Martoră a celor două mari războaie, infirmieră la numai șapte ani, domnița Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand și a reginei Maria, a fost prima femeie care a obţinut brevetul de căpitan de cursă lungă. După o logodnă ratată, două mariaje și șase copii, la jumătatea vieții, s-a refugiat în credință, călugărindu-se.
Născută în luna ianuarie a anului 1909, în România, Principesa Ileana a fost fiica cea mai mică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Crescută într-un climat spiritual elevat, demn de o principesă, Ileana a găsit în mama ei, Regina Maria, un model de urmat, mai ales în ceea ce priveşte bunătatea şi spiritul civic. De la Regele Ferdinand a moştenit devotamentul şi loialitatea faţă de România. Astfel, principesa Ileana a învăţat de la o vârstă fragedă ce înseamnă să îţi iubeşti ţara și ce înseamnă demnitatea în perioade de restrişte, notează Bev Cooke, în lucrarea ”Principesă şi Monahie. Domniţa Ileana-Maica Alexandra”.
La şapte ani, oferea mâncare răniţilor de pe front
Primul Război Mondial, început în iunie 1914, o dată cu asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, principele moştenitor al Imperului Austro-Ungar şi a soţiei sale, Sophie Cochek, în oraşul Sarajevo, o face pe micuţa principesă să descopere, de la o vârstă fragedă, faţeta dezolantă a războiului. Dacă, până în 1916, România a fost neutră, din 27 august, Regele Ferdinand a semnat declaraţia de război împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria). Acela a fost momentul în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au decis să-și înveţe copiii să-şi asume asume obligaţiile care le reveneau, spunându-le că regalitatea era „prima slujitoare a statului”. Astfel, Regina Maria şi fiicele ei, inclusiv domniţa Ileana, care avea numai şapte ani, vizitau spitalele pline de soldaţi răniţi şi muribunzi, pentru a oferi alimente şi ţigări şi pentru a încerca să-i înveselească.
„Astăzi, Ileana a mers cu mine la spital, pentru prima dată şi m-a ajutat să le dau de mâncare răniţilor, purtând pe cap acelaşi gen de batic alb, pe care îl port şi eu”, nota, în 6 octombrie 1916, Regina Maria, în jurnalul ei. Deşi era numai un copil, micuţa principesă nu se lăsa afectată de peisajul dezolant al războiului, ci din contră, înţelegea, cu simţul de observaţie şi cu inteligenţa ce o caracterizau, tot ce se petrecea în jur. Nici moartea fratelui ei, Mircea, nu a făcut-o pe Ileana să-și neglijeze îndatoririle faţă de naţiune. Împreună cu Regina Maria, se dăruia în întregime slujirii ţării, mergea zilnic printre răniţi şi încerca, pe cât posibil, să le aline durerea, notează Bev Cooke.
„Îmi amintesc că-mi era mereu foame, dar doream să nu simt nevoia de a mânca, deoarece mâncarea de care puteam face rost era mereu aceeaşi, complet lipsită de diversitate”, nota Principesa Ileana, în memoriile ei, intitulate „Trăiesc din nou”.
Și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ileana a încercat să le ofere alinare soldaților răniți. Astfel, obligată de regele Carol al II-lea să trăiască în afara ţării, principesa a organizat în apropierea casei din Sonnberg, Viena, un spital pentru refugiaţii români.
Ileana a pus din nou piciorul pe pământ românesc odată cu încoronarea Regelui Mihai, nepotul ei de frate. La întoarcerea ei la spitalul din Bran, Ileana a renovat o şcoală abandonată, pe care a transformat-o în spital. Construcţia a primit numele de «Spitalul Inima Reginei », în memoria mamei sale, Regina Maria. Spitalul avea să fie „un loc în care oamenilor suferinzi să li se aline durerile şi să fie vindecaţi de suferinţele lor”.
Iubirile principesei Ileana
Prima iubire a principesei Ileana a fost contele german Alexandru (Lexel) de Hochberg, pe care l-a cunoscut la un bal mascat organizat de Regina Maria. Băiatul blond, chipeş, cu ochi albaştrii şi cu zâmbet luminos a cucerit-o pe principesa Ileana. În scurt timp, cei doi s-au logodit şi urmau să se căsătorească, însă logodna a fost ruptă de guvernul român la scurtă vreme, din cauza reputaţiei îndoielnice a lui Lexel. Se bănuia că avusese o relaţie homosexuală. Acest moment din viaţa sentimentală a principesei a marcat-o puternic, notează Bev Cooke.
Mai târziu, în timpul unei călători în Spania, principesa îl întâlneşte, la Barcelona, pe Arhiducele Anton de Habsburg, de care se îndrăgosteşte. Cei doi se înţelegeau atât de bine încât, la 20 aprilie 1931, Ileana îi scrie fratelui său, regele Carol al II-lea, căruia îi împărtăşeşte trăirile: „Simt că am întâlnit cu adevărat omul care mă va face fericită. Sigur, viitorul se află în mâinile lui Dumnezeu, dar, având încredere în El, gândesc că Anton este omul lângă care voi putea să înfrunt viaţa fără frică şi că voi descoperi în el partenerul şi sprijinul de care am atâta nevoie”.
Carol şi-a dat acordul pentru logodnă, iar căsătoria a fost stabilită pentru luna iunie. În ziua nunţii, chipul principesei strălucea mai ceva ca un soare. Era îmbrăcată într-o rochie lungă de mătase albă, brodată, cu o trenă care atârna pe o suprafaţă destul de întinsă. Voalul era din tul alb, iar pe deasupra lui avea tradiţionala beteală românească, se mai arată în lucrarea despre viața principesei.
Principesa Ileana, devenită ulterior arhiducesă, şi arhiducele Anton au fost căsătoriţi 23 de ani şi au avut împreună şase copii. În 1954, mariajul cu arhiducele Anton s-a terminat prin divorț. În același an, principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu Ștefan Isărescu, în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în 1965, prin divorț.
Maica Alexandra, o călugăriţă de rang regesc
La scurt timp după împlinirea a 50 de ani, Ileana le-a spus fiului ei cel mare și soțului ei, doctorului Isărescu, că își dorește să se călugărească. Fiul ei a susținut-o, însă soțul ei a dezaprobat-o.
În 1961, la 52 de ani, a devenit novice la Mânăstirea ortodoxă ,,Acoperământul Maicii Domnului”, din Bussy en Othe, Franţa. În 1967, a devenit maica Alexandra. După stabilirea în America, principesa a înfiinţat o mănăstire de maici, în Elwood City, numită „Schimbarea la faţă”, unde a fost şi înmormântată în 1991.
,,Am ales viaţa de mănăstire, fiindcă am simţit şi simt în continuare, cu certitudine, că aceasta este unica şi singura cale pentru mine”, le scria Ileana prietenilor ei.
Principesa a murit în 21 ianuarie 1991, la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, la scurt timp după prima sa vizită din România, de la căderea comunismului, din cauza unor complicații survenite după o fractură de bazin.
*
Sursa : Bev. Cooke (2008) Principesă şi Monahie. Domniţa Ileana-Maica Alexandra, ed. Sophia
