej, Somesul a fost deviat de legionarii romani care au construit podul. Si acum exista un brat mort al raului in santul sapat de romani. Podul roman avea sase pilastri, lungi de 10,5 metri si lati de patru, pusi la cate un interval de 14 metri. Ei aveau forma unor nave, ale caror varfuri despicau valurile. Niciodata acest pod nu a fost inundat, el fiind inalt de sapte metri.
